Read Biblia Regele Carol II, 1939 Facerea 37 Bible Online

Facerea 37 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Facerea 37

¹Astfel a locuit Iacob în ţara unde trăise ca venetic şi tatăl său, în Canaan.

²Iată istoria urmaşilor lui Iacob: Iosif era în vârstă de şaptesprezece ani şi împreună cu fraţii săi păştea oile. Şi băieţandru cum era între feciorii Bilhei şi feciorii Zilpei, femeile lui Israil, el aducea tatălui lor ceea ce spunea lumea rău despre ei.

³Ci Israil iubea pe Iosif mai mult decât pe toţi fiii săi, căci el era feciorul bătrâneţelor sale, şi îi făcuse o tunică lungă cu mâneci.

⁴Iar fraţii săi, văzând că tatăl lor îl iubeşte pe el mai mult decât pe ei toţi, prinseră ură pe el şi nu puteau să mai aibă cu el vorbă bună.

⁵Apoi Iosif visă un vis şi-l povesti fraţilor săi; şi ei prinseră şi mai mult ciudă împotrivă-i.

⁶Şi Iosif le-a povestit: «Ascultaţi acum visul acesta pe care l-am visat!

⁷Se făcea că noi legam snopii în mijlocul ţarinii şi iată că snopul meu s’a ridicat şi a stat în picioare, iar snopii voştri, stând jur-împrejur, s’au închinat snopului meu»

⁸Atunci fraţii lui au întâmpinat: «Vrei cumva să te faci rege peste noi şi să ne stăpâneşti pe noi?» Deci ei îl urîră şi mai mult, din pricina viselor lui şi cuvintelor lui.

⁹Altădată a mai visat Iosif alt vis şi l-a povestit şi pe acesta fraţilor săi zicând: «Iată am visat încă un vis! Se făcea că soarele şi luna şi unsprezece stele se închinau înaintea mea!»

¹⁰Şi povestindu-şi visul, tatălui său şi fraţilor săi, tatăl său l-a certat şi i-a spus: «Ce vis este acesta pe care l-ai visat tu? Nu cumva veni-vom noi, eu şi maică-ta şi fraţii tăi, să ne închinăm ţie până la pământ?»

¹¹Pentru aceasta, fraţii săi îl pizmuiau, dar tatăl său ţinea minte aceste lucruri.

¹²Şi într’o zi, fraţii săi s’au dus să pască turmele tatălui lor la Sihem.

¹³Şi Israil a zis lui Iosif: «Vezi, fraţii tăi pasc turmele la Sihem. Vino, că vreau să te trimit la ei». Şi a răspuns Iosif: «Gata sunt!»

¹⁴Şi a mai zis Israil: «Du-te, rogu-te, de vezi dacă fraţii tăi sunt sănătoşi şi dacă turmelor le merge bine şi să-mi aduci răspuns!» Astfel, l-a mânat pe el din valea Hebronului. Şi s’a dus Iosif la Sihem.

¹⁵Şi pe când umbla el încoace şi încolo pe câmpie, l-a găsit un om şi l-a întrebat: «Ce cauţi tu?»

¹⁶Şi a răspuns: «Caut pe fraţii mei! Spune-mi, te rog, pe unde păşunează ei turmele acum?»

¹⁷Spusu-i-a acel bărbat: «S’au dus de aici, că i-am auzit vorbind între ei: «Să mergem la Dotan!» Atunci Iosif a pornit după fraţii săi şi i-a aflat la Dotan.

¹⁸Şi l-au zărit de departe. Şi, mai nainte ca el să se apropie de ei, au uneltit împotriva lui să-l omoare.

¹⁹Deci au zis ei unul către altul: «Iată că acel meşter visător soseşte!

²⁰Veniţi acum să-l omorîm şi să-l aruncăm într’o fântână şi să spunem: «L-a mâncat o fiară sălbatică!» Şi vom vedea ce se va alege de visele lui!»

²¹Când Ruben a auzit de una ca asta, a căutat să-l scape din mâinile lor şi a zis: «Să nu-i luăm viaţa!»

²²Apoi Ruben a căutat să-i înduplece şi le-a zis: «Să nu vărsaţi sânge! Aruncaţi-l în fântâna aceea din pustie, dar mâna să nu v’o întindeţi asupra lui!» Zicea aşa, ca să-l scape din mâna lor şi să-l aducă înapoi la tată-său.

²³Deci, sosind Iosif la fraţii săi, ei l-au dezbrăcat de tunică – de tunica lui cea lungă şi cu mâneci pe care o avea –

²⁴Şi l-au luat şi l-au aruncat în fântână. Dar fântâna era deşartă şi n’avea apă.

²⁵După aceea, au stat jos ca să mănânce şi ridicându-şi ei ochii, s’au uitat şi au văzut o caravană de Ismailiţi venind dinspre Galaad; iar cămilele lor erau încărcate cu tămâie, cu balsam şi cu zmirnă; şi mergeau, ducându-le de-vale spre Egipt.

²⁶Atunci Iuda a grăit către fraţii săi: «Ce folos vom avea dacă vom ucide pe fratele nostru şi vom dosi sângele lui?

²⁷Haideţi să-l vindem acestor Ismailiţi şi să nu ne atingem de el, fiindcă este fratele nostru şi carnea noastră este şi el.» Atunci fraţii lui s’au învoit.

²⁸Deci trecând pe acolo neguţători madianiţi, ei l-au tras şi l-au scos afară pe Iosif din fântână şi l-au vândut Ismailiţilor pe douăzeci de arginţi. Iar neguţătorii l-au dus pe Iosif în Egipt.

²⁹Când s’a întors Ruben la fântână, iată că Iosif nu mai era în fântână. Atunci Ruben şi-a sfâşiat veşmintele,

³⁰Şi s’a înturnat către fraţii săi şi le-a spus: «Băiatul nu mai este! Şi eu încotro s’o apuc?»

³¹Atunci au luat tunica lui Iosif şi au junghiat un ied şi au tăvălit tunica în sânge.

³²Apoi au trimis tunica cea lungă şi cu mâneci la tatăl lor şi i-au spus: «Iată ce am găsit. Vezi dacă este tunica fiului tău sau nu!»

³³Şi după ce s’a uitat la ea, el a rostit: «E tunica fiului meu! O fiară sălbatică l-a mâncat! Iosif a fost sfâşiat, a fost sfâşiat!…»

³⁴Şi Iacob şi-a rupt veşmintele şi a pus sac în jurul coapselor sale şi a jelit pe fiul său zile multe.

³⁵Şi s’au strâns toţi feciorii săi şi toate fetele sale ca «să-l mângâie, dar el n’a voit să primească mângâierile lor, ci le-a răspuns: «Voi plânge până mă voi pogorî la fiul meu, în Şeol!» Şi tatăl sau l-a plâns mereu.

³⁶Iar Madianiţii vândură pe Iosif în Egipt, lui Putifar, dregătorul lui Faraon, căpetenia gărzii împărăteşti.