Read Biblia Regele Carol II, 1939 Facerea 24 Bible Online

Facerea 24 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Facerea 24

¹Ci Avraam era bătrân şi înaintat în vârstă, iar Dumnezeu îl binecuvântase pe Avraam întru toate.

²Şi Avraam a grăit către slujitorul sau, starostele casei sale şi care gospodarea toată avuţia sa: «Pune te rog mâna ta sub coapsa mea,

³Şi jură-mi pe Domnul Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, cum ca nu-i vei lua femeie fiului meu dintre fiicele Canaaniţilor, în mijlocul cărora salăşluesc,

⁴Ci te vei duce în ţara mea, la neamurile mele şi că de acolo peţi-vei femeie fiului meu Isaac!»

⁵Şi robul i-a răspuns: «Poate că femeia nu va fi bucuroasă să vie după mine, în ţara aceasta. Să duc înapoi atunci pe fiul tău, în ţara din care tu ai purces?»

⁶Dar Avraam i-a răspuns: «Ia seama ca nu cumva să duci acolo înapoi pe fiul meu!

⁷Domnul Dumnezeul cerului – care m’a luat din casa tatălui meu şi din ţara mea de obârşie şi care a vorbit cu mine, şi care mi s’a jurat şi a spus: «Urmaşilor tăi da-voi ţara aceasta» – el va trimite pe îngerul său înaintea feţei tale şi vei peţi de acolo soţie fiului meu,

⁸Iar dacă femeia nu va fi bucuroasă să vie după tine, atunci slobod să fii tu de acest jurământ al meu. Numai să nu duci acolo, înapoi, pe fiul meu!»

⁹Şi robul a pus mâna sa sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, şi s’a jurat în pricina aceasta.

¹⁰Apoi robul a luat zece cămile din cămilele stăpânului său şi a plecat, având cu el tot felul de odoare date de stăpânul său. Deci s’a sculat şi a luat drumul spre Mesopotamia, spre cetatea lui Nahor.

¹¹Şi a poposit cu cămilele afară din cetate, lângă o fântână, în fapt de seară, când ies femeile să scoată apă.

¹²Şi el s’a rugat: «Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, adă-mi-o în cale şi fii milostiv cu stăpânul meu Avraam!

¹³Iată eu stau lângă fântâna aceasta şi fiicele gospodarilor din cetate ies ca să scoată apă.

¹⁴Fie ca fata căreia voi zice: «Apleacă, te rog, ulciorul ca să beau!» şi ea îmi va răspunde: «Bea şi voi adăpa şi cămilele tale!», aceea să fie, pe care tu ai hărăzit-o robului tău Isaac. Şi întru aceasta voi cunoaşte că ai arătat îndurarea ta către stăpânul meu.»

¹⁵Dar mai înainte ca el să sfârşească cu rugăciunea lui, iată că Rebeca ieşea din cetate, şi ea era fata lui Betuel, feciorul Milcăi, soţia lui Nahor, fratele lui Avraam; şi ducea ulciorul pe umăr.

¹⁶Şi fata era foarte frumoasă la chip, fecioară şi nici un bărbat nu o cunoscuse; şi ea a coborît la fântână şi şi-a umplut ulciorul şi a dat să plece.

¹⁷Atunci robul a alergat întru întâmpinarea ei şi i-a spus: «Dă-mi să beau, te rog, puţină apă din ulciorul tău!»

¹⁸Iar ea a răspuns: «Bea, doamne». Şi degrabă plecă în jos ulciorul, pe braţul ei, şi-i dădu să bea.

¹⁹Iar după ce i-a dat să bea i-a zis: «Şi pentru cămilele tale voi scoate apă până când se vor sătura de băut».

²⁰Şi sprintenă şi-a vărsat ulciorul ei în teica de adăpat şi a dat iar fuga la fântână, ca să scoată apă. Şi a scos apă pentru toate cămilele.

²¹Iar omul se uita înmărmurit la ea, fără să spună nici un cuvânt şi aşteptând să vază dacă Dumnezeu i-a dat izbândă în călătoria lui sau nu.

²²Iar după ce cămilele au contenit să bea, omul a scos un inel de aur în greutate de o jumătate de siclu şi două brăţări, pentru mâinile ei, în greutate de zece sicli de aur.

