Read Biblia Regele Carol II, 1939 3 Ezdra 4 Bible Online

3 Ezdra 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

3 Ezdra 4

¹Apoi a început să vorbească cel de al doilea, care spusese despre puterea împăratului:

²«O, bărbaţilor! Oare cei mai puternici nu sunt oamenii care stăpânesc pământul şi marea şi toate câte sunt într’însele?

³Iar împăratul este cel mai tare şi toate le stăpâneşte şi este ca un stăpân peste toţi şi orice le-ar porunci, ei fac.

⁴Şi dacă le-ar da poruncă să facă război unul împotriva altuia, ei fac. Şi de i-ar trimite împotriva vrăjmaşilor, se duc şi fărâmă munţii şi zidurile şi turnurile.

⁵Ucid şi sc lasă ucişi, dar nu calcă porunca împăratului. Dacă biruesc, toate le aduc împăratului, şi dacă pradă, aşijderea pe toate i le aduc.

⁶Şi câţi nu se duc la război şi nu se luptă, ci lucrează pământul, după ce samănă şi seceră, iarăşi aduc daruri împăratului, ba chiar se silesc unii pe alţii ca să aducă dajdie împăratului.

⁷Şi el este numai unul. Şi dacă el porunceşte ca ei să omoare, ei omoară, şi dacă dă poruncă să lase, ei lasă,

⁸Dacă porunceşte să bată, ei bat, şi dacă el le zice să pustiască, ei pustiesc; de le spune el să zidească, ei zidesc.

⁹Dacă le porunceşte să taie, ei taie, şi de le zice să sădească, ei sădesc.

¹⁰Şi orice popor şi oştirea lui de el ascultă.

¹¹Pe lângă toate acestea, el stă, mănâncă, bea şi doarme, iar ei îl păzesc de jur-împrejur, şi nimeni nu poate să plece şi să-şi vadă de treburile sale, şi nici nu poate să nu-l asculte pe el.

¹²O, bărbaţilor! Nu este oare atunci cel mai tare împăratul, de vreme ce el este aşa de ascultat!» Şi el tăcu.

¹³În sfârşit cel de-al treilea, care vorbise despre femei şi despre adevăr – acesta este Zorobabel – a început a grăi:

¹⁴«Bărbaţilor! Drept este că cel mai mare este împăratul şi mulţi sunt oamenii şi tare este vinul! Dar cine îi stăpâneşte şi cine domneşte peste ei? Oare nu femeia?

¹⁵Femeile au născut pe împăratul şi pe tot norodul care stăpâneşte marea şi uscatul.

¹⁶Şi din ele s’au născut şi tot ele au crescut pe cei care au sădit via din care se face vinul.

¹⁷Ele fac îmbrăcămintea oamenilor şi tot ele prilejuesc mărirea lor, şi oamenii nu pot fi fără femei!

¹⁸Şi dacă ei strâng aur sau argint şi orice lucruri de mare preţ, când văd o femeie frumoasă la chip şi la înfăţişare,

¹⁹Lasă toate baltă de dorul ei şi, căscând gura la ea. o preţuesc mai mult decât aurul şi decât argintul şi decât orice scumpeturi;

²⁰Şi lasă omul pe tatăl său care l-a crescut şi ţara lui şi se lipeşte de femeia lui,

²¹Şi cu femeia lui îşi dă sufletul şi nu-şi mai aduce aminte nici de tată, nici de mamă şi nici de ţară.

²²De aici trebue să recunoaşteţi că femeile vă stăpânesc pe voi. Oare nu vă străduiţi şi nu vă osteniţi şi toate le daţi şi le aduceţi femeilor?

²³Şi ia omul sabia sa şi iese la drum să tâlhărească şi să jefuiască, şi pluteşte pe mare şi pe fluvii,

²⁴Şi vede şi pe leu şi merge şi în întuneric, iar ceea ce pradă, fură ori jefueşte, aduce la iubita lui.

²⁵Ba chiar mai vârtos iubeşte bărbatul pe femeia lui decât pe tatăl său şi pe mama sa.

²⁶Şi mulţi şi-au ieşit din minţi din pricina femeilor şi robi ai lor s’au făcut;

²⁷Aşijderea mulţi au pierit şi s’au prăbuşit şi au păcătuit din pricina femeilor.

²⁸Şi acum, nu mă credeţi pe mine? Cu adevărat mare este împăiatul întru puterea lui şi toate ţinuturile se sfiesc cu frică chiar să se atingă de el!

²⁹Dar eu l-am văzut pe el şi pe Apamina, fiica lui Bartac cel cu faimă, ţiitoarea împăratului, stând de-a-dreapta împăratului:

³⁰Ea a luat coroana de pe capul împăratului şi şi-a pus-o pe capul ei, iar cu mâna ei cea stângă pălmuia pe împăratul.

³¹Şi cu toate acestea împăratul o privea cu gura căscată; şi dacă ea râdea la el, şi el râdea, şi dacă ea se supăra pentru ceva, el o lua cu binişorul ca să se împace cu el.

³²O, bărbaţilor! Cum să nu fie tari femeile, de vreme ce fac astfel?»

³³Atunci împăratul şi sfetnicii lui căutară unul la altul. Apoi el a început a grăi şi despre adevăr.

³⁴«O, bărbaţilor! Tari sunt femeile! Mare este pământul şi înalt este cerul şi repede este soarele în mersul lui, fiindcă într’o singură zi străbate crugul cerului şi se întoarce la locul lui.

