Read Biblia Regele Carol II, 1939 Leviticul 13 Bible Online

Leviticul 13 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Leviticul 13

¹După acestea, a vorbit Domnul către Moise şi către Aaron şi le-a spus:

²«Dacă la un om se va ivi pe pielea trupului o umflătură sau bubă sau pată albă, şi ea, pe pielea lui, începe să semene a bubă de lepră, atunci el să fie adus la Aaron, arhiereul, sau la altul din fiii săi, preoţi.

³Şi preotul să vadă rana de pe pielea trupului celui atins, şi dacă părul de pe rană s’a albit şi rana la vedere este mai adâncă decât pielea trupului, atunci este bubă de lepră; iar preotul după cercetare să-l dea în vileag ca necurat.

⁴Dacă însă pata cea albă de pe pielea trupului lui nu este la vedere mai adâncă decât stratul pielii, iar părul de pe ea nu s’a albit, atunci preotul să-l osebească pe cel cu rana şapte zile.

⁵Şi cercetându-l preotul după şapte zile, dacă i se va părea că rana a stat pe loc şi nu s’a întins pe piele, preotul să-l osebească pe cel atins încă o dată şapte zile.

⁶Şi iarăşi să-l vadă preotul după şapte zile şi dacă rana a pălit şi nu s’a întins pe piele, atunci preotul să-l declare pe om curat. A fost numai o pecingine şi cel ce a avut-o să-şi spele hainele şi va fi curat.

⁷Iar dacă buba se va întinde pe piele, după ce el se arătase preotului şi-l declarase curat, să se arate a doua oară preotului.

⁸Iar preotul să se uite bine şi văzând că pata s’a întins pe piele, atunci el să-l declare necurat, fiindcă este lepră.

⁹Dacă se va ivi la un om boala leprei, atunci omul să fie adus la preot.

¹⁰Iar preotul să-l cerceteze şi dacă umflătura de pe piele va fi albă şi părul de jur-împrejur se va fi albit, sau dacă umflătura a ajuns carne vie,

¹¹Atunci este lepră veche pe pielea trupului său, şi preotul să-l declare necurat şi să nu-l mai osebească, fiindcă necurat este.

¹²Iar dacă lepra va înflori pe piele şi se va întinde pe toată pielea celui atins, de la cap până la picioare, ori încotro s’ar uita preotul,

¹³Preotul să-l cerceteze şi dacă vede că lepra s’a întins pe tot trupul lui, atunci să-l declare curat, şi fiindcă s’a albit pe de-a’ntregul, este curat.

¹⁴Dar în ziua când se va ivi pe el carne vie, este necurat.

¹⁵Şi de îndată ce preotul va vedea această carne vie, să-l declare necurat, căci carnea vie este necurată; este lepră.

¹⁶Ci dacă această carne vie se va schimba şi se va albi, cel atins să se ducă la preot.

¹⁷Şi iarăşi uitându-se preotul şi văzând că buba a ajuns albă, preotul să-l declare curat pe cel atins, căci curat este.

¹⁸Apoi, dacă pe pielea trupului cuiva se va ivi o bubă şi se va vindeca,

¹⁹Şi pe locul unde a fost buba va ieşi o umflătură albă, ori o pată albă care bate în roşu, să se arate preotului.

²⁰Şi uitându-se preotul şi văzând că pata e mai adâncă decât grosimea pielii, iar părul de primprejur s’a albit, preotul să-l declare necurat, căci e bubă de lepră care a înflorit în locul acelei bube.

²¹Iar dacă se va uita preotul şi părul n’a albit pe locul atins şi nu va fi nici o gropiţă în piele, ba încă pata a pălit, atunci preotul să-l osebească şapte zile.

²²Dacă însă rana se va întinde pe piele, preotul să-l declare necurat, căci este lepră.

²³Iar dacă pata va sta pe loc şi nu se va mai întinde, e semn că buba se usucă, iar preotul să-l declare pe om curat.

²⁴Sau dacă cineva va avea pe pielea sa o arsură de foc şi pe carnea vie va ieşi o pată albă roşioară sau numai albă,

²⁵Şi dacă preotul va vedea că părul de pe pată s’a albit şi după înfăţişarea ei e mai adâncă decât stratul pielii, atunci este lepră, care a înflorit în locul arsurii, şi preotul să-l declare pe om necurat; căci a izbucnit lepra.

²⁶Însă dacă preotul, după ce a cercetat pata, va vedea că n’are părul alb şi nici adâncitură în piele, ci dimpotrivă a pălit, atunci preotul să-l osebească pe timp de şapte zile.

²⁷Şi uitându-se preotul la el în ziua a şaptea şi dacă s’a întins pe piele, preotul să-l declare necurat, căci este buba leprei.

²⁸Totuşi, dacă pata cea albă a stat pe loc şi nu s’a întins pe piele, ba încă a şi pălit, atunci e vorba de băşică din arsură şi preotul sări declare pe om curat, fiindcă este cojirea acelei arsuri.

²⁹Când se va întâmpla ca un om sau o femeie să aibă o rană la cap sau la bărbie,

³⁰Atunci preotul să cerceteze rana şi dacă vede că este mai adâncă decât stratul pielii şi părul de pe ea este subţire gălbui, atunci preotul să-l declare necurat, fiindcă este bolnav de chelbe, adică lepra capului, sau lepra bărbii.

