Read Biblia Regele Carol II, 1939 Marcu 12 Bible Online

Marcu 12 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Marcu 12

¹A început, după aceea, să le vorbească în pilde: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea zăcătoare sub teasc, a clădit un turn de pază şi a dat-o lucrătorilor, iar el s’a dus departe.

²La timp, a trimis la lucrători o slugă, ca să primească de la ei din rodul viei.

³Dar ei punând mâna pe el, l-au bătut şi i-au dat drumul fără nimic.

⁴A trimis la ei a doua oară altă slugă, dar şi pe acela, lovindu-l cu pietre, i-au spart capul şi l-au gonit cu ocară.

⁵A trimis pe al treilea; pe acesta l-au omorît; şi apoi pe mulţi alţii. Ci ei pe unu îi băteau de moarte, pe alţii îi omorau.

⁶Mai avea un fiu al său iubit. În cele din urmă, îl trimise la lucrători zicând: Se vor sfii de fiul meu.

⁷Dar acei lucrători vorbiră între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorîm şi moştenirea va fi a noastră.

⁸Atunci au pus mâna pe el, l-au omorît şi l-au aruncat afară din vie.

⁹Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via va da-o altora.

¹⁰Oare nici scriptura aceasta n’aţi citit-o: Piatra pe care au aruncat-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie vârful unghiului?

¹¹De la Dumnezeu a fost aceasta şi este lucru minunat în ochi noştri.

¹²Şi căutau ca să pună mâna pe el, dar se temeau de popor. Căci cunoscuseră că despre ei zisese pilda aceasta. Dar l-au lăsat şi s’au dus.

¹³Au trimis însă la el pe unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-l prinză în cuvânt.

¹⁴Deci au venit şi i-au zis: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi nu-ţi pasă de nimeni, fiindcă nu cauţi la faţa oamenilor, ci cu adevărat înveţi calea lui Dumnezeu. Cuvine-se a da dajdie Cezarului sau nu? S’o dăm ori să n’o dăm?

¹⁵El însă, cunoscând făţărnicia lor, le-a zis: Pentru ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar ca să văd.

¹⁶Şi i-au adus. Şi i-a întrebat Iisus: A cui e icoana aceasta şi scriptura de deasupra? Răspuns-au lui: Ale Cezarului.

¹⁷Atunci Iisus a rostit: Daţi Cezarului cele ce sunt ale Cezarului, iar lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. Şi au rămas miraţi în faţa lui.

¹⁸După aceea, au venit la el Saducheii, care zic că nu este înviere, şi l-au întrebat astfel:

¹⁹Învăţătorule, Moise ne-a lăsat scris că de va muri fratele cuiva şi va lăsa pe nevastă fără de copii, atunci fratele să ia pe văduvă şi să ridice fratelui mort urmaşi.

²⁰Acum, erau şapte fraţi şi cel dintâi şi-a luat femeie, dar a murit şi n’a lăsat urmaşi.

²¹Atunci pe văduvă a luat-o cel de al doilea, şi a murit şi el fără de urmaşi. Tot aşa al treilea.

²²Şi au luat-o de nevastă câte şapte fraţi, nelăsând urmaşi nici unul. În urma tuturor, a murit şi femeia.

²³La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toţi şapte au ţinut-o de nevastă.

²⁴Iisus însă le-a grăit: Au nu pentru aceasta rătăciţi, că nu ştiţi nici scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?

²⁵Căci după ce vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri.

²⁶Iar despre morţi cum că înviază, n’aţi citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, cum a zis: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob?

²⁷Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morţi, dar al celor vii. Sunteţi în mare rătăcire.

²⁸Atunci, unul din cărturari, care auzise vorba cu Saducheii şi înţelegea că bine le-a răspuns, s’a apropiat de el şi l-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate?

²⁹Iisus i-a răspuns că întâia este: Ascultă, Israile, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.

³⁰Apoi: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din tot cugetul tău şi din toată puterea ta. Aceasta este cea dintâi poruncă.

³¹Iar a doua e aceasta: Să iubeşti pe aproapele tău ca însuţi pe tine. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.

³²Atunci cărturarul i-a zis lui: Bine, Învăţătorule; adevărat grăit-ai că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de el;

³³Şi a-l iubi pe el din toată inima şi din tot sufletul şi din tot cugetul şi din toată puterea şi a-l iubi pe aproapele ca însuşi pe sine este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele.

³⁴Iar Iisus văzându-l eă a răspuns cu înţelepciune i-a grăit: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni nu mai cuteza să-l mai întrebe.

³⁵Dar învăţând în templu, Iisus a prins să vorbească şi a zis: Cum spun Cărturarii că Mesia este Fiul lui David?

³⁶Că însuşi David zice întru Duhul sfânt: Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a-dreapta mea până ce voi pune pe vrăjmaşii tăi scaun picioarelor tale.

³⁷Deci însuşi David îl numeşte pe el Domn; de unde dar este fiul lui? Iară multul norod îl asculta cu bucurie.

³⁸Apoi zicea în învăţătura lui: Feriţi-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în lungi talare şi să li se închine lumea în târguri.

³⁹Şi să stea în băncile dintâi în sinagoge şi să stea în capul mesei la ospeţe.

⁴⁰Ei, care mănâncă de istov casele văduvelor şi de ochii lumii se roagă îndelung, ei, aceştia, prisoselnică osândă vor lua.

⁴¹Şi şedea Iisus în dreptul vistieriei templului şi privea cum norodul aruncă bani în vistierie. Şi mulţi bogaţi aruncau mult.

⁴²Ci venind o văduvă sărmană a aruncat două parale, adică un sfert de gologan.

⁴³Atunci Iisus a chemat la sine pe ucenicii săi şi le-a zis: Adevăr grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în vistierie mai mult decât toţi ceilalţi.

⁴⁴Pentru că toţi au aruncat din ce le prisoseşte, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, şi-a dat de la gură tot.