Read Biblia Regele Carol II, 1939 Solomon 18 Bible Online

Solomon 18 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Solomon 18

¹Pentru cuvioşii tăi strălucea lumină mare, iar Egiptenii auzeau glasul lor, dar chipul lor nu-l vedeau şi, cu toate suferinţele lor de până aci, îi preafericeau.

²Şi de vreme ce – după atâtea asupriri – Israil nu se răzbuna asupra lor, Egiptenii le erau mulţumitori şi se rugau să-i ierte de relele ce le-au fost făcut.

³În loc de întuneric, dat-ai cuvioşilor tăi stâlpi de foc arzător, care să-i călăuzească în acea călătorie necunoscută, soare nevătămător datu-le-ai în drumul lor cel plin de slavă.

⁴Vrednici erau Egiptenii să fie lipsiţi de lumină şi să fie închişi în întuneric, ca unii care ţineau închişi pe fiii tăi – aceia prin care trebuia să se dea veacului nestricăcioasa lumină a legii tale.

⁵Şi când s’au sfătuit să ucidă pe pruncii sfinţilor tăi, unul dintre aceşti prunci a fost aruncat şi mântuit, dar tu, spre pedeapsa lor, le-ai luat mulţime de copii şi pe ei pe toţi i-ai înnecat în valurile mării.

⁶Noaptea aceea a fost cunoscută mai înainte de părinţii noştri, ca – ştiind bine în ce jurăminte crezuseră – nădăjduind întru ele să se veselească.

⁷Iar poporul tău a văzut şi mântuirea celor drepţi şi pieirea vrăjmaşilor.

⁸Şi precum ai pedepsit pe protivnici, tot aşa chemându-ne pe noi ne-ai preamărit.

⁹Cuvioşii copii ai celor cuvioşi jertfeau întru ascuns şi statorniceau toţi într’un gând legământul cel dumnezeesc, ca sfinţi părtaşi să fie deopotrivă la aceleaşi bunătăţi şi la aceleaşi primejdii, cântând laudele părinţilor.

¹⁰Iar cu cântecele lor se însoţeau ţipetele risipite ale vrăjmaşilor şi se auzeau bocetele lor pentru copiii ucişi.

¹¹Robul şi stăpânul erau pedepsiţi cu aceeaşi pedeapsă şi omul de rând îndura aceleaşi dureri ca şi împăratul.

¹²Toţi deopotrivă aveau morţi fără de număr, dar din acelaşi soi de moarte, şi cei ce rămăseseră în viaţă nu puteau să prididească îngropăciunile, de vreme ce într’o clipă tot ce era mai de seamă în neamul lor pierise.

¹³Ei, cei ce nu voiseră să creadă-din pricina vrăjitorilor lor – când le-au pierit cei dintâi născuţi ai lor, au mărturisit că Israil este poporul lui Dumnezeu.

¹⁴Căci, pe când lina tăcere stăpânea peste toate şi noaptea cu repedea ei curgere ajunsese la calea jumătate,

¹⁵Cuvântul tău cel atotputernic a purces din înaltul cer şi din scaunele împărăteşti, ca un cumplit războinic, în mijlocul acelui pământ hotărît pieirii,

¹⁶Şi aducând, ca o sabie ascuţită, porunca ta cea fără de schimbare, stătea şi umplea toate de moarte şi ajungea până la cer, rezemându-se de pământ.

¹⁷Atunci, pe loc, vedeniile unor visuri groaznice îi turburară şi spaime izvodite deodată au năvălit asupra lor.

¹⁸Azvârliţi încoace şi încolo pe pământ şi pe jumătate morţi, ei dădeau pe faţă pricina pentru care mureau.

¹⁹Căci vedeniile care îi îngroziseră le destăinuise lucrul, ca să nu moară în neştiinţă: pentru ce pătimesc atât de rău.

²⁰Cercarea morţii a atins şi pe cei drepţi şi mulţi au pierit în pustie, dar mânia ta nu a ţinut multă vreme.

²¹Căci un om fără vină a luat degrabă partea celor vinovaţi, având ca arme ale slujbei sale rugăciunea şi tămâia de împăcare, şi a stătut împotriva mâniei tale şi primejdiei morţii i-a pus un capăt, arătându-se pe sine că este robul tău.

²²El a biruit mulţimea răzvrătită, nu cu tăria trupului, nici cu puterea armelor, ci a supus cu cuvântul pe cel ce-i pedepsea şi pomenind jurămintele făcute părinţilor şi legământul cu Israil.

²³Când morţii, căzuţi unii peste alţii, ajunseră grămezi, el a stat la mijloc, a potolit mânia şi a închis pieirii calea care ducea spre cei vii.

²⁴Căci în veşmântul preoţesc, lung până la glezne, era toată lumea, şi numele slăvite ale părinţilor erau săpate pe cele patru şiruri de pietre scumpe, iar măreţia ta pe diadema de pe cap.

²⁵Înaintea acestor semne, îngerul pieirii a contenit şi s’a temut, căci singură ispita mâniei tale era destulă.