Read Biblia Regele Carol II, 1939 Iov 14 Bible Online

Iov 14 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Iov 14

¹«Adică omului, cel născut din femeie, sărăcăcios în zile, dar sătul de necazuri!

²Ca floarea înfloreşte şi e cosit, şi trece ca umbra şi n’are nici o stare.

³Şi tocmai asupra lui tu ţii ochii deschişi şi pe el îl tragi după tine la judecată!

⁴Cum ar putea să iasă cineva curat, din rândul celor spurcaţi? Nu poate nici unul.

⁵Dacă zilele cuiva s’au încheiat şi numărul lunilor lui s’a împlinit la tine şi i-ai gătit veleatul, peste care nu mai trece,

⁶Atunci, cel puţin, ia-ţi ochii de la el, ca să aibă tihnă, cât un salahor care se bucură de ziua lui.

⁷Căci la un copac este nădejde: când a fost tăiat, odrăsleşte din nou şi vlăstarii lui nu contenesc.

⁸Chiar dacă rădăcina lui îmbătrâneşte în pământ, chiar dacă trunchiul lui moare în ţărână,

⁹Când dă de apă, dă muguri şi face ramuri, ca o mlădiţă din nou sădită.

¹⁰Ci omul moare şi rămâne ţapăn, omul se prăpădeşte şi unde să-l mai cauţi?

¹¹Precum apele scad în mare, precum puhoaiele se usucă şi se zvântează,

¹²Aşa şi omul: se întinde şi nu se mai ridică. Până ce nu va mai fi cerul, oamenii nu se mai deşteaptă şi din somnul lor ei nu se mai trezesc.

¹³O, de-ai voi să mă ascunzi în împărăţia morţii şi să mă pui sub obroc, până când se va domoli mânia ta, să-mi pui un termen şi să-ţi aduci de mine aminte!

¹⁴Căci dacă a murit omul, mai învie el încă o dată? Aşteptare-aş toate zilele salahoriei mele, până ce va veni înlocuirea mea.

¹⁵Tu vei striga şi eu îţi voi răspunde; după făptura mâinilor tale vei duce dor.

¹⁶Pe când astăzi tu numeri paşii mei, atunci nu vei mai purta de grijă păcatelor mele.

¹⁷Greşala mea ar fi băgată în sac şi pecetluită, şi nelegiuirea mea ai trece-o cu vederea.

¹⁸Totuşi muntele care cade se despică, tot aşa piatra smulsă din locul ei;

¹⁹Stâncile de pe margine le scobeşte apa mării şi valurile ei înneacă ţărmul de nisip.

²⁰La fel nămeşti şi tu nădejdea omului; îl răpui pe vecie şi se duce; îi iei frumuseţea chipului şi-l arunci.

²¹Feciorii lui ajung în cinste, dar el habar nu are, sau dau de sărăcie, dar el nu le mai ştie de ştire.

²²Numai trupul lui e prilej de durere şi sufletul lui vad de întristare este.»