Read Biblia Regele Carol II, 1939 2 Macabei 4 Bible Online

2 Macabei 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

2 Macabei 4

¹Şi Simon cel pomenit mai sus, trădătorul vistieriei şi al patriei, hulea pe Onia şi zicea că el este cel care a abătut nenorocirea asupra lui Eliodor şi tot el este urzitorul relelor.

²Şi pe binefăcătorul cetăţii, pe apărătorul celor de un neam cu el, pe cel ce era înflăcărat pentru lege, cuteza să-l arate ca pe un mare trădător al ţării.

³Şi vrajba a crescut până într’atâta, încât unul din cei din ceata lui Simon a săvârşit şi ucideri.

⁴Atunci Onia, cugetând la primejdia învrăjbirii şi la chipul cum Apoloniu, fiul lui Menesteu, satiapul Cele-Siriei şi al Feniciei, poate să sporească ticăloşiile lui Simon,

⁵S’a dus la împărat, nu ca pârîtor al celor de un neam cu el, ci chibzuind la folosul cel deobşte şi mai ales la acela al poporului său,

⁶Fiindcă el vedea bine că fără mijlocirea împăratului nu este cu putinţă să se împace lucrurile, mai ales că Simon va stărui în fărădelegile lui.

⁷Săvârşindu-se din viaţă Seleuc, venind în locul lui Antioh poreclit Epifaniu, Iason, fratele lui Onia, cu vicleşug a pus mâna pe arhierie,

⁸Făgăduind împăratului, într’o întâlnire pe care a avut-o cu el, trei sute şaizeci de talanţi din vistieria templului, iar pe deasupra optzeci de talanţi din alte venituri.

⁹Pe lângă aceştia el a mai făgăduit în scris alţi o sută cincizeci de talanţi, dacă i s’ar da putere să înfiinţeze un gimnaziu cu un stadion pentru tinerime, iar pe cetăţenii Ierusalimului să-i înscrie cetăţeni ai Antiohiei.

¹⁰Şi împăratul i-a îngăduit. Şi după ce a luat arhieria, îndată a început să ispitească pe cetăţenii săi cu datini greceşti.

¹¹El a desfiinţat privilegiile filantropice date Iudeilor de către împăraţi, prin mijlocirea lui Ioan, tatăl lui Evpolemos, care fusese trimis la Roma să încheie cu Romanii legământ de prietenie, apoi a desfiinţat datinile legiuite şi le-a înlocuit cu noi datini împotriva legii.

¹²Şi fără ruşine a înfiinţat la poalele cetăţii un gimnaziu, în care el a adus pe cei mai de seamă tineri şi-i creştea acolo în datinile greceşti.

¹³Şi elenismul, adică trecerea la datinele păgâne, a ajuns culmea, din pricina ticăloşirii peste măsură a lui Iason cel nelegiuit şi nu arhiereu,

¹⁴Încât preoţii nu aveau râvnă pentru săvârşirea slujbelor la altar, ci, dispreţuind templul şi nepurtând grijă pentru jertfe, alergau cu grăbire să ia parte la jocurile cele oprite de lege în stadion, aşa, de pildă, când se făcea poftire la aruncatul discului.

¹⁵Dregătoriile de cinste din ţara lor nu mai aveau nici un preţ, ci mai vârtos se străduiau după măririle greceşti.

¹⁶Şi au dat peste ei mari necazuri, fiindcă tocmai cei ale căror datini şi viaţă se străduiau să le imite întocmai, aceia au ajuns duşmani şi împilători.

¹⁷Căci nu este lesne să calce cineva legile dumnezeeşti, fără să fie pedepsit, lucru care se va lămuri din întâmplările care urmează.

¹⁸Pe când se sărbătorea jocul de întrecere la luptă din cinci în cinci ani şi împăratul era şi el de faţă,

¹⁹Iason cel nelegiuit a trimis din Ierusalim privitori, de cetăţenie antiohieni, ducând cu ei trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule. Însă cei ce duceau argintul au cerut să nu fie folosit pentru jertfa lui Hercule, fiindcă nu se cădea, ci să fie întrebuinţat pentru alte cheltuieli.

²⁰Cele trei sute de drahme fuseseră sortite de cel care le trimisese pentru jertfa lui Hercule, însă, după cererea celor care le aduseseră, aceşti bani au fost întrebuinţaţi pentru înzestrarea triremelor cu cele trebuitoare.

²¹Şi când Apoloniu, fiul lui Menesteu, a fost trimis în Egipt cu prilejul suirii pe tron al lui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat că nutreşte faţă de ei gânduri duşmănoase şi, vrând să se pună la adăpost faţă de el, din această pricină s’a dus la Iafa, şi pe urmă la Ierusalim.

²²Şi Iason împreună cu toată cetatea l-a primit măreţ şi el a intrat în Ierusalim la lumina sfeşnicelor şi în strigăte de veselie. Apoi el s’a îndreptat cu oastea spre Fenicia.

²³După trei ani, Iason a trimis pe Menelau, fratele lui Simon cel pomenit mai sus, ca să ducă bani împăratului şi să-i amintească despre deslegarea unor trebi mai grabnice ale împărăţiei.

²⁴Şi fiindcă el a aflat har în ochii împăratului şi l-a cinstit, înfăţişându-se ca un om cu mare putere în faţa lui, a ajuns să ia arhieria, dând mai mult decât Iason trei sute de talanţi de argint.

