Read Biblia Regele Carol II, 1939 Daniil 4 Bible Online

Daniil 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Daniil 4

¹«Eu, Nabucodonosor, stam tihnit în casa mea şi bucuros de viaţă în palatul meu.

²Şi am visat un vis care m’a speriat, şi gândurile care-şi făceau loc în mintea mea, când eram în patul meu, şi vedeniile care mi se arătau înaintea ochilor, m’au înfricoşat.

³Atunci am poruncit să vină înaintea mea toţi înţelepţii din Babilon, care să-mi tâlcuiască visul.

⁴Şi sosiră tâlcuitorii de semne, vracii, caldeii şi cititorii în stele, cărora le-am spus visul, dar ei n’au putut să-mi arate tâlcuirea lui,

⁵Până când în cele din urmă veni înaintea mea Daniil, căruia îi pusesem numele Belteşaţar, după numele dumnezeului meu, şi în care sălăşlueşte Duhul lui Dumnezeu cel sfânt, şi lui i-am spus visul:

⁶«Belteşaţar, tu căpetenia tâlcuitorilor! Ştiu că în tine sălăşlueşte Duhul lui Dumnezeu cel sfânt şi nici o taină nu-ţi rămâne nepătrunsă; spune tâlcuirea visului pe care l-am visat!

⁷Iată care a fost vedenia care mi-a trecut pe dinaintea ochilor pe când eram în patul meu: Priveam şi iată că am văzut un copac foarte înalt în mijlocul pământului.

⁸Copacul creştea şi se făcea puternic: vârful lui ajungea până la cer şi de zărit se zărea până la capătul pământului;

⁹Frunzişul era frumos şi roadele lui îmbelşugate şi toţi găseau hrană într’însul; fiarele câmpului se adăposteau la umbra lui, păsările cerului îşi durau cuiburi în ramurile lui şi din el se hrăneau toate vietăţile.

¹⁰Apoi văzui în vedenia care trecea pe dinaintea ochilor mei, pe când eram în patul meu, că un înger, un sfânt se cobora din ceruri.

¹¹El striga din răsputeri şi zicea aşa: «Doborîţi copacul şi tăiaţi-i crăngile, scuturaţi frunzele lui şi împrăştiaţi rodul lui, ca vieţuitoarele să fugă de sub el şi păsările din ramurile lui!

¹²Iară vârful rădăcinii lui lăsaţi-l în pământ, într’un lanţ de fier şi de aramă, în iarba câmpului! Din roua cerului să fie udat şi cu dobitoacele să împartă iarba pământului.

¹³Inima lui să nu mai fie inimă de om, ci inimă de dobitoc să-i fie dată şi şapte ani să treacă peste el!

¹⁴Această sentinţă se reazemă pe porunca îngerilor, iar porunca sfinţilor este ca să cunoască cei vii că Cel Prea înalt stăpâneşte peste împărăţiile omeneşti, pe care le dă cui voieşte şi poate să pună în fruntea lor pe cel mai de jos dintre oameni.»

¹⁵Acesta este visul pe care l-am văzut eu, împăratul Nabucodonosor, iar tu, Belteşaţar, spune tâlcuirea lui, fiindcă toţi înţelepţii împărăţiei mele nu pot să dezvăluiască tâlcuirea. Tu însă ai putere, fiindcă ai în tine Duhul Dumnezeului celui sfânt!»

¹⁶Atunci Daniil, care se numea Belteşaţar, rămase înmărmurit o clipă şi gândurile lui se turburară. Împăratul prinse din nou a grăi şi zise: «Belteşaţar, visul şi tâlcuirea lui să nu te înspăimânte!» Răspuns-a Belteşaţar şi a zis: «O, Măria Ta! Visul să fie pentru cei ce te urăsc pe tine, iar tâlcuirea lui pentru vrăjmaşii tăi!