²³După aceea a întrebat-o: «A cui fiică eşti tu? Spune-mi te rog! Este în casa tatălui tău loc pentru noi ca să mânem la noapte?»

²⁴Şi fata i-a răspuns: «Eu sunt fiica lui Betuel, feciorul Milcăi, pe care ea l-a născut lui Nahor».

²⁵Apoi a adăogat: «Avem şi paie, avem şi fân mult şi avem şi loc pentru mas noaptea».

²⁶Atunci omul acela s’a închinat şi a căzut la pământ în faţa Domnului,

²⁷Şi a grăit: «Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n’a depărtat mila sa şi credincioşia sa de la stăpânul meu, iar pe mine m’a dus Domnul până la casa fraţilor stăpânului meu».

²⁸Iar fata a alergat şi a spus acasă, la maică-sa, cele petrecute.

²⁹Şi Rebeca avea un frate, pe care-l chema Laban. Iar Laban a alergat la omul care era afară la fântână.

³⁰Şi a văzut şi el inelul şi brăţările de la mâinile sorei sale şi a ascultat istorisirea Rebecăi, sora sa, care zicea: «Aşa a vorbit către mine omul acela!» Şi a ajuns Laban la el şi iată el stătea lângă cămile la fântână.

³¹Şi Laban i-a zis: «Intră în casă. tu cel ce eşti binecuvântat de Domnul! De ce stai afară? Fiindcă eu am pregătit casa şi avem loc pentru cămile.»

³²Atunci omul a intrat în casă, iar Laban a descărcat cămilele şi a dat paie şi nutreţ cămilelor şi apă de spălat pe picioare, lui şi oamenilor care erau cu el.

³³După aceea i-a pus înainte de-mâncare, dar el a zis: «Nu voi mânca până ce nu voi povesti pricina mea». Iar Laban i-a zis: «Spune!»

³⁴Atunci el a grăit: «Eu sunt robul lui Avraam!

³⁵Dumnezeu a binecuvântat cu prisos pe stăpânul meu şi l-a făcut mare şi i-a dat turme şi cirezi, şi argint şi aur, şi robi şi roabe, şi cămile şi asini.

³⁶Iar Sara, femeia stăpânului meu, i-a născut un fecior în urmă, când era bătrână, şi i-a dat lui toată averea sa.

³⁷Iar stăpânul meu m’a pus să-i jur şi mi-a zis: «Să nu iei fiului meu soţie din fetele Canaaniţilor, în ţara cărora eu locuesc,

³⁸Ci tu să te duci la casa tatălui meu şi la nemeturile mele, ca să iei de acolo soţie fiului meu!»

³⁹Atunci am grăit către stăpânul meu: «Poate că femeia nu va voi să vie după mine».

⁴⁰Atunci stăpânul meu mi-a zis: «Domnul, în faţa căruia mi-am petrecut viaţa, trimite-va pe îngerul său cu tine şi va da izbândă călătoriei tale, ca să iei femeie fiului meu din neamurile mele şi din casa tatălui meu.

⁴¹Atunci vei fi dezlegat de jurământul meu, dacă, ducându-te la rudele mele, nu vor voi să-ţi dea pe fată. Atunci tu vei fi slobod de jurământul meu.»

⁴²Şi am sosit astăzi la fântână şi m’am rugat în gândul meu: «Doamne Dumnezeul stăpânului meu Avraam, fă să fie cu noroc calea pe care eu mă găsesc călător!

⁴³Iată eu stau lângă această fântână; fă fecioara care va ieşi să scoată apă şi căreia eu îi voi zice: «Dă-mi să beau, te rog, puţină apă din ulciorul tău»,

⁴⁴Iar ea îmi va răspunde: «Îţi voi da şi ţie apă şi voi scoate apă şi pentru cămilele tale», – aceea să fie femeia pe care Domnul a hărăzit-o fiului stăpânului meu!»

⁴⁵Iar eu încă nu isprăvisem gândul acesta în inima mea şi iată Rebeca ieşea din cetate, cu ulciorul pe umăr; şi s’a pogorît la fântână şi a scos apă. Atunci am zis către ea: «Dă-mi să beau!»

