Read Biblia Regele Carol II, 1939 2 Macabei 9 Bible Online

2 Macabei 9 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

2 Macabei 9

¹Cam tot pe atunci, Antioh se întorsese ruşinat din Persia,

²Deoarece, intrând în oraşul Persepolis şi încercând să prade templul şi să împileze oraşul, poporul s’a adunat şi a pus mâna pe arme, iar Antioh, fiind pus pe fugă de locuitorii ţării, a dat înapoi în chip ruşinos.

³Şi pe când era la Aspadana, el a aflat vestea despre înfrângerea lui Nicanor şi a oştirii lui Timotei.

⁴Din această pricină, înfierbântat de mânie, el cugeta să răsplătească Iudeilor ruşinea înfrângerii lui. Şi atunci a poruncit căpitanului carului său să mâne fără răgaz, ca să sfârşească odată călătoria. Însă răzbunarea lui Dumnezeu din cer îl urmărea, fiindcă el zisese în semeţia sa: «Îndată ce voi ajunge la Ierusalim, voi face dintr’însul cimitirul Iudeilor!»

⁵Şi Dumnezeul lui Israil, cel atotvăzător l-a lovit cu o boală nemai auzită şi fără de leac, căci deabia isprăvise de spus acele vorbe şi el a fost cuprins de o cumplită durere în măruntaiele lui, însoţită de chinuri grozave.

⁶Şi aceasta era pe bună dreptate, fiindcă şi el chinuise măruntaiele multora cu tot felul de chinuri nemaiauzite.

⁷Însă el tot nu s’a lăsat de semeţia lui, ci, tot mereu umflându-se de trufie, sufla văpăi de mânie împotriva Iudeilor şi dădea poruncă să tot iuţească mersul. Dar dintr’o dată el a căzut din carul care alerga în goană, şi căzătura a fost atât de tare, încât toate mădularele trupului s’au zdruncinat.

⁸Şi el, care mai adineaori credea că porunceşte şi valurilor mării, din pricina trufiei celei mai presus de firea omenească, el, care-şi închipuia că poate să cântărească în cumpănă munţii cei înalţi, stătea întins la pământ, şi a trebuit să fie dus într’o lectică, dovadă desăvârşită în ochii tuturor a puterii lui Dumnezeu.

⁹Din trupul nelegiuitului, ieşeau cârduri de viermi şi, încă fiind viu şi chinuit de dureri cumplite, carnea de pe el cădea bucăţi-bucăţi, iar din pricina mirosului de putreziciune a trupului toată tabăra nu-l mai putea răbda.

¹⁰Şi pe cel care cu puţin mai nainte socotea să ajungă cu mâna stelele de pe cer, acum nimeni nu-l mai putea răbda din pricina duhoarei nesuferite.

¹¹Şi acum doborît de boală, el a început să-şi mai înmoaie trufia şi să-şi dea seama de sine, deoarece durerile, sub biciul lui Dumnezeu, i se măreau din ce în ce.

¹²Şi fiindcă nici el însuşi nu mai putea răbda duhoarea, a zis: «Drept este ca cel muritor să se supună lui Dumnezeu şi să nu se asemene în putere cu el!»

¹³Apoi păgânul a făcut Domnului, care nu se mai îndura de el, această făgăduinţă:

¹⁴Va lăsa liberă cetatea spre care se zorea să ajungă ca s’o facă una cu pământul şi s’o prefacă în cimitir al Iudeilor;

¹⁵Pe Iudeii pe care nu-i credea vrednici nici de îngropare, ci buni să fie aruncaţi ca demâncare împreună cu copiii lor păsărilor de pradă şi fiarelor, îi va face cetăţeni liberi în felul celor din Atena;

¹⁶Va împodobi cu cele mai frumoase daruri templul cel sfânt pe care mai nainte îl prădase, va spori şi va da înapoi toate sfintele odoare şi va preîntâmpina din veniturile sale toate cheltuielile trebuitoare pentru jertfă;

¹⁷Apoi se va face chiar Iudeu şi va cutreera toată lumea ca să vestească puterea cea mare a lui Dumnezeu.

¹⁸Însă fiindcă chinurile lui nu conteneau, căci dreapta judecată a lui Dumnezeu venise peste el, şi nu mai avea nădejde de însănătoşire, a scris Iudeilor scrisoarea de rugăminte de mai jos, cu următorul cuprins:

¹⁹«Bunilor cetăţeni Iudei, împăratul şi generalul Antioh vă trimite închinăciune, sănătate şi dorinţă de bună sporire!

²⁰Dacă voi cât şi copiii voştri sunteţi sănătoşi şi dacă treburile voastre vă merg bine şi după voie, îmi pun nădejdea mea în Dumnezeu cel din cer.

²¹Mi-aduc aminte cu drag de cinstea şi de bunăvoinţa voastră faţă de mine. Pe când mă întorceam din ţinuturile cele îndepărtate ale Persiei, m’a apucat o boală cumplită şi din această pricină am crezut cu cale ca să mă îngrijesc de bună starea voastră.

²²Nu numai că nu mă îndoiesc de însănătoşirea mea, ci dimpotrivă am multă nădejde că voi birui boala.

²³Ci acum m’am gândit că şi părintele meu, în vremea când începuse războiul în ţinuturile cele mai îndepărtate, şi-a arătat pe cel care va fi moştenitorul tronului,

²⁴Ca, întâmplându-se ceva neaşteptat sau vre-o neizbândă, să se ştie cui i se cuvine domnia şi supuşii să fie feriţi de turburări,

²⁵Şi bine chibzuind că împăraţii vecini şi principii cu care ne mărginim împărăţia pândesc timpul prielnic şi aşteaptă să vadă care va fi sfârşitul boalei mele, am hotărît ca împărat pe fiul meu Antioh, pe care, în vremea când colindam cu el de nenumărate ori satrapiile din partea de sus a ţării, vi l-am înfăţişat şi vi l-am făcut cunoscut. Şi lui i-am scris o scrisoare la fel cu cea pe care v’am scris-o vouă mai jos.

²⁶Vă rog stăruitor să vă aduceţi aminte de binefacerile mele cele deobşte şi cele osebit ale mele, şi fiecare să aveţi faţă de fiul meu aceeaşi bunăvoinţă ca şi faţă de mine,

²⁷Fiindcă sunt încredinţat că el va înfăptui gândurile mele cu blândeţe şi cu omenie şi faţă de voi se va arăta înţelegător!»

²⁸Astfel acest ucigaş şi hulitor, îndurând cele mai cumplite chinuri, întocmai cum a chinuit şi el pe alţii, a murit în munţi, în ţară străină şi cu moarte jalnică şi-a sfârşit viaţa.

²⁹Iar Filip, cel ce crescuse şi copilărise împreună cu el, i-a îmbălsămat trupul, însă, temându-se de fiul său Antioh, a fugit în Egipt la Ptolomeu Filometor.