Read Biblia Regele Carol II, 1939 Solomon 14 Bible Online

Solomon 14 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Solomon 14

¹Altul, voind să meargă pe apă şi să călătorească prin cumplitele valuri, se roagă la un lemn mai şubred decât luntrea care îl duce.

²Această luntre a fost născocită de pofta de câştig şi a întruchipat-o agerimea lucrătorului.

³Ci, o, Părinte, pronia ta o cârmueşte, tu, care ai deschis cărări în mare şi drum nerătăcitor în volbura valurilor.

⁴Şi cu aceasta arătat-ai că poţi să mântueşti din orice primejdie, aşa încât cineva, chiar fără să aibă ştiinţa corăbierului, să poată porni pe mare. Tu nu voieşti ca prea înţeleptele tale lucrări să rămână deşarte, de aceea oamenii, încredinţându-şi viaţa unui lemn de tot slab,

⁵Trec prin valuri pe o plută şi scapă de moarte.

⁶Iar de demult, când au pierit trufaşii uriaşi, nădejdea întregii lumi a scăpat într’o barcă, şi barca, îndrumată de mâna ta, a lăsat omenirii sămânţa urmaşilor.

⁷Şi binecuvântat este lemnul care slujeşte la o trebuinţă binecuvântată.

⁸Dar idolul făcut de mâna omenească este blestemat, şi el şi acel ce l-a făcut: acesta pentru că l-a făcut, iar idolul pentru că. stricăcios fiind, i s’a zis Dumnezeu.

⁹Căci Dumnezeu urăşte deopotrivă şi pe nelegiuit şi nelegiuirea lui.

¹⁰Lucrul şi lucrătorul fi-vor deopotrivă pedepsiţi.

¹¹Pentru aceea, idolii neamurilor vor fi cercetaţi spre pieire, fiindcă, deşi sunt făpturi, au ajuns urîciune, sminteală pentru sufletele oamenilor şi laţ pentru picioarele celor fără de minte.

¹²Gândul plăsmuirii de idoli a fost începutul aprinderii spre desfrâu, şi născocirea lor a fost pierderea vieţii.

¹³Fiindcă n’au fost de la început şi nu vor fi totdeauna.

¹⁴Prin deşartă mărire omenească au intrat în lume, astfel că apropiatul lor sfârşit este hotărît înaintea lui Dumnezeu.

¹⁵Un tată, întristându-se cu amară jale pentru feciorul său răpit degrabă, i-a făcut chipul, şi pe acest fecior răposat a prins să-l cinstească asemenea unui dumnezeu şi a rânduit celor din casa sa taine şi slujbe sfinte.

¹⁶După aceea, cu vremea, întărindu-se acest păgânesc obicei, s’a păzit ca o lege şi, din poruncile tiranilor, a ieşit cinstirea chipurilor cioplite.

¹⁷Când popoarele nu puteau să-i cinstească de faţă, pentru că locuiau departe, făceau o asemuire după chipul depărtat şi potriveau un chip văzut al împăratului prea cinstit, aşa încât să dea celui ce nu era de faţă aceleaşi sârguincioase închinăciuni ca şi cum ar fi de faţă.

¹⁸Şi pentru izbânda acestei închinări, cei ce erau neştiutori au fost şi ei împinşi de pofta de slavă a meşterului.

¹⁹Pentru că el, voind să placă stăpânitorului, şi-a pus tot meşteşugul ca să facă asemănarea cât mai frumoasă.

²⁰Iar gloatele, înşelându-se din frumuseţea lucrului, l-au socotit acum ca dumnezeu pe cel ce mai înainte îl cinsteau ca pe un om.

²¹Şi aceasta a fost o înşelăciune pentru viaţa oamenilor, că ei, bătuţi de nevoi sau robiţi de tiranie, au dat pietrelor şi lemnelor numele ce nu se poate da la nimic de pe pământ.

²²Apoi n’a fost destul că au rătăcit întru cunoaşterea lui Dumnezeu, ci, vieţuind – din întunericul minţii lor – în război necurmat, au numit pace atâtea rele.

²³Ei făceau slujbe în care ucideau chiar pe copiii lor, sau săvârşeau taine ascunse sau beţii nebuneşti după barbare obiceiuri.

²⁴Şi nici viaţa, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul ucidea prin viclenie sau îl batjocorea prin desfrânare.

²⁵Toate se învălmăşesc întru sânge şi ucidere, întru furtişag şi vicleşug, întru stricăciune şi necredinţă, întru răzvrătire şi jurământ strâmb,

²⁶Întru prigonirea celor buni şi uitarea binefacerilor primite, întru pângărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, întru turburarea căsătoriilor şi desfrânare şi dezmăţare sub ochii tuturor.

²⁷Căci închinăciunea idolilor, care nici n’ar trebui pomeniţi, este începutul a tot răul şi pricina şi sfârşitul.

²⁸Desfătările lor sunt nişte bucurii smintite, proorociile lor sunt mincinoase, ei trăiesc întru nedreptate şi jură strâmb ou uşurinţă.

²⁹Ca unii care nădăjduesc în idolii cei fără de suflet când jură strâmb, ei nu se tem că li se va dovedi nedreptatea.

³⁰Şi din două părţi pedeapsa va da peste ei: întâi pentru că au cugetat sucit despre Dumnezeu, închinându-se idolilor, şi al doilea pentru că au jurat vicleneşte pe nedreptul, dispreţuind sfinţenia.

³¹Căci nu puterea idolilor pe care s’au jurat, ci pedeapsa cuvenită păcătoşilor, aceea prigoneşte pururea păcatul celor ce au greşit.