Read Biblia Regele Carol II, 1939 Marcu 4 Bible Online

Marcu 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Marcu 4

¹Şi iarăşi a început Iisus să înveţe lângă mare şi s’a adunat la el mulţime de norod, astfel că el a intrat în corabie şi stătea pe apă, iar toată mulţimea era lângă mare, pe uscat.

²Şi-i învăţa mult în parabole şi le grăia în învăţătura lui:

³Ascultaţi: Iată, ieşit-a semănătorul să semene.

⁴Şi a fost aşa că pe când semăna, o sămânţă a căzut lângă cale şi păsările cerului au venit şi au mâncat-o.

⁵Ci alta a căzut în loc pietros, unde nu avea pământ mult şi degrabă a răsărit, pentru că nu avea strat adânc.

⁶Iar când s’a înălţat soarele, s’a veştejit şi neavând rădăcină s’a uscat.

⁷Altă sămânţă a căzut în mărăcini şi au crescut mărăcini şi au înnăbuşit-o şi roadă nu a dat.

⁸Iar altele au căzut pe pământul cel bun şi suindu-se şi crescând au legat rod şi au adus una treizeci, alta şaizeci, alta o sută.

⁹Şi zise: Cine are urechi de auzit să auză.

¹⁰Iar când a fost singur, cei ce erau pe lângă el l-au întrebat despre parabole.

¹¹Atunci le-a răspuns: Vouă vă e dat să ştiţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în pilde,

¹²Ca uitându-se cu ochii să nu vază şi auzind cu urechile să nu înţeleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să li se ierte păcatele.

¹³Apoi le-a zis: Nu pricepeţi pilda aceasta? Dar cum veţi cunoaşte toate pildele celelalte?

¹⁴Cel ce seamănă, seamănă cuvântul.

¹⁵Cei de lângă cale, aceştia sunt la care se seamănă cuvântul, dar când îl aud, numaidecât vine Satana şi ia cuvântul cel semănat în inimile lor.

¹⁶Aşijderea cei semănaţi în loc pietros, aceştia sunt care, când aud cuvântul, îl primesc degrabă cu bucurie.

¹⁷Dar n’au rădăcini întru sine, ci sunt până la un timp, apoi când se întâmplă strâmtorare sau goană, pentru cuvânt, îndată se smintesc.

¹⁸Alţii sunt semănaţi între spini: aceştia sunt cei ce ascultă cuvântul,

¹⁹Dar grijile veacului şi înşelăciunea bogăţiei şi poftele după celelalte pătrunzând în ei, înnăbuşesc cuvântul şi se face neroditor.

²⁰Iar cei semănaţi pe pământul cel bun, aceştia sunt cei ce ascultă cuvântul şi-l primesc şi aduc roadă, unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.

²¹Le-a mai zis lor: Nu cumva aprind făclia ca s’o pună sub obroc sau sub pat? Oare nu ca să stea în sfeşnic?

²²Că nu e ceva de taină ca să nu se dea pe faţă; nici n’a fost ceva ascuns, decât ca să vie la arătare.

²³De are cineva urechi de auzit, să auză.

²⁴Apoi le-a zis: Luaţi seama ce auziţi. Cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi se va da cu adaos.

²⁵Celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are şi ce are i se va lua.

²⁶Le-a mai zis: Aşa e cu împărăţia lui Dumnezeu cum este cu omul care aruncă sămânţa în pământ.

²⁷Omul doarme şi se scoală, e noapte, e zi, şi sămânţa încolţeşte şi creşte, el insuşi nu ştie cum.

²⁸Pământul rodeşte de la sine, mai întâi iarbă, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic.

²⁹Iar când rodul a dat în copt, atunci trimite secerea, că a sosit secerişul.

³⁰Le-a zis iarăşi: Cui vom asemăna împărăţia lui Dumnezeu sau cu ce pildă ne vom închipui-o?

³¹Cu grăuntele de muştar, care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate seminţele de pe pământ.

³²Dar când s a semănat, creşte, şi se face mai mare decât toate legumele şi face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să sălăşluiască păsările cerului.

³³Şi cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, după cum puteau să înţeleagă.

³⁴Ci fără pildă nu le grăia; iar deosebi ucenicilor săi le lămurea tot.

³⁵Şi în ziua aceea, după ce s’a înserat, a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt.

³⁶Lăsând ei mulţimea, l-au luat cu ei, aşa cuin era în corabie, că erau şi alte corăbii împreună.

³⁷Şi s’a pornit pe mare o viforniţă puternică de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple.

³⁸Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi i-au zis: Învăţătorule, n’ai nici o grijă că pierim?

³⁹Atunci el, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Conteneşte! Şi vântul s’a potolit şi s’a făcut linişte mare.

⁴⁰Ci lor le-a zis: Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă?

⁴¹Şi s’au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este oare acesta, că şi vântul şi marea ascultă de el?