Read Biblia Regele Carol II, 1939 2 Macabei 7 Bible Online

2 Macabei 7 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

2 Macabei 7

¹Şi s’a mai întâmplat că au fost prinşi şapte fraţi împreună cu mama lor. Şi împăratul a dat poruncă să-i bată cu bice şi cu vine de bou, ca să mănânce carne de porc oprită de lege.

²Dar unul din ei a început a grăi pentru toţi şi a zis:«Ce vrei tu să afli şi ce vrei tu să scoţi de la noi? Suntem mai degrabă gata să murim, decât să călcăm legile strămoşeşti!»

³Atunci împăratul, plin de mânie, a poruncit să înfierbânte tigăi şi cazane.

⁴Şi după ce au fost înfierbântate, împăratul a poruncit să taie limba celui care grăise pentru toţi, apoi să-i jupoaie pielea de pe cap şi să-i taie mâinile şi picioarele în văzul celorlalţi fraţi ai lui şi ai maică-si.

⁵Apoi, după ce l-a ciopârţit aşa, a poruncit să-l aducă lângă vatra focului şi să-l frigă de viu în tigae. Şi pe când aburii se împrăştiau departe de tigae, ceilalţi se sfătuiau împreună cu mama lor să moară vitejeşte şi ziceau:

⁶«Domnul Dumnezeu vede», – ziceau ei, – «şi cu adevărat el se milostiveşte spre noi, după cum Moise a vestit în cântarea sa, care mărturiseşte pe faţă împotriva lui Israil: «Şi de robii săi el se va îndura!»

⁷Şi după ce cel dintâi s’a săvârşit din viaţă într’acest chip, au adus la chin pe cel de-al doilea, căruia jupuindu-i pielea de pe cap cu păr cu tot îl întrebau: «Vrei să mănânci carne de porc înainte ca să ţi se ciopârţească toate mădularele trupului?»

⁸Dar el a răspuns în graiul strămoşesc: «Nu!» Pentru aceasta şi el a îndurat chinurile ca şi cel dintâi.

⁹Iar la cea din urmă suflare el i-a zis: «Nelegiuitule! Tu ne iei viaţa aceasta de acum, însă împăratul lumii ne va învia întru învierea vieţii de veci pe noi cei care murim pentru legile lui!»

¹⁰După el a fost chinuit cel de-al treilea. Şi când gâdele i-a spus să scoată limba, el a scos-o numaidecât, apoi a întins mâinile cu bărbăţie,

¹¹Şi vitejeşte i-a răspuns: «Aceste mădulare le-am dobândit de la Domnul din cer, şi pentru legile lui eu le dispreţuesc, dar nădăjduesc că iarăşi le voi dobândi de la el!»

¹²Chiar şi împăratul, împreună cu cei ce-l întovărăşeau s’au mirat de bărbăţia lui, deoarece el socotea chinurile ca o nimica.

¹³Şi după ce a murit şi acesta, au chinuit cumplit pe cel de-al patrulea.

¹⁴Dar când era aproape să-şi dea duhul, el a zis: «Fericiţi sunt cei care mor de mâna oamenilor, cu nădejdea în Dumnezeu, că el iarăşi ne va învia. Iar tu nu vei avea parte de învierea cea spre viaţă!»

¹⁵Şi îndată au adus pe al cincilea şi au început să-l chinuiască.

¹⁶Atunci el şi-a îndreptat privirea spre împărat şi i-a zis: «Tu ai putere să faci cu oamenii ce vrei, cu toate că nu eşti de cât un muritor. Dar să nu crezi că Dumnezeu a părăsit pe poporul nostru.

¹⁷Aşteaptă însă, şi tu vei vedea puterea lui cea mare, cum te va chinui pe tine şi pe urmaşii tăi!»

¹⁸Şi după el au adus pe al şaselea. Şi când era să moară a zis: «Nu te înşela în zadar, fiindcă noi pătimim aceste chinuri din pricina noastră, căci noi am păcătuit împotriva lui Dumnezeu şi de aceea a venit peste noi această năprasnă!

¹⁹Tu însă să nu crezi că vei rămânea nepedepsit, fiindcă ai cutezat să te războieşti împotriva lui Dumnezeu!»

²⁰Iar mama lor femeie minunată a fost mai presus de orice cuvânt şi vrednică de nepieritoare pomenire, căci, deşi a văzut pierind într’o singură zi pe cei şapte feciori ai ei, a îndurat toate cu bărbăţie, fiindcă ea împreună cu ei nădăjduiau în Domnul.