⁴⁶Iar ea, degrabă, a plecat în jos ulciorul de pe umăr şi mi-a zis: «Bea, şi voi adăpa şi cămilele tale!» Atunci eu am băut, iar ea a adăpat cămilele.

⁴⁷Pe urmă am întrebat-o şi am zis: «A cui fată eşti tu?» Şi ea mi-a răspuns: «Sunt fata lui Betuel, feciorul lui Nahor, pe care i l-a născut lui Milca». Atunci ain pus inelul în nările ei şi brăţările în mâinile ei.

⁴⁸Şi am plecat capul şi am căzut la pământ înaintea lui Dumnezeu şi am proslăvit pe Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care m’a dus pe calea cea mai dreaptă ca să peţesc pe fiica fratelui stăpânului meu, pentru feciorul său.

⁴⁹Şi acum, dacă vă este aminte să vă purtaţi cu milă şi cu credincioşie către stăpânul meu, spuneţi-mi-o; iar de nu, spuneţi-o iar, ca să ştiu cum să mă întorc: spre dreapta sau spre stânga!»

⁵⁰Atunci Laban şi Betuel au răspuns şi au grăit: «De la Domnul a purces lucrul acesta; nu suntem în stare să-ţi vorbim nici rău, nici bine!

⁵¹Iată, Rebeca stă înaintea ta! Ia-o şi du-te şi să fie soţia fiului stăpânului tău, aşa precum a hotărît Domnul!»

⁵²Iar robul lui Avraam, când a auzit aceste cuvinte ale lor, s’a închinat până la pământ înaintea Domnului.

⁵³Apoi robul a scos odoare de argint şi odoare de aur şi veşminte şi le-a dat Rebecăi; şi alte scumpeturi le-a dăruit fratelui ei şi maică-si.

⁵⁴Şi au băut şi au mâncat, el şi oamenii care erau cu el, şi au mas acolo. Iar dimineaţa, s’au sculat şi robul a zis: «Daţi-mi drumul să mă duc la stăpânul meu!»

⁵⁵Atunci au zis fratele Rebecăi şi maică-sa: «Să mai stea fata cu noi câteva zile, aşa ca vreo zece zile; pe urmă să te duci.»

⁵⁶Dar el le-a răspuns: «Nu mă zăboviţi! Căci Dumnezeu a dat izbândă călătoriei mele. Daţi-mi drumul să mă duc la stăpânul meu!»

⁵⁷Au zis ei: «Să chemăm pe fată şi să întrebăm şi să auzim chiar din gura ei!»

⁵⁸Deci au chemat-o pe Rebeca şi au întrebat-o: «Vrei să te duci cu omul acesta?» Iar ea a răspuns: «Mă duc!»

⁵⁹Atunci au lăsat pe Rebeca, sora lor, şi pe doica ei să plece cu robul lui Avraam şi cu oamenii care erau cu el.

⁶⁰Şi au binecuvântat pe Rebeca şi au zis ei: «Tu, sora noastră, să fii mama a mii de zeci de mii. Şi urmaşii tăi să stăpânească porţile vrăjmaşilor lor.»

⁶¹Atunci s’a sculat Rebeca şi roabele ei şi s’au suit pe cămile şi s’au dus după omul lui Avraam. Astfel robul a luat pe Rebeca şi a pornit la drum.

⁶²Ci Isaac tocmai venea dinspre fântâna Lahai-Roi; că el locuia în ţinutul de miază-zi.

⁶³Şi el ieşise la câmp, în faptul serii, ca să se roage; şi şi-a ridicat ochii şi s’a uitat: şi iată nişte cămile veneau spre el.

⁶⁴Şi Rebeca ridicându-şi ochii a văzut pe Isaac, şi s’a dat jos de pe cămilă,

⁶⁵Şi l-a întrebat pe rob: «Cine-i omul acela care vine pe câmp, întru întâmpinarea noastră?» Iar robul a răspuns: «Acesta e stăpânul meu!» Atunci ea a luat vălul şi s’a acoperit.

⁶⁶Şi i-a istorisit lui Isaac robul toate împrejurările prin care trecuse.

⁶⁷Şi Isaac a dus-o pe Rebeca în cortul Sarei, maică-sa; şi a luat-o pe Rebeca şi a fost femeia lui, şi a iubit-o. Şi astfel s’a mângâiat Isaac, după moartea maicii sale.