²⁵Apoi a luat hrisovul împărătesc şi s’a întors acasă, cu toate că în nici un fel nu era vrednic de arhierie, ci mai degrabă de tiran, fiindcă avea apucături de tiran crud şi furie de fiară sălbatică.

²⁶Astfel Iason, care înşelase pe fratele său, fiind înşelat de altul, a trebuit să fugă în ţara Amoniţilor.

²⁷Şi Menelau a ajuns arhiereu. Şi fiindcă el nu-şi împlinea datoria ca să plătească banii pe care îi făgăduise împăratului,

²⁸Cu toate că Sostrate, căpetenia cetăţii i-i ceruse – căci el se îndeletnicea cu strângerea dărilor – pentru această pricină amândoi au fost poftiţi de împărat.

²⁹Şi Menelau a lăsat în locul lui ca locţiitor de arhiereu pe fratele său Lisiman, iar Sostrate pe Crates, guvernatorul Ciprului.

³⁰Şi după ce împăratul hotărîse aşa, s’a întâmplat că locuitorii oraşelor Tars şi Malus s’au răsculat din pricină că fuseseră făcute dar Antiohidei, ţiitoarea împăratului.

³¹Atunci împăratul a plecat în cea mai mare grabă să potolească răscoala şi a lăsat în locul său pe Andronic, unul din cei mai vrednici dregători.

³²Şi Menelau, crezând că e timpul prielnic, a luat cu japca vreo câteva odoare de aur din templu şi le-a dăruit lui Andronic, iar pe altele a izbutit să le vândă în Tir şi în oraşele învecinate.

³³Când Onia a aflat sigur cum stă pricina, l-a mustrat aspru din locul său de sihăstrie de la Dafne, lângă Antiohia, unde se retrăsese el.

³⁴Din această pricină Menelau a luat laoparte pe Andronic şi i-a cerut să omoare pe Onia. Atunci Andronic a venit la Onia, căruia i-a întins mâna dreaptă cu jurământ, şi cu toate că acest lucru dădea de bănuială lui Onia, el a izbutit să-l scoată din sihăstria lui. Apoi l-a omorît îndată fără teamă de dreptate.

³⁵Pentru această pricină nu numai Iudeii, ci şi mulţi dintre celelalte neamuri s’au îndârjit şi s’au înfuriat pentru moartea nedreaptă a acestui om.

³⁶Când împăratul s’a întors din oraşele Ciliciei, atât Iudeii din Antiohia, cât şi Grecii, care laolaltă urăsc silnicia, au venit la el să se jăluiască pentru uciderea nedreaptă a lui Onia.

³⁷Atunci Antioh s’a mâhnit până în adâncul sufletului, şi i s’a făcut milă şi l-a plâns pentru virtutea şi cinstea celui ucis.

³⁸Şi s’a aprins îndată de mânie împotriva lui Andronic, căruia i-a luat mantia de porfiră, şi, rupându-i veşmintele, l-a dus prin toată cetatea, până la locul unde omorîse pe Onia. Acolo a poruncit să ucidă pe ucigaş. Astfel a primit pedeapsa cuvenită de la Domnul.

³⁹Săvârşind Lisimah, cu ştirea lui Menelau, mai multe furturi din templu şi răspândindu-se zvonul, norodul s’a strâns grămadă împotriva lui Lisimah, mai cu seamă că multe odoare fuseseră irosite.

⁴⁰Dar împotriva poporului răsculat şi afară din cale de furios, Lisimah a înarmat trei mii de inşi, care au început să omoare, sub porunca unui oarecare Tiranus, om înaintat în vârstă şi în fărădelege.

⁴¹Când poporul a aflat despre năvala lui Lisimah, unii au luat pietroaie, alţii ghioage, alţii cenuşă, şi le-au aruncat grămadă în oamenii lui Lisimah.

⁴²Astfel ei au rănit pe mulţi, pe alţii i-au trântit la pământ şi pe toţi ceilalţi i-au pus pe fugă, iar pe cel care furase sfintele odoare l-au ucis lângă vistierie.

⁴³Apoi a început judecarea pricinei cu Menelau.

⁴⁴Iar când împăratul a venit la Tir, trei inşi trimişi de înaltul sfat au adus plângerea cea dreaptă înaintea lui.

⁴⁵Şi fiindcă Menelau vedea că nu mai este chip de scăpare, a făgăduit o mare sumă de bani lui Ptolomeu, feciorul lui Dorimene, ca să înduplece pe împărat.

⁴⁶Atunci Ptolomeu, luând deoparte pe împărat sub peristil, ca şi cum ar fi vrut să se răcorească, împăratul a schimbat hotărîrea.

⁴⁷Şi aşa împăratul a scos pe Menelau nevinovat, cu toate că el fusese pricina întregii nenorociri, iar nenorociţii aceia – care chiar dacă ar fi fost judecaţi de judecători sciţi şi tot ar fi fost găsiţi nevinovaţi – au fost osândiţi la moarte.

⁴⁸Astfel oamenii care luaseră apărarea cetăţii şi a norodului şi a sfintelor odoare, au fost pedepsiţi fără zăbavă cu această pedeapsă nedreaptă.

⁴⁹Chiar şi locuitorii Tirului s’au îndârjit din această pricină, şi celor morţi le-au făcut o pogribanie cu mare cuviinţă.

⁵⁰Iar Menelau, din pricina lăcomiei celor mari, a rămas mai departe în dregătoria lui, sporind din ce în ce în fărădelegea lui şi ajungând un uneltitor împotriva celor de un neam cu el.