Read Biblia Regele Carol II, 1939 Ieşirea 10 Bible Online

Ieşirea 10 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Ieşirea 10

¹Şi iarăşi a grăit Domnul către Moise: «Intră la Faraon, că eu am împietrit inima lui şi inima sfetnicilor lui, ca să săvârşesc în mijlocul lor minunile mele,

²Şi ca să povestiţi, în auzul fiilor voştri şi al nepoţilor voştri, cele ce am săvârşit în Egipt şi minunile mele pe care le-am făcut cu ei şi să cunoaşteţi că eu sunt Domnul!»

³Atunci Moise şi Aaron au intrat la Faraon şi i-au spus: «Aşa zice Domnul Dumnezeul Evreilor: Cât vei stărui să nu te smereşti înaintea mea? Dă drumul poporului meu ca să mă prăznuiască!

⁴Iar dacă nu vei voi să slobozeşti poporul meu, eu voi aduce mâine stoluri de lăcuste în cuprinsul ţării tale,

⁵Şi vor acoperi toată faţa pământului, aşa încât pământul nu se va mai vedea şi ele vor mânca rămăşiţa care a scăpat şi v’a rămas de la bătaia grindinei şi vor mânca şi toţi copacii, care vă cresc pe câmp.

⁶Şi ele vor umplea palatele tale şi casele tuturor robilor tăi şi casele tuturor Egiptenilor, lucru pe care nu l-au văzut nici părinţii tăi, nici strămoşii tăi, de când au venit pe pământ până în ziua de astăzi.» Şi s’au întors şi au ieşit de la Faraon.

⁷Atunci dregătorii lui Faraon au grăit către el: «Până când omul acesta va fi nouă piază rea? Dă-le drumul acestor oameni ca să se închine Domnului Dumnezeului lor. Oare tu tot nu-ţi dai seama că Egiptul stă să piară?»

⁸Atunci au fost aduşi înapoi Moise şi Aaron înaintea lui Faraon şi el le-a zis: «Duceţi-vă şi vă închinaţi Domnului Dumnezeului vostru. Dar cine anume sunt aceia care vor să meargă?»

⁹Atunci a răspuns Moise: «Vom pleca cu flăcăii şi cu bătrânii noştri, cu feciorii şi cu fetele noastre. Vom merge cu turmele noastre şi cu cirezile noastre, căci prăznuim praznicul Dumnezeului nostru!»

¹⁰Zis-a Faraon către ei: «Domnul să fie cu voi, precum vă voi lăsa eu pe voi şi pe copiii voştri. Vedeţi că aveţi gânduri rele!

¹¹Nu aşa! Ci mergeţi voi bărbaţii şi-i slujiţi Domnului, căci aceasta a fost şi vrerea voastră.» Şi i-au gonit pe ei de dinaintea lui Faraon.

¹²Atunci Domnul i-a poruncit lui Moise: «Întinde mâna ta peste ţara Egiptului, ca să vie stoluri de lăcuste şi să năvălească asupra ţării Egiptului şi să roadă toate fâneţele şi tot ce a mai rămas de pe urma grindinei.»

¹³Deci Moise a întins toiagul său peste ţara Egiptului şi atunci Domnul a pornit un vânt de la răsărit, care a bătut toată ziua aceea şi toată noaptea; iar când s’a luminat de ziuă, vântul de la răsărit a adus stoluri de lăcuste.

¹⁴Şi au năvălit stolurile de lăcuste în tot Egiptul şi s’au aşezat în tot cuprinsul peste măsură de multe, cum n’au mai fost niciodată înaintea lor atâtea lăcuste şi nu vor mai fi în viitor niciodată atâtea.

¹⁵Şi ele au acoperit toată faţa pământului de s’a întunecat tot locul şi au mâncat toate fâneţele şi toată roada pomilor, pe care o mai lăsase grindina, încât n’a mai rămas nici o frunză verde în copaci şi nici un fir de iarbă pe ogoare, în toată ţara Egiptului.

¹⁶Atunci Faraon a chemat în grabă pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: «Păcătuit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi înaintea voastră!

¹⁷Ci acum, te rog, iartă greşala mea numai această dată şi rugaţi-vă Domnului Dumnezeului vostru ca să alunge de la mine acest prăpăd de moarte!»

¹⁸Atunci el a ieşit de la Faraon şi s’a rugat Domnului.

¹⁹Şi Domnul întoarse vântul, aducând un vânt de la apus, puternic foarte, care ridică stolurile de lăcuste şi le aruncă în Marea Roşie, aşa încât nu mai rămase nici o lăcustă în tot cuprinsul Egiptului.

²⁰Dar Domnul învârtoşa inima lui Faraon şi tot nu voi să dea drumul fiilor lui Israil.

²¹Şi iar a poruncit lui Moise Domnul: «Întinde mâna ta spre cer şi să fie întuneric în ţara Egiptului, atât de des încât să-l pipăi cu mâna.»

²²Şi Moise a întins mâna sa spre cer şi s’a făcut întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile,

²³Aşa încât nu se mai vedea om cu om şi nimeni nu s’a mai clintit din locul său trei zile; însă toţi fiii lui Israil avură lumină în casele lor.

²⁴Atunci Faraon chemă pe Moise şi zise: «Duceţi-vă şi-i slujiţi Domnului numai voi, iar turmele voastre şi cirezile voastre să rămână pe loc. Să meargă cu voi şi pruncii voştri.»

²⁵Însă Moise a răspuns: «Nu numai că tu însuţi trebue să ne dărueşti jertfe şi arderi de tot ca să le aducem Domnului Dumnezeului nostru,

²⁶Dar şi vitele noastre trebue să vie cu noi, fără să rămână aici nici măcar o unghie de-a lor, fiindcă din ele vom lua jertfe ca să cinstim pe Domnul Dumnezeul nostru; însă noi nu ştim în ce chip ne vom închina Domnului, până ce nu vom ajunge în locul acela.»

²⁷Ci Domnul înăspri inima lui Faraon şi el nu se învoi să-i lase să plece.

²⁸Deci Faraon zise către Moise: «Fugi de dinaintea mea şi fereşte-te să mai dai ochi cu mine, fiindcă în ziua când vei vedea faţa mea, vei muri!»

²⁹Dar Moise i-a răspuns: «Drept ai grăit! Nu voi mai vedea faţa ta!»