Read Biblia Regele Carol II, 1939 2 Macabei 15 Bible Online

2 Macabei 15 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

2 Macabei 15

¹Şi când Nicanor a aflat că Iuda şi cu voinicii lui se află în părţile Samariei, s’a hotărît să se năpustească împotriva lor fără greş în ziua Sâmbetei.

²Dar Iudeii care erau siliţi să meargă cu el i-au zis: «Nu-i măcelări sălbatic şi ca barbarii, ci cinsteşte ziua pe care a cinstit-o şi a sfinţit-o Cel ce vede toate».

³Atunci acest de trei ori nelegiuit a întrebat dacă se află în cer vre-un Stăpân care să fi poruncit să se prăznuiască Sâmbăta.

⁴Dar ei i-au răspuns îndată: «Domnul Dumnezeul cel viu, el este stăpânul din ceruri care a rânduit să se prăznuiască ziua a şaptea!»

⁵Iar celălalt a spus: «Şi eu sunt stăpân pe pământ şi poruncesc să luaţi armele şi să faceţi slujba împăratului!» Cu toate acestea el n’a izbutit să aducă la îndeplinire planul lui cel nelegiuit.

⁶Şi pe când Nicanor, care se umfla de trufie, îşi pusese de gând să ridice un monument măreţ de biruinţă cu prilejul înfrângerii lui Iuda şi alor săi,

⁷Iuda Macabeul, dimpotrivă, nădăjduia neîncetat că va căpăta ajutor de la Domnul.

⁸Pentru aceasta el îmbărbăta pe ai săi, să nu se teamă de năvala păgânilor, ci să-şi aducă aminte de ajutorul pe care Dumnezeu din cer li-l dăduse şi în trecut, şi că Cel Atotputernic le va da şi acum izbândă.

⁹Şi-i însufleţea grăindu-le din lege şi din prooroci şi le aducea aminte de luptele lor vitejeşti, şi mai cu osârdie el îi îmbărbăta.

¹⁰Şi după ce i-a înflăcărat, Iuda le-a dat porunci şi le-a îndreptat luarea aminte la viclenia păgânilor şi la călcarea jurământului.

¹¹Astfel el i-a înarmat nu cu nădejdea în scuturi şi în lănci, ci cu îmbărbătarea frumoaselor sale cuvinte, apoi le-a povestit un vis vrednic de credinţă, precum şi o vedenie adevărată, de care cu toţii s’au bucurat.

¹²Şi iată care a fost vedenia: El a văzut pe Onia, cel care mai înainte fusese arhiereu, om virtuos şi bun, cucernic şi blând, hotărît în cuvânt şi din pruncie spre virtute sârguindu-se, cu mâinile ridicate, rugându-se pentru tot poporul Iudeilor.

¹³Apoi i s’a arătat, într’acelaşi chip, un bărbat vrednic de cinste pentru cărunteţea lui, înconjurat de minunată strălucire.

¹⁴Atunci Onia a deschis gura şi a zis: «Iată pe prietenul fraţilor săi, Ieremia, profetul lui Dumnezeu, care se roagă mult pentru popor şi pentru cetate!»

¹⁵Apoi Ieremia a întins mâna şi i-a dat o sabie de aur şi, dându-i-o, i-a zis:

¹⁶«Ia această sfântă sabie dar de la Dumnezeu! Cu ea să zdrobeşti pe vrăjmaşi!»

¹⁷Astfel voinicii au fost înflăcăraţi de aceste foarte frumoase cuvinte ale lui Iuda, care aveau puterea să-i îndârjească spre vitejie şi să oţelească inima lor de tineri. Deci ei s’au hotărît să nu mai poposească în tabără, ci vitejeşte să se arunce în luptă şi cu toată străşnicia să dea o hotărîtoare şi înverşunată luptă în clipa când cetatea, legea şi templul erau în primejdie,

¹⁸Fiindcă prea puţin se îngrijeau ei de femeile şi de copiii lor, de fraţi sau de rude, ci cea mai mare şi cea dintâi grijă era grija de templul cel sfânt.

¹⁹Dar şi cei care rămăseseră în cetate nu erau mai puţin turburaţi de lupta care avea să se dea în câmp deschis.

