Read Biblia Regele Carol II, 1939 Iudita 7 Bible Online

Iudita 7 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Iudita 7

¹A doua zi, Olofern dădu poruncă întregii sale oştiri şi întregului popor războinic al soţilor săi de luptă să pornească împotriva Betuliei, să cuprindă trecătorile muntelui şi să înceapă lupta cu fiii lui Israil.

²Şi în ziua aceea porniră la luptă toţi oştenii şi toată oastea lui, alcătuită din o sută şaptezeci de mii de oşteni pedestraşi şi douăsprezece mii de călăreţi, afară de poveri, iar mulţimea celor care o însoţeau pe jos era uriaşă.

³Şi tăbărîră în vale lângă Betulia, la izvor, şi se întinseră în lăţime până la Dotan şi până la Belmaim şi în lungime de la Betulia şi până la Chiamon, care este în preajma Ezdrelonului. •

⁴Când fiii lui Israil văzură mulţimea lor, se spăimântară foarte şi ziseră unii către alţii: «Acum ei vor linchi toată faţa pământului, încât nici munţii înalţi, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni!»

⁵Şi luându-şi fiecare armele sale, aprinseră focuri în turnuri şi în noaptea aceea făcură de strajă.

⁶A doua zi Olofern scoase călărimea înaintea ochilor fiilor lui Israil din Betulia,

⁷Şi căută potecile spre oraş şi umblă după izvoarele de apă pe care şi puse mâna, şi punând la fiecare câte o strajă de ostaşi, se întoarse la oştirea sa.

⁸Atunci veniră la el căpeteniile fiilor lui Esau şi toţi voevozii Moabului şi căpeteniile oştirii de pe ţărmul Mării şi-i ziseră:

⁹«Domnul nostru să asculte un cuvânt, ca nu cumva oştirii tale să i se întâmple vre-o înfrângere,

¹⁰Căci fiii lui Israil nu se bizue pe lăncile lor, ci pe înălţimile munţilor în care îşi au sălaşul, şi nu este uşor să pătrunzi pe vârfurile munţilor lor.

¹¹Şi acum, stăpâne, nu te război cu ei după cum este datina războiului, ca să nu pierzi nici un oştean,

¹²Ci stai în tabăra ta şi ţine toţi războinicii oştirii tale la adăpost. Însă robii tăi să pună stăpânire pe izvorul de apă care izvorăşte din poala muntelui,

¹³Fiindcă de acolo vin să ia apă toţi locuitorii Betuliei, şi când îi va chinui setea, vor închina oraşul. Iar noi, împreună cu oastea noastră, ne vom sui pe vârfurile munţilor din apropiere şi vom aşeza tabăra şi vom sta de strajă ca să nu iasă nimeni din cetate.

¹⁴Şi se vor topi de foame, ei şi femeile lor şi copiii lor, şi înainte ca sabia să-i doboare, vor zăcea doborîţi în uliţele sălaşului lor.

¹⁵Şi aşa tu le vei răsplăti amarnic, fiindcă ţi s’au împotrivit şi n’au ieşit să te întâmpine cu pace!»

¹⁶Şi cuvintele lor plăcură lui Olofern şi căpitanilor săi, şi el dădu poruncă să facă întocmai după sfatul lor.

¹⁷Şi astfel oştirea Amoniţilor împreună cu cincizeci de mii de Asirieni tăbărîră în vale şi puseră mâna pe apă şi pe izvoarele de apă ale fiilor lui Israil,

¹⁸Apoi fiii lui Esau şi fiii lui Amon se suiră şi-şi aşezară tabăra în munte, în preajma Dotan ului. O parte o trimiseră spre miază-zi şi spre răsărit în faţa Ecrebelului. în apropiere de Husi, pe râul Mohmur, iar cealaltă oştire asiriană îşi aşeză tabăra în şes şi acoperi întreg ţinutul. Corturile lor însă şi poverile lor erau la un loc aşezate cu norodul în tabără, încât alcătuia o mulţime nespusă.

¹⁹Atunci fiii lui Israil strigară către Domnul Dumnezeul lor, deoarece îşi pierdură cumpătul, când se văzură împresuraţi de duşmanii lor şi că nici nu mai era chip de scăpare.

²⁰Şi toată oştirea Asirienilor, pedestrimea, carele de război şi călărimea, îi ţinură împresuraţi treizeci şi patru de zile, încât toţi locuitorii Betuliei sfârşiră toate strânsurile de apă.

²¹Dar şi cisternele se goliră şi nu avură să-şi astâmpere setea nici măcar pe o zi, căci li se da să bea cu măsură.

²²Şi femeile şi copiii îşi pierdură curajul, iar flăcăii erau leşinaţi de sete şi cădeau pe uliţele oraşului şi în adăposturile porţilor şi nu mai rămăsese într’înşii vlagă.

²³Atunci întreg poporul se adună la Ozias şi la căpeteniile cetăţii: flăcăii, femeile şi copiii; şi strigară cu mare glas şi ziseră în faţa tuturor bătrânilor:

²⁴«Dumnezeu să fie judecător între noi şi voi, fiindcă ne faci mare pagubă că n’aţi început dibuielile de pace cu Asirienii.

²⁵Şi acum nu mai avem ajutor de nicăieri, fiindcă Dumnezeu ne-a vândut în mâna lor, aşa că noi vom fi doborîţi înaintea lor de sete şi de pieire.

²⁶Deci acum chemaţi-i şi daţi oraşul pradă războinicilor lui Olofern şi oştirii lui,

²⁷Fiindcă este mai bine să cădem pradă în mâna lor. Aşa vom ajunge robi şi vom scăpa cu viaţă, decât să vedem cu ochii moartea copiilor noştri şi cum copiii şi femeile noastre se sfârşesc de sete.

²⁸Şi acum ne jurăm pe cer şi pe pământ şi pe Domnul şi Dumnezeul părinţilor noştri, care ne pedepseşte pentru păcatele noastre şi pentru fărădelegile părinţilor noştri, să nu se poarte cu noi astăzi după cuvintele acestea!»

²⁹Atunci se porni dintr’o dată o mare văicăreală în mijlocul oştirii celei mari şi strigară cu glas tare către Domnul Dumnezeu.

³⁰Dar Ozias le zise: «Fiţi bărbătoşi, fraţilor! Să mai îndurăm încă cinci zile, în care Domnul Dumnezeul nostru se va întoarce spre noi, căci el nu ne va lăsa până în sfârşit.

³¹Şi dacă, după ce vor trece, nu ne va veni nici un ajutor, atunci voi face întocmai după îndemnul vostru!»

³²Şi el împrăştie norodul războinic în tabără, şi ei se duseră pe zidurile şi în turnurile cetăţii, iar pe femei şi pe copii îi trimiseră la casele lor. Şi în oraş era mare mâhnire.