³¹Dacă însă preotul cercetând pata de chelbe nu i se arată nici o scobitură în piele şi nici un fel de păr roşcat, atunci să-l osebească pe cel cu pata de chelbe, timp de şapte zile,

³²Iar în ziua a şaptea preotul să vadă din nou această pată şi dacă pata nu s’a întins şi pe ea nu este păr roşcat iar la vedere pata nu arată nici o adâncitură în piele,

³³Atunci el să se tundă, însă locul chelbos să nu-l tundă, iar preotul să osebească pe cel chelbos încă o dată pe timp de şapte zile.

³⁴Apoi preotul să cerceteze iarăşi pata de chelbe în ziua a şaptea şi, iată, dacă pata de chelbe nu s’a întins pe piele şi pe cât se vede, n’are nici o adâncitură în piele, atunci preotul să-l declare pe om curat şi el să-şi spele hainele şi curat va fi.

³⁵Iar dacă, după această arătare că e curat, pata se mai întinde pe piele,

³⁶Atunci preotul trebue s’o cerceteze şi iată, dacă pata de chelbe s’a întins pe piele, preotul să nu se mai uite la păr dacă este roşcat, căci omul este necurat.

³⁷Totuşi, dacă, după judecata lui, pata de chelbe stă pe loc şi a început să crească pe ea păr negru, atunoi chelbea a trecut, omul este curat şi preotul să-l declare curat.

³⁸Dacă un om sau o femeie va avea pe pielea trupului unele pete şi anume pete albe,

³⁹Atunci preotul să le cerceteze şi, dacă petele de pe pielea trupului lor vor fi pete albe şi închise, atunci este vorba de o spuzeală, care a înflorit pe piele; omul este curat.

⁴⁰Dacă unui bărbat i-a căzut părul din cap, el este pleşuv şi încolo e curat.

⁴¹Şi dacă i-a căzut părul din partea dinainte a capului, el este pleşuv din faţă, iar încolo e curat.

⁴²Iar dacă pe pleşuvia lui cea de la ceafă sau pe pleşuvia lui cea din faţă se va ivi o bubă albă roşiatică, atunci este lepră, care înfloreşte pe pleşuvia capului său, fie de la ceafă, fie de din faţă.

⁴³Preotul să-l vadă şi dacă umflătura acelei bube, pe pleşuvia lui de dinapoi sau de dinainte, va arăta albă roşiatică, aşa cum arată lepra de pe pielea trupului,

⁴⁴El este lepros şi deci necurat; şi preotul să-l declare pe dată de necurat. Are lepră la cap.

⁴⁵Iar leprosul peste care a dat lepra să se poarte cu veşmintele sfâşiate şi cu părul nepieptănat şi acoperindu-se până la mustăţi să strige mereu: «Necurat! Necurat!»

⁴⁶Tot timpul cât va avea lepra pe el, el va fi necurat, căci necurat este; el să stea singuratic; sălaşul lui să fie afară din tabără.

⁴⁷Dacă lepra se va ivi la un veşmânt, fie veşmânt de lână, fie veşmânt de in,

⁴⁸Sau pe vre-o ţesătură sau pe vre-o împletitură de in, sau de lână, sau pe vre-o piele, sau pe orice lucru de piele,

⁴⁹Şi dacă pata va fi verzuie sau roşcată, pe veşmânt, sau pe piele, sau pe ţesătură sau pe împletitură, sau pe orice lucru de piele: este pată de lepră şi trebue arătată preotului.

⁵⁰Iar preotul, după ce va vedea pata, să pună de o parte veşmântul pe care s’a ivit pata, şapte zile,

⁵¹Şi după şapte zile să vadă pata şi dacă pata s’a întins pe veşmânt, sau pe ţesătură, sau pe împletitură, sau pe piele, sau pe orice lucru de folos făcut din piele: pata este de lepră care roade; lucrul este necurat.

⁵²Preotul să ardă veşmântul sau ţesătura, sau împletitura de lână, ori de in, sau orice fel de odor de piele, pe care s’a ivit pata, fiindcă este vorba de lepră rozătoare şi lucrul să fie pus pe foc.

⁵³Dacă însă preotul, cercetând, va vedea că pata nu s’a întins pe veşmânt, sau pe ţesătură sau pe împletitură, sau pe acel lucru de piele, oricare ar fi el,

⁵⁴Atunci preotul să poruncească să se spele lucrul pe care s’a ivit pata şi să dea deoparte lucrul, încă şapte zile.

⁵⁵Şi preotul va cerceta lucrul după ce pata a fost spălată, şi, iată, dacă pata nu şi-a schimbat coloarea, chiar dacă nu s’a mai întins, lucrul este necurat şi trebue să-l arzi în foc, fiindcă are lepră, fie pe faţă, fie pe dos.

⁵⁶Iar dacă preotul cercetând va vedea că pata a pălit, după ce lucrul a fost spălat, atunci el să rupă partea pătată, fie din veşmânt, fie din piele, fie din ţesătură, fie din împletitură.

⁵⁷Dacă însă va ieşi din nou pe veşmânt sau pe ţesătură sau pe împletitură sau pe odorul de piele, oricare ar fi el, lepra a izbucnit din nou, să pui pe foc lucrul cel cu pata.

⁵⁸Iar veşmântul sau ţesătura, sau împletitura, sau acel lucru de piele, oricare ar fi el, pe care-l vei spăla, dacă lepra va pieri de pe el, să fie spălat încă o dată şi apoi va fi curat.

⁵⁹Iată care este pravila, privitoare la pata de lepră, la veşmintele de lână sau de in, sau la ţesături, sau la împletituri, sau la orice fel de lucru de piele, după care se pot socoti curate sau necurate.»