Read Biblia Regele Carol II, 1939 Plângerile lui Ieremia 2 Bible Online

Plângerile lui Ieremia 2 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Plângerile lui Ieremia 2

¹O, cum a acoperit cu nori Domnul, întru mânia sa, pe fiica Sionului! Din cer a trântit pe pământ slava lui Israil şi în ziua mâniei sale nu şi-a adus aminte de aşternutul picioarelor sale.

²Domnul a nimicit fără milă toate sălaşele lui Iacob; întru întărâtarea urgiei sale doborît-a la pământ întăriturile fiicei lui Iuda; făcutu-le-a una cu pământul, pângărit-a împărăţia şi pe voevozii ei.

³Întru aprinderea mâniei sale, a zdrobit toată puterea lui Israil; înaintea duşmanului şi-a tras dreapta sa înapoi. Aprins-a în Iacob un pârjol care pârjoleşte de jur-împrejur.

⁴El a încordat arcul său ca un duşman; el s’a aţinut cu dreapta sa ca un protivnic; el a făcut praf tot ce desfăta ochiul, în cortul fiicei Sionului; vărsat-a mânia sa, ca o văpaie.

⁵Stăpânul s’a arătat ca un duşman: nimicit-a pe Israil, a şters toate palatele lui şi i-a dărâmat întăriturile; iar peste fiica lui Iuda a grămădit jale peste jale.

⁶Culcat-a la pământ ca pe o vie cortul său; pustiit-a locul adunărilor sale de prăznuire; curmat-a Domnul, în Sion, adunările şi Sâmbăta şi-a lepădat, în iuţimea mâniei sale, şi pe rege şi pe preot.

⁷Scârbitu-s’a Domnul de jertfelnicul său, pângărit-a sfântul său locaş; dat-a în mâna duşmanului zidurile templului prăznuirilor sale; duşmanii au chiuit în templul Domnului ca în zi de praznic.

⁸Socotinţa Domnului a fost ca să surpe zidul fiicei Sionului, de aceea întins-a funia şi n’a tras înapoi mâna sa, până ce nu l-a nimicit. Cufundat-a în jale zidul şi valul de dinaintea lui. Jalnică e dărăpănarea lor!

⁹Porţile ei au intrat în pământ, zăvoarele lor le-a stricat şi le-a sfărâmat; regele ei şi voevozii sunt pribegi printre păgâni. Legea sfântă nu mai este; chiar profeţii nu mai află nici o descoperire de la Domnul.

¹⁰Stau la pământ şi tac bătrânii fiicei Sionului; în cap şi-au presărat ţărână şi s’au încins cu sac; iar fecioarele Ierusalimului ţin capetele lor plecate spre pământ.

¹¹Ochii mei se sfârşesc de plâns, Jăuntrul meu arde ca văpaia, fierea mea se varsă pe pământ din pricina prăbuşirii fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi a pruncilor care mor de foame, în pieţele cetăţii.

¹²Ei strigă către maicile lor: «Unde este pâine, unde este vin?» Şi cad sleiţi, ca doborîţi de sabie, în pieţele cetăţii, şi îşi dau duhul la sânul maicilor lor.

¹³Cu ce vorbe să te ogoesc? Ce asemănare să-ţi găsesc, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, ca să pot să te mângâi, o, fecioară, fiica Sionului? Căci neţărmurit, ca marea, este prăpădul tău! Cine să te tămaduiască?

¹⁴Profeţii tăi ţi-au profeţit minciuni şi înşelăciuni şi nu ţi-au dat pe faţă vina ta, ca să întoarcă de la tine robia ta, ci ţi-au arătat vedenii înşelătoare şi aducătoare de pieire.

¹⁵Bat la tine din palme toţi drumeţii, flueră şi clatină din cap, în pofida fiicei Ierusalimului: «Aceasta este oare cetatea pe care o numeau cununa frumuseţii, bucuria lumii?»

¹⁶La tine cască gura lor toţi protivnicii tăi, flueră, scrâşnesc din dinţi şi zbiară: «L-am mâncat! Da! Aceasta este ziua pe care am aşteptat-o! Am ajuns-o! Am trăit-o!»

¹⁷Domnul a făcut ceea ce-şi pusese de gând să facă, şi a adeverit cuvântul său cu care el ne ameninţa de multă vreme: el a nimicit fără de milă, dat-a prilej de bucurie duşmanilor tăi şi a semeţit pe protivnicu tăi.

¹⁸Strigă tare către Domnul, tu fecioară, fiică a Sionului! Să curgă lacrimile tale ca un pârău, ziua şi noaptea; nu te lăsa odihnei; ochiul tău să nu contenească!

¹⁹Scoală şi te jeleşte în ceas de noapte, la începutul străjilor nopţii; inima ta varsă-o ca apa înaintea feţei Domnului! Spre el ridică-ţi mâna pentru viaţa pruncilor tăi, care se prăpădesc de foame la colţul tuturor uliţelor.

²⁰Vezi, o, Doamne, şi te uită cui i-ai mai făcut aşa! Să mănânce femeile rodul pântecelui lor, pe copiii pe care îi alintă? Să fie ucişi în templul Domnului preotul şi profetul!

²¹Stau culcaţi jos, pe uliţi, tânăr şi bătrân. Fecioarele şi feciorii mei căzut-au de sabie. Ucisu-i-ai în ziua urgiei tale, măcelăritu-i-ai fără îndurare.

²²Chemat-ai ca în zi de prăznuire pe toţi cei ce, de jur-împrejur, mă îngrozeau. Şi în ziua mâniei Domnului n’a fugit şi n’a scăpat nici unul dintre cei pe care i-am alintat şi i-am crescut; pe toţi i-a omorît duşmanul!