²⁰Şi pe când toţi erau încordaţi aşteptând sfârşitul apropiat, deoarece duşmanii se aşezaseră în linie de bătaie, elefanţii fuseseră rânduiţi în locuri potrivite şi călărimea la aripi,

²¹Iuda Macabeul, văzând mulţimea de oştire şi această pregătire felurită de arme şi privirea sălbatică a elefanţilor, şi-a întins mâinile la cer şi a chemat pe Domnul a toate văzător, care face minuni, fiindcă el ştia că izbânda nu vine de la arme, ci Dumnezeu hotărăşte biruinţa şi o dă celor ce sunt vrednici de ea.

²²Apoi s’a rugat aşa: «Tu, Stăpâne, care ai trimis pe îngerul tău în vremea domniei lui Iezechia, regele Iudei, şi a nimicit din tabăra lui Sanherib o sută optzeci şi cinci de mii de oameni,

²³Trimite şi acum din ceruri pe îngerul tău cel bun înaintea noastră, ca să-i spăimânţi şi să-i îngrozeşti.

²⁴Şi cu puterea braţului tău să fie izbiţi toţi cei care au venit cu hula pe buze împotriva sfântului tău norod!» Şi cu aceste cuvinte şi-a sfârşit el rugăciunea.

²⁵Şi oastea lui Nicanor înainta cu trâmbiţe şi cu cântece de război,

²⁶Iar Iuda şi cu voinicii lui au început lupta cu chemarea şi cu rugăciunea cea către Dumnezeu.

²⁷Şi luptându-se cu mâinile, dar în inima lor rugându-se lui Dumnezeu, au doborît la pământ nu mai puţin de treizeci şi cinci de mii de oameni, veselindu-se foarte de ajutorul vădit al lui Dumnezeu.

²⁸Şi după ce au sfârşit lupta şi cu bucurie se întorceau la casele lor, au băgat de seamă că Nicanor căzuse în luptă îmbrăcat cu armura.

²⁹Atunci cu strigăte şi chiote au proslăvit pe Dumnezeu în limba strămoşească.

³⁰Iar Iuda, care se închinase cu trup şi suflet pentru apărarea celor de un neam cu el, care din tinereţea sa păstrase pentru ei aceeaşi dragoste, a poruncit să taie capul lui Nicanor şi mâna cu braţ cu tot, ca să le ducă la Ierusalim.

³¹Şi ducându-se el însuşi la Ierusalim, a adunat pe toţi cei din neamul lui şi pe preoţi, şi stând înaintea altarului a trimis după cei din cetate,

³²Cărora le-a arătat capul nelegiuitului Nicanor şi mâna hulitorului pe care el o ridicase cu atâta trufie împotriva templului Celui Atotputernic.

³³Apoi a tăiat limba nelegiuitului şi tăindu-o bucăţele a dat-o păsărilor cerului, iar braţul răufăcătorului l-a spânzurat dinaintea templului.

³⁴Atunci toţi au proslăvit pe Dumnezeu din cer care li se descoperise şi au zis: «Preamărit să fie cel ce a ferit de pângărire locul său cel sfânt!»

³⁵Şi Iuda a spânzurat capul lui Nicanor pe zidul cetăţii, ca semn vădit şi neîndoios pentru orişicine, despre ajutorul lui Dumnezeu.

³⁶Şi ca să nu lase această zi neprăznuită, au luat într’un cuget această hotărîre, ca s’o prăznuiască în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, numită în limba siriacă Adar, în ajunul sărbătorii lui Mardoheu.

³⁷Astfel s’au întâmplat lucrurile cu Nicanor. Şi fiindcă de atunci cetatea a rămas în stăpânirea Evreilor, voi sfârşi şi eu aici istorisirea mea.

³⁸Dacă alcătuirea acestei cărţi este bună şi cum se cuvine, este tocmai ceea ce am vrut şi eu, iar dacă ea este cu ponosuri şi de mijloc, însemnează că n’am putut să fac mai mult.

³⁹Şi precum este neplăcut să bea cineva ori numai vin, ori numai apă – pe când vinul amestecat cu apă este plăcut şi bun la gust – tot astfel şi iscusinţa în alcătuirea povestirii farmecă urechile celor care citesc istoria. Aici este sfârşitul.