³⁵Nu este oare mare cel ce face una ca aceasta? Dar adevărul este şi mai mare şi mai puternic decât toate!

³⁶Tot pământul chiamă adevărul şi cerul pe el îl proslăveşte şi toate se clatină şi se cutremură, şi în el nu se află nici o fărâmă de nedreptate.

³⁷Nedrept este vinul, nedrept este împăratul, nedrepte sunt femeile, toţi fiii oamenilor sunt nedrepţi şi toate lucrurile lor sunt nedrepte, şi într’însele nu se află adevăr, şi toţi pier din pricina nedreptăţii lor.

³⁸Ci numai adevărul este tare şi rămâne în veac şi este viu şi are putere în vecii vecilor.

³⁹El nu caută la faţa oamenilor şi nu părtineşte, ci face ceea ce este drept, spre deosebire de cei nedrepţi şi răi. Faptele lui sunt plăcute în ochii tuturor, iar când el judecă, dă dreaptă hotărîre.

⁴⁰Aceasta este tăria, împărăţia, puterea şi slava tuturor veacurilor! Proslăvit să fie Dumnezeul adevărului!»

⁴¹Şi când a încetat de a grăi, tot norodul într’un glas s’a pornit să strige: «Mare este adevărul şi mai puternic decât orişice!»

⁴²Atunci împăratul i-a zis: «Cere ce voieşti şi mai mult decât ceea ce este scris, şi îţi voi da ţie, din pricină că te-ai arătat a fi cel mai înţelept. Alături de mine să stai şi ruda mea să te chemi!»

⁴³Atunci el a prins a grăi împăratului: «Adu-ţi aminte de făgăduinţa pe care ai făcut-o în ziua când ai ajuns împărat, ca să zideşti Ierusalimul,

⁴⁴Şi să dai înapoi toate odoarele care au fost luate din Ierusalim, şi pe care le-a ales Cirus când a făgăduit să nimicească Babilonul şi a făgăduit să le trimită acolo.

⁴⁵Şi tu ai făgăduit să zideşti templul pe care îl arseseră Edomiţii, când Iudeea fusese pustiită de Caldei.

⁴⁶Iată acum ce te rog, Stăpâne împărate, şi ceea ce cer de la tine! Aceasta este fapta cea mare pe care s’o săvârşeşti! Acum te rog, împlineşte făgăduinţa pe care tu cu gura ta te-ai legat să o împlineşti Cerescului împărat!»

⁴⁷Atunci sculându-se Dariu împăratul l-a sărutat şi i-a scris scrisori către toţi dregătorii, cârmuitorii, căpeteniile oştirilor şi satrapii, ca să-l lase pe el să treacă împreună cu toţi însoţitorii lui, cu care se sue să zidească Ierusalimul.

⁴⁸Aşijderea el scrise scrisori şi cârmuitorilor din Cele-Siria, Fenicia şi celor din Liban, ca să aducă lemne de cedru din Liban în Ierusalim şi cu el împreună să zidească cetatea.

⁴⁹Apoi tuturor Iudeilor care plecau din împărăţie la Ierusalim le dădu scrisori de liberă petrecere, ca toţi din cei ce au puterea, fie satrapi, fie cârmuitori, fie dregători, să nu vină nici unul la uşa lor,

⁵⁰Fiindcă toată ţara a fost scutită de dajdie, şi ca Edomiţii să părăsească satele pe care mai înainte le stăpâneau de la Iudei.

⁵¹Apoi, la zidirea templului, să dea în fiecare an câte douăzeci de talanţi, până se va isprăvi zidirea;

⁵²Şi la jertfelnic să se aducă în fiecare zi arderi de tot după poruncă, şi să se mai dea în fiecare an câte zece talanţi.

⁵³Şi toţi cei ce vin din Babilon să zidească cetatea, să fie slobozi, atât ei cât şi feciorii lor şi toţi preoţii care i-ar însoţi.

⁵⁴Le-a mai scris şi despre venituri şi despre odăjdiile în care să slujească preoţii.

⁵⁵A scris apoi să se dea dajdie leviţilor, până în ziua când se va sfârşi templul şi se va zidi Ierusalimul;

⁵⁶Şi în cele diu urmă le-a dat poruncă scrisă ca tuturor străjărilor cetăţii să le dea pământ şi simbrie.

⁵⁷Şi a trimis toate odoarele pe care le alesese Cirus din Babilon, şi tot ceea ce făgăduise Cirus să facă, a poruncit să se facă şi să se trimită la Ierusalim.

⁵⁸Şi când a ieşit tânărul Zorobabel, ridicându-şi faţa la cer înspre Ierusalim, a proslăvit pe Cerescul împărat şi a zis:

⁵⁹«De la tine vine biruinţa, aşijderea şi înţelepciunea, şi a ta este slava, iar eu sunt robul tău!

⁶⁰Proslăvit să fii tu, cel ce mi-ai dat înţelepciune, şi pe tine te preamăresc, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri!»

⁶¹Şi a luat scrisorile şi a plecat din Babilon, şi a dat de veste tuturor fraţilor săi.

⁶²Atunci ei au proslăvit pe Dumnezeul părinţilor lor că le-a dăruit lor libertate şi prilej ca să se întoarcă în patrie,

⁶³Şi să zidească Ierusalimul şi templul cel închinat numelui lui. Şi ei făcură ospăţ timp de şapte zile, cu cântări de veselie.