Read Biblia Regele Carol II, 1939 Solomon 7 Bible Online

Solomon 7 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Solomon 7

¹Sunt şi eu om muritor, asemenea tuturor şi coborînd din neamul celui dintâi om zidit din pământ.

²Şi am fost înfiripat, cu trupul, în pântecele maicii mele, închegându-mă din sânge, vreme de zece luni, din sămânţă bărbătească şi în ceasul somnului odihnitor.

³Şi după ce m’am născut, am respirat aerul obştesc şi pe pământul obşteştii pătimiri am căzut şi eu, şi glasul meu dintâi, la fel ca la toată lumea, a fost plânsetul meu.

⁴Am fost înfăşat în scutece şi am dat părinţilor grijă şi bătaie de cap.

⁵Şi nici un împărat n’a început altfel, când s’a născut.

⁶Că toţi intră în viaţă în acelaşi fel şi ies iarăşi la fel.

⁷Pentru aceea m’am rugat şi mi s’a dat înţelepciune, am chemat, şi duhul cuminţeniei a coborît în mine.

⁸Am ţinut la ea mai mult decât la schiptre şi decât la tronuri şi am socotit bogăţiile deşarte faţă de ea.

⁹N’am pus alături cu ea nici pietrele cele mai scumpe, fiindcă tot aurul din lume pe lângă ea nu e decât nisip, iar argintul, înaintea ei, mi se pare noroi.

¹⁰Am preţuit înţelepciunea mai mult decât sănătatea şi frumuseţea; am pus-o chiar înaintea luminii, fiindcă strălucirea ei nu se stinge niciodată.

¹¹Împreună cu ea mi-au venit toate bunătăţile, de vreme ce în mâinile ei sunt bogăţii nenumărate.

¹²Şi m’am bucurat de toate acestea, căci înţelepciunea le aduce cu sine. Totuşi eu nu ştiam că ea este născătoarea lor.

¹³Am învăţat-o fără viclenie, o împărtăşesc fără gelozie şi nu ascund comorile ei.

¹⁴Ea este pentru oameni comoară nesfârşită, cei ce se folosesc de ea se fac prietenii lui Dumnezeu, pentru darurile agonisite de învăţătură.

¹⁵Iar mie să-mi dăruiască Dumnezeu să grăiesc precum gândesc şi să cuget în chip vrednic despre darurile sale, căci el este povăţuitorul înţelepciunii şi îndreptătorul înţelepţilor.

¹⁶Că în mâna lui suntem şi noi şi cuvintele noastre şi toată înţelepciunea şi ştiinţa lucrurilor.

¹⁷El mi-a dat cunoştinţa cea adevărată despre cele ce sunt, ca să ştiu tocmirea lumii şi lucrarea stihiilor,

¹⁸Începutul şi sfârşitul şi mijlocul vremilor, întoarcerile anotimpurilor şi prefacerile văzduhului,

¹⁹Cursurile anilor şi rânduiala stelelor,

²⁰Firea dobitoacelor şi apucăturile fiarelor, puterea duhurilor şi gândurile oamenilor, feluritele neamuri ale plantelor şi însuşirile rădăcinilor.

²¹Toate acele ascunse şi cele arătate le-am cunoscut, fiindcă înţelepciunea, meştera tuturor, mi-a dat învăţătură.

²²Într’adevăr, în ea se află un duh de înţelegere, sfânt, fără pereche, cu multe laturi, nepământesc, ager, pătrunzător, neîntinat, prea înţelept, fără de patimă, iubitor de bine, ascuţit, neştiutor de opreală, binefăcător,

²³Iubitor de oameni, neclintit, temeinic, neturburat, atotputernic, atotveghetor, şi răzbătând prin toate duhurile isteţe, curate şi oricât de subţiri.

²⁴Pentru că înţelepciunea este mai sprintenă decât orice mişcare, ea pătrunde şi-şi face loc pretutindeni prin curăţia ei.

²⁵Ea este suflul puterii lui Dumnezeu, ea este curata revărsare a slavei Celui Atotputernic, astfel că nimic nu poate s’o mânjească.

²⁶Ea este strălucirea luminii celei veşnice şi oglinda fără pată a lucrării lui Dumnezeu şi chipul bunătăţii sale.

²⁷Fiindcă este una, toate le poate, şi rămânând una cu sine, însăşi ea toate le înnoieşte, şi răspândindu-se, prin veacuri, în sufletele sfinte, ea întocmeşte din ele prieteni ai lui Dumnezeu şi prooroci.

²⁸Cu adevărat Dumnezeu nimic nu iubeşte fără numai pe cel ce petrece întru înţelepciune.

²⁹Ea este mai frumoasă decât soarele şi decât toată orânduirea stelelor; dacă o pui alături cu lumina, înţelepciunea o întrece.

³⁰Fiindcă după lumină urmează noaptea, pe când înţelepciunea rămâne nebiruită în faţa răutăţii.