Read Biblia Regele Carol II, 1939 Ieremia 4 Bible Online

Ieremia 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Ieremia 4

¹«Dacă vrei să te pocăeşti, Israile», – zice Domnul, – «pocăeşte-te! De vrei să goneşti idolii tăi din ochii mei, nu mai şovăi!

²Când te vei jura din inimă, cu credinţă şi cu inimă curată: «Viu este Domnul!», toate neamurile te vor binecuvânta şi te vor proslăvi.»

³Căci iată ce zice Domnul locuitorilor din Iuda şi din Ierusalim: «Desţeliniţi ţelina inimilor voastre şi nu mai aruncaţi sămânţa printre spini!

⁴Tăiaţi-vă împrejur pentru Domnul Dumnezeul vostru şi daţi laoparte netăierea împrejur a inimii voastre, voi oameni din Iuda şi locuitori ai Ierusalimului, ca nu cumva urgia mea să izbucnească vâlvătaie şi să vă mistuiască şi să nu se poată stinge din pricina faptelor voastre celor rele!»

⁵Vestiţi în Iuda şi în Ierusalim şi trimiteţi solie: «Sunaţi din trâmbiţă, strigaţi din toate puterile şi ziceţi: Adunaţi-vă, ca să intrăm în cetăţile cele întărite!

⁶Ridicaţi steag înspre Sion, adăpostiţi-vă fără zăbavă, căci eu voi porni prăpăd de la miază-noapte şi pierzanie mare!»

⁷Un leu s’a năpustit din desişul său, pustiitorul noroadelor a pornit şi a ieşit din ţinutul său ca să pustiască ţara. Cetăţile vor fi surpate şi fără ţipenie de om în ele.

⁸Pentru aceasta, înveşmântaţi-vă în veşmânt de jale, tânguiţi-vă şi vă bociţi, fiindcă văpaia mâniei Domnului nu se va depărta de la noi!»

⁹«În ziua aceea». – zice Domnul, – «va pieri curajul regelui şi al dregătorilor, preoţii îşi vor pierde cumpătul, iar proorocii vor fi cuprinşi de spaimă,

¹⁰Şi vor zice: «O, Doamne Dumnezeule! Tu ne-ai înşelat – poporul acesta şi Ierusalimul – când ne-ai făgăduit: «Veţi trăi în pace!» Dar iată că sabia ne-a străpuns de moarte!»

¹¹În vremea aceea, se va spune norodului acestuia şi Ierusalimului: «Un vânt arzător de pe pleşuvele cuhni porneşte din pustie, înspre fiica poporului meu, nu pentru vânturatul şi nici pentru curăţatul grâului!

¹²Un vânt năprasnic îmi vine într’ajutor: acum rosti-voi hotărîrea!»

¹³Iată-l cum se apropie ca nourii de vijelie, carele lui duruesc ca o viforniţă, caii lui mai iuţi sunt decât vulturii. Vai de noi, căci suntem prăpădiţi!

¹⁴Spală-ţi inima de păcate, Ierusalime, ca să afli mântuire. Cât vor sălăşlui înlăuntrul tău ticăloase planuri?

¹⁵Auzi! Vine solie din Dan şi o veste de prăpăd din munţii lui Efraim:

¹⁶«Strigaţi şi daţi de ştire în Iuda, trimiteţi ştafetă în Ierusalim: Din ţară depărtată vin împresurătorii şi împotriva cetăţilor lui Iuda ridică strigătul lor de război;

¹⁷Ca paznicii din ţarini împresoară ei Ierusalimul, fiindcă s’a răzvrătit împotriva mea», – zice Domnul.

¹⁸Purtarea ta şi ale tale fapte rele ţi-au pricinuit aceasta! Iată cât de amar este rodul răutăţii tale, care te-a ajuns la inimă!

¹⁹O, pieptul meu! O, pieptul meu! Cât mă zbucium! O, pereţi ai inimii mele! Inima mea zvâcneşte şi nu pot avea tihnă! Fiindcă sunet de trâmbiţă aud eu şi zarvă de război.

²⁰Prăpăd peste prăpăd se vesteşte că vine şi toată ţara este nimicită. Într’o clipă corturile mele sunt doborîte la pământ, şi adăposturile mele cât ai clipi din ochi.

²¹Câtă vreme vom mai vedea steagul bătăliei şi glasul trâmbiţei îl vom auzi mereu?

²²Poporul meu este nebun şi nu mă cunoaşte! Copii fără de minte şi fără înţelepciune, iscusiţi să facă răul, iar pentru bine nici că-şi dau osteneală!

²³Mi-am aruncat ochii pe pământ: O, ce pustiu întins! Şi apoi, către cer: O, ce lipsă de lumină!

²⁴M’am uitat la munţi: O, cum se cutremurau, şi colinele se prăvăleau încoace şi încolo!

²⁵M’am uitat în jurul meu: Nimeni! Şi toate păsările cerului fugiseră!

²⁶Şi m’am mai uitat din nou: Ţarina era o pustietate! Toate cetăţile dărâmate de Domnul, de urgia mâniei sale!

²⁷Căci aşa grăieşte Domnul: «Toată ţara se va preface în pustietate, dar nu o voi nimici cu totul!

²⁸Pentru aceasta pământul va fi cuprins de jale şi sus cerurile se vor întuneca. Cu adevărat am grăit şi nu-mi va părea rău, am făurit planul şi neîndeplinit nu-l voi lăsa.»

²⁹La strigătul călăreţilor şi al arcaşilor, ţara întreagă e pusă pe fugă; toţi se ascund în desiş de codru şi se caţără pe stânci; cetăţile părăsite şi fără ţipenie de om în ele.

³⁰Şi tu pustiito, acum ce vei face? Înveşmântă-te în porfiră, cu giuvaeruri de aur împodobeşte-te şi dă-ţi ochii cu dresuri! În zadar frumoasă te vei face! Iubiţii tăi te dispreţuesc şi-ţi vor numai viaţa.

³¹Dar ce aud? Ţipăt de femeie care se trudeşte să nască, dureri ca la naşterea cea dintâi! E glasul fiicei Sionului, care geme şi-şi întinde mâinile: «Vai! Ucigaşii mi-au curmat viaţa!»