Read Biblia Regele Carol II, 1939 Solomon 17 Bible Online

Solomon 17 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Solomon 17

¹Judecăţile tale sunt mari şi anevoie de lămurit, de aceea cugetele fără învăţătură sunt în rătăcire.

²Nelegiuiţii, având încredinţarea că pot să asuprească pe neamul sfânt, zăceau închişi sub acoperişurile lor – înlănţuiţi de întuneric şi robii unei nopţi fără ziuă – şi fugari erau de la veşnica ta purtare de grijă.

³Şi când socoteau că vor rămânea ascunşi cu tainicele lor păcate, în vălul întunecat al uitării, risipiţi au fost şi spăimântaţi amarnic şi turburaţi au fost de năluciri.

⁴Peşterile unde se ţineau nu i-au scutit de spaime, căci în jurul lor răsunau zgomote care îi înfricoşau şi arătări posomorîte îi umpleau de groază.

⁵Nu era nici un foc care să poată să-i lumineze şi văpăile vii ale stelelor nu puteau să risipească acea noapte înfricoşată.

⁶Câteodată li se arăta o învâlvorare grabnică şi spăimântătoare şi zguduiţi de această vedenie, cu pricină necunoscută, socoteau ce vedeau drept groaza groazelor.

⁷Meşteşugul copilăros al vrăjitorilor nu mai putea nimic şi îngâmfarea lor că ştiu ceva ieşise de ruşine.

⁸Ei care ziceau că pot să gonească din inima bolnavă spaimele şi turburările, chiar ei zăceau acum plini de ruşinoasă spaimă.

⁹Şi, măcar că nu era prea mare grozăvia care să-i spăimânteze, totuşi dihăniile care treceau şi şerpii care fluerau îi îngrozeau, şi se topeau de frică şi închideau ochii să nu mai vadă prăpădul ce-i pândea din toate părţile.

¹⁰Fiindcă răutatea inimii e plină de temere ca una ce se ştie vinovată şi mustrată ea de sine însăşi, ea îşi vede mărită nenorocirea.

¹¹Căci spaima nu este altceva fără numai lepădarea oricărui ajutor care-ţi vine de la dreapta judecată.

¹²Şi când cade nădejdea în fundul inimii, te sperii şi mai mult, dacă nu ştii care este pricina de unde îţi vine chinul.

¹³Iar ei – în noaptea aceea când li se tăiaseră orice puteri şi care venise peste ei din iadul priponit – dormind dea valma,

¹⁴Aci se zbăteau îngroziţi de arătări pocite, aci mureau de golul din inimile lor, căci o groază zornică şi fără de veste pusese stăpânire peste ei.

¹⁵Şi tot aşa ceilalţi, oricare ar fi fost, cădeau vlăguiţi şi rămâneau aşa, închişi ca într’o închisoare fără zăvoare.

¹⁶Şi plugar de era cineva, ori cioban cu oile, ori muncitor prins la muncile câmpului, apucaţi fără de veste, îndurau această năprasnă fără scăpare.

¹⁷Fiindcă toţi erau ferecaţi cu acelaşi lanţ de întuneric. Şi atunci vântul şuerător şi glasul cu bun viers al păsărilor din desişuri şi năvala apelor aprige,

¹⁸Şi bubuitul stâncilor care se prăvălesc şi fuga nevăzută a jigăniilor ţâşnitoare şi răcnetul fiarelor cumplite şi sunetul care se frânge şi se resfrânge în peşterile munţilor – acestea toate îi făceau să-şi dea duhul de frică.

¹⁹Căci în vreme ce toată făptura era luminată cu strălucitoare lumină şi fără împotrivire îşi vedea de lucrul său,

²⁰Numai peste aceia se întindea o noapte grea, care era icoana întunericului celui ce era să-i înghită şi ei pentru ei înşişi erau mai grea povară ca însuşi acel întuneric.