¹⁷Copacul cel mare şi puternic pe care tu l-ai văzut, care cu vârful ajungea până la cer şi se zărea peste tot pământul,

¹⁸Cu frunziş frumos, cu rod mult şi din care se hrăneau toţi, sub care se adăposteau fiarele câmpului, iar în ramurile lui durau cuiburi păsările cerului,

¹⁹Copacul acela, tu eşti, împărate! Tu, care ai ajuns mare şi puternic, ai crescut şi ai ajuns până la ceruri şi a ta stăpânire se întinde până la capătul pământului.

²⁰Că împăratul a văzut un înger, un sfânt pogorîndu-se din ceruri şi zicând: «Tăiaţi copacul şi-l nimiciţi, dar vârful rădăcinii lui lăsaţi-l în pământ, în lanţuri de fier şi de aramă, în iarba pământului, şi de roua cerului să fie udat şi cu fiarele câmpului să fie părtaş până ce vor trece peste el şapte ani,

²¹Aceasta se tâlcueşte, împărate, că sentinţa celui Prea înalt s’a adeverit cu stăpânul meu împăratul:

²²Adică tu să fii izgonit dintre oameni şi să sălăşlueşti cu dobitoacele câmpului, să mănânci iarbă ca boii, din roua cerului să fii udat şi să treacă peste tine şapte ani, până ce tu vei cunoaşte că a Celui Prea înalt este stăpânirea peste împărăţia oamenilor, pe care o dă cui voieşte.

²³Şi dacă a poruncit să lase vârful rădăcinii copacului însemnează că împărăţia ta se va întoarce în stăpânirea ta, îndată ce vei recunoaşte că Cerul este puternic.

²⁴Pentru aceasta, împărate, plăcut să-ţi fie sfatul meu înaintea ta! Răscumpără păcatele tale prin fapte bune şi fărădelegile tale prin milă către cei sărmani, dacă vrei ca tihna ta să dăinuiască!»

²⁵Toate acestea i s’au adeverit împăratului Nabucodonosor.

²⁶După un răstimp de douăsprezece luni, pe când împăratul Nabucodonosor se plimba în palatul împărătesc din Babilon,

²⁷Prinse a grăi zicând: «Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele şi spre cinstea strălucirii mele, curte împărătească?»

²⁸Şi nici n’apucase să iasă bine cuvântul din gura împăratului şi un glas s’a coborît din cer: «Tu, împărate Nabucodonosor, să ştii că împărăţia s’a luat de la tine;

²⁹Şi dintre oameni vei fi izgonit, vei avea sălaş cu fiarele câmpului, cu care vei paşte iarbă, şi vor trece şapte ani peste tine, până ce vei recunoaşte că Cel Prea înalt este stăpân peste împărăţia oamenilor şi o dă cui voieşte!»

³⁰Şi în aceeaşi clipă s’a împlinit cuvântul cu Nabucodonosor: el a fost alungat dintre oameni şi a mâncat iarbă cu dobitoacele şi trupul lui era udat de rouă, până când părul i-a crescut ca penele vulturilor şi unghiile ca ghiarele păsărilor.

³¹«Şi după trecerea acestei vremi hotărîte, eu, Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer, şi mintea îmi veni din nou şi am binecuvântat pe Cel Prea înalt şi celui veşnic viu i-am adus laudă şi proslăvire, căci stăpânirea lui este stăpânire veşnică, iar împărăţia lui peste vârste şi vârste.

³²Toţi locuitorii pământului sunt socotiţi ca o nimica, şi el face ce voieşte cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să-l împiedice şi să-i zică: «Tu ce faci?»

³³În acelaşi timp mi-a venit mintea la loc şi, spre faima împărăţiei mele, mi-a venit iarăşi împărăţia şi strălucirea, şi sfetnicii mei şi boierii mei m’au chemat şi iarăşi am fost pus împărat peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut foarte.

³⁴Acum, eu, Nabucodonosor, laud, înalţ şi preamăresc pe împăratul cerului. Toate faptele lui sunt adevărate şi căile lui drepte, iar pe cei ce umblă trufaşi, are puterea să-i smerească!»