Read Biblia Regele Carol II, 1939 Neemia 2 Bible Online

Neemia 2 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Neemia 2

¹Fost-a în luna Nisan, în anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, şi eu aveam în seamă vinul. Şi am luat dintr’însul şi i-am dat împăratului, dar m’am stăpânit să-mi arăt mâhnirea.

²Atunci împăratul a grăit către mine: «Pentru ce chipul tău arată mâhnit, cu toate că nu eşti bolnav? Se vede că ai vre-o mâhnire în suflet!» Atunci spaima m’a cuprins foarte,

³Şi am răspuns împăratului: «Împărate, să trăieşti deapururi! De ce chipul să nu-mi fie mâhnit, când cetatea în care se află mormintele părinţilor mei este dărâmată şi porţile ei nimicite de foc?»

⁴Atunci m’a întrebat împăratul: «Ce vrei tu să ceri?» Şi eu m’am rugat Dumnezeului din ceruri,

⁵Şi i-am răspuns împăratului: «Dacă împăratul socoteşte cu cale şi dacă robul tău află har înaintea ta, să mă trimiţi în Iudeea, în cetatea unde se află mormintele părinţilor mei, ca s’o zidesc din nou».

⁶Iar împăratul şi împărăteasa, care stătea lângă el, mi-au răspuns: «Câtă vreme va dura călătoria ta şi când ai de gând să te întorci înapoi?» Şi deoarece împăratul avea de gând să mă trimită, eu i-am hotărît o vreme,

⁷Şi am grăit din nou împăratului: «Dacă împăratul socoteşte drept, să-mi dea scrisori către satrapii de la apus de Eufrat, ca să îngăduiască trecerea mea până voi ajunge în Iuda,

⁸Precum şi o scrisoare către Asaf, pădurarul împărătesc, ca să-mi dea bârne pentru porţile cetăţii cele de lângă templu, cât şi pentru zidurile cetăţii şi pentru casa în care eu voi locui». Şi împăratul mi-a dat, fiindcă mâna cea bună a Dumnezeului meu mă ocrotea.

⁹Când am ajuns la satrapii de la apusul Eufratului, le-am dat în mână scrisorile împăratului. Iar împăratul trimisese căpetenii ostăşeşti şi călărime ca să mă însoţească.

¹⁰Şi când a auzit Sanbalat Horonitul şi Tobie Amonitul, care era şi el slujitor, le-a fost grozav de ciudă că a venit cineva care vrea să se îngrijească de bună starea fiilor lui Israil.

¹¹În felul acesta am ajuns la Ierusalim, unde am poposit trei zile,

¹²După care răstimp am pornit noaptea la drum împreună cu câţiva oameni, şi n’am dat veste nimănui ceea ce Dumnezeul meu îmi insuflase ca să săvârşesc în Ierusalim. Şi nu aveam cu mine nici măcar un dobitoc, ci numai pe acela pe care mergeam călare.

¹³Şi aşa ieşii noaptea pe poarta Văii şi o luai spre izvorul Balaurului şi spre poarta Gunoiului şi mă uitai cu deamăruntul la zidurile Ierusahmului cele dărâmate şi la porţile lui cele nimicite de foc.

¹⁴Apoi mă îndreptai spre poarta Izvorului şi spre heleşteul împăratului. Iar când dobitocul nu mai putea să se strecoare împreună cu mine,

¹⁵Mă scoboram noaptea în vale şi mă uitam cu deamăruntul la zid, apoi mă întorceam prin poarta Văii şi intram în cetate.

¹⁶Şi căpeteniile poporului nu ştiau pe unde umblasem şi ce aveam de gând să fac, fiindcă eu nu împărtăşisem până atunci gândul meu, nici Iudeilor, nici preoţilor, nici fruntaşilor, nici căpeteniilor şi nici celorlalţi care erau însărcinaţi cu zidirea,

¹⁷Ci numai le-am zis: «Voi vedeţi în ce stare jalnică ne aflăm. Ierusalimul dărâmat, iar porţile lui nimicite de foc! Haidem dar să zidim zidul Ierusalimului şi să nu mai fim de batjocură!»

¹⁸Şi când le-am povestit în ce chip mâna cea bună a Dumnezeului meu mă ocrotise precum şi cuvintele împăratului cele către mine, atunci ei prinseră a grăi: «Scula-ne-vom şi vom zidi!» Şi ei se îmbărbătau unii pe alţii pentru lucrul cel bun.

¹⁹Dar când Sanbalat Horonitul şi slujitorul Tobie Amonitul şi Arabul Gheşem aflară despre aceasta, au început să-şi râdă de noi şi să ne facă de ocară aşa: «Ce istorie vreţi să faceţi? Vreţi să vă răzvrătiţi împotriva împăratului?»

²⁰Dar eu le-am întors vorba: «Dumnezeul cerurilor, el ne va da izbândă, şi noi robii lui vom porni să facem zidirea. Iar voi, voi să nu aveţi nici parte, nici îndreptăţire, nici pomenire în Ierusalim!»