²¹Şi pe fiecare din ei îl îmbărbăta în graiul strămoşesc, şi fiind aprinsă de cele mai sfinte simţăminte şi inima ei de femeie întărindu-şi-o cu bărbătesc curaj, le-a zis:

²²«Nu ştiu cum aţi fost zămisliţi în pântecele meu, nici cum v’am dat duh şi viaţă, iar înfiriparea aceasta a fiecăruia nu eu am întocmit-o.

²³De aceea Ziditorul lumii care a zidit pe om de la naşterea lui şi care dă tuturor viaţă, el vă va da ca un milostiv iarăşi duh şi viaţă, fiindcă acum voi vă dispreţuiţi pe voi înşivă pentru legile sale!

²⁴Antioh însă, care se socotea defăimat şi ocărît prin cuvintele ei, deoarece fiul ei mai trăia, căuta să-l înduplece nu numai prin cuvinte, ci şi cu jurământ i-a făgăduit că-l va face bogat şi fericit, dacă se va lăsa de legea strămoşească, ba încă îl va face sfetnicul său şi-i va încredinţa înalte vrednicii.

²⁵Dar fiindcă băieţandrul nici că lua aminte la această poftire, atunci împăratul a chemat pe maică-sa şi a silit-o să dea tânărului sfaturi pentru mântuirea lui.

²⁶Şi după multă silinţă, ea a primit să înduplece pe fiul ei.

²⁷Însă ea s’a plecat spre el şi, luând în râs pe crudul tiran, îi grăi în graiul strămoşesc aşa: «Fiule, îndură-te de mine cea care te-am purtat nouă luni în pântecele meu, trei ani te-am alăptat, te-am crescut şi te-am adus până la vârsta aceasta.

²⁸Te rog acum, copile, uită-te la cer şi la pământ şi la toate cele ce sunt într’însele, şi cugetă că Dumnezeu le-a făcut din nimic, şi că şi neamul omenesc are aceeaşi obârşie.

²⁹Deci nu te teme de acest gâde, ci fii vrednic de fraţii tăi şi priveşte moartea, ca în ziua milostivirii să te găsesc pe tine împreună cu fraţii tăi!»

³⁰Şi de-abia isprăvise vorba, şi tânărul zise: «Ce mai aşteptaţi? Nu ascult de porunca împăratului, ci de porunca legii pe care Moise a dat-o străbunilor noştri!

³¹Şi tu, urzitorul tuturor răutăţilor care s’au deslănţuit împotriva Evreilor, nu vei putea să scapi din mâinile lui Dumnezeu!

³²Noi pătimim acum pentru păcatele noastre,

³³Şi Domnul nostru, care este viu, şi-a arătat urgia lui pentru scurtă vreme, ca să ne pedepsească şi să ne îndrepte, însă el iarăşi se va împăca cu robii săi.

³⁴Iar tu, nelegiuitule şi cel mai ticălos dintre toţi oamenii, nu te semeţi în deşert şi nu te mângâia cu nădejdi zadarnice, ridicând mâna împotriva robilor săi,

³⁵Fiindcă n’ai scăpat de judecata lui Dumnezeu cel atotputernic care vede toate.

³⁶Fraţii noştri, după răbdarea unui chin trecător, sunt părtaşi vieţii celei veşnice făgăduite de Dumnezeu, iar tu, din pricina trufiei tale, vei avea parte după judecata lui Dumnezeu, de pedeapsa cea dreaptă,

³⁷Şi, întocmai ca şi fraţii mei, îmi dau trupul şi viaţa pentru legile strămoşeşti şi mă rog lui Dumnezeu să se îndure grabnic de poporul său şi să te silească pe tine, prin chinuri cumplite, la mărturisirea că el este singurul Dumnezeu,

³⁸Şi o dată cu moartea mea şi a fraţilor mei, Cel Atotputernic să-şi potolească urgia sa, pe care el a pornit-o după dreptate împotriva întregului nostru neam!»

³⁹Atunci împăratul ieşindu-şi din fire de mânie, pe acesta l-a chinuit cu mult mai cumplit decât pe ceilalţi, fiindcă el se amărîse din pricina cuvintelor lui de ocară.

⁴⁰Şi astfel cu cugetul curat s’a săvârşit din viaţă cu nădejdea în Domnul.

⁴¹Cea din urmă, după copii, a murit şi mama.

⁴²Ci socotesc că este destul despre uciderile şi despre chinurile cele peste măsură ale lui Antioh împăratul.