Read Biblia Regele Carol II, 1939 Solomon 19 Bible Online

Solomon 19 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Solomon 19

¹Ci o mânie neîndurată prigoneşte pe nelegiuiţi până la sfârşit, fiindcă Dumnezeu ştia de mai nainte care va fi petrecerea lor,

²Că adică Egiptenii, după ce au lăsat pe Israil să plece şi cu mare stăruinţă i-a zorit la drum, avea-vor păreri de rău şi vor începe să-i urmărească.

³Cu adevărat, când nu isprăviseră de jelit pe morţii lor şi plângeau încă la mormintele celor ucişi, un alt gând nebunesc le-a venit şi au început, ca pe nişte fugari, să urmărească pe aceia pe care îi zoriseră cu rugăminţi să plece de la ei.

⁴La aceasta îi trăgea pedeapsa de care erau vrednici şi despre cele mai înainte întâmplate ei nu mai aveau ţinere de minte, ca să se împlinească şi ceea ce mai lipsea din urgiile suferite de ei,

⁵Aşa încât poporul tău să săvârşească necrezuta lui trecere prin mare, iar Egiptenii să dea peste o moarte năprasnică.

⁶Fiindcă făptura întreagă a fost prefăcută în alcătuirea ei, supunându-se deosebitelor tale porunci, pentru ca robii tăi să se păzească nevătămaţi.

⁷Astfel un nor umbrea tabăra lor; din apa care mai nainte era acolo, s’a făcut pământ uscat, iar din Marea Roşie cale fără de piedică şi câmpie cu pajişte din valurile zbuciumate.

⁸Şi pe aici a trecut tot neamul Israil, pe care îl ocrotea mâna ta, şi minunate lucruri a văzut.

⁹Şi ca nişte cai din pustia ierboasă şi ca nişte miei care zburdă, ei te preamăreau pe tine, Doamne, cel ce i-ai mântuit.

¹⁰Ei îndcă îşi aduceau mereu aminte de cele ce s’au fost întâmplat în ţara pribegiei lor, cum pământul în locul altor vietăţi a scos la iveală tăuni, iar Nilul în loc de peşti a vărsat o mulţime de broaşte.

¹¹Şi mai pe urmă au văzut o nouă odrăslire de păsări, când, fiind purtaţi de poftă, au cerut mâncări desfătate.

¹²Şi spre împlinirea dorinţei lor, nor de prepeliţe s’a ridicat dinspre mare;

¹³Însă pedeapsa a venit peste cei păcătoşi – şi nu fără semnele prevestitoare ale puternicelor fulgere – şi au pătimit cu dreptate pentru răutăţile lor.

¹⁴Căci s’au purtat cu ură crâncenă faţă cu cei streini. Unii n’au voit să primească pe trecătorii necunoscuţi, dar aceştia au adus în robie pe streinii care le făcuseră bine.

¹⁵Şi nu numai aceasta, ci mai este încă un lucru, că adică aceia primeau pe cei străini cu duşmănie.

¹⁶Pe când aceştia au primit poporul tău cu bucurie, iar după ce l-au făcut părtaş, la aceleaşi drepturi ca şi ei, l-au asuprit cu cumplite necazuri.

¹⁷Pentru care au fost pedepsiţi cu orbire, ca şi aceia care dădeau năvală la porţile celui drept, când, cuprinşi de întuneric nepătruns, căutau fiecare ieşirea porţii.

¹⁸Căci stihiile se schimbau întru sine, precum coardele la alăută schimbă numele cântecului, măcar că glasul rămâne pururea, – ceea ce se poate vedea cu mare limpezime, din rostul celor petrecute.

¹⁹Jivinele de pe pământ se făceau jivine de apă, iar cele ce înnotau se mutau pe pământ.

²⁰Focul ardea în apă dincolo de puterea sa, iar apa îşi pierdea însuşirea ei de a stinge.

²¹Flăcările focului nu mai vătămau carnea plăpândelor dobitoace care umblau primprejur şi nu topeau acea demâncare venită din cer, care semăna cu ghiaţa şi se topea ca şi ea.

²²Întru toate, Doamne, ai preamărit pe poporul tău şi l-ai făcut de cinste şi nu l-ai trecut cu vederea, ci în toată vremea şi în tot locul ai stat în preajma lui.