Read Biblia Regele Carol II, 1939 Marcu 5 Bible Online

Marcu 5 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Marcu 5

¹Şi a venit pe ţărmul celălalt al mării, în ţinutul Gadarenilor.

²Iar după ce a ieşit din corabie, l-a întâmpinat îndată, din mormintele de acolo, un om cu duh necurat,

³Care îşi avea sălaşul în peşterile de îngropăciune şi nimeni nu putea să-l lege nici măcar cu lanţuri,

⁴Pentru că de multe ori fusese legat în obezi şi în lanţuri, şi el rupsese lanţurile, şi obezile de la picioare le sfărâmase în bucăţi. Şi nimeni nu putea să-l domolească.

⁵Şi neîncetat, noaptea şi ziua, zbiera prin peşteri şi prin munţi şi se izbea cu pietre.

⁶Iar văzându-l departe pe Iisus, a alergat şi s’a închinat lui.

⁷Şi strigând cu glas puternic a zis: Ce este între mine şi tine, Iisuse, Fiule al lui Dumnezeu cel preaînalt? Te jur pe Dumnezeu să nu mă munceşti.

⁸Pentru că îi zicea: Ieşi, spirit necurat, din omul acesta.

⁹Şi l-a întrebat: Care îţi este numele? Răspunsu-i-a: Legiune este numele meu, căci suntem mulţi.

¹⁰Ci se ruga de el stăruitor ca să nu-i trimită afară din acel ţinut.

¹¹Iar acolo, lângă munte, era o turmă mare de porci, care păştea.

¹²Deci se rugau de el şi ziceau: Trimite-ne pe noi în aceşti porci, ca să intrăm în ei.

¹³Şi el le dădu voie. Atunci ieşind duhurile necurate intrară în porci şi turma se repezi, de pe ţărmul nalt, în mare, ca la două mii de porci, şi se înnecară în ape.

¹⁴Iar cei ce păzeau turma fugiră şi dădură de veste în oraş şi prin colibe. Şi veniră oamenii să vază ce s’a întâmplat.

¹⁵Şi s’au dus la Iisus şi au văzut pe cel demonizat şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte, el care avusese legiunea de demoni şi s’au înfricoşat.

¹⁶Iar cei ce văzuseră întâmplarea le-au spus cum a fost cu demonizatul şi celelalte despre porci.

¹⁷Atunci ei au început să-l roage să se ducă din meleagurile lor.

¹⁸Iar când a intrat în corabie, cel ce fusese demonizat se ruga ca să-l ia cu el.

¹⁹Iisus însă nu l-a lăsat, ci i-a zis: Mergi în casa ta, la casnicii tăi, şi spune-le cât bine ţi-a făcut ţie Domnul şi cum te-a miluit.

²⁰Iar el s’a dus şi a început să vestească în Decapole cât bine i-a făcut Iisus, şi toţi se. minunau.

²¹Şi trecând Iisus cu corabia, din nou, pe ţărmul dimpotrivă, s’a adunat la el norod mult şi stătea şi-i învăţa lângă mare.

²²Atunci a venit unul din mai marii sinagogei, anume Iair, şi văzându-l pe Iisus a căzut la picioarele lui,

²³Şi l-a rugat foarte, zicând: Fiica mea este pe moarte, ci venind pune mâinile peste ea, ca să scape şi să trăiască.

²⁴Şi a mers cu el. Şi mulţime mare îl urma şi îl împresura.

²⁵Şi era o femeie care avea, de doisprezece ani, curgere de sânge,

²⁶Şi care suferise greu de la mulţi doftori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai vârtos mergând înspre mai rău.

²⁷Această femeie auzind cele ce se spuneau despre Iisus, a venit în mulţime şi pe la spate s’a atins de veşmântul lui.

²⁸Căci îşi zicea: De mă voi atinge măcar de hainele lui, mă voi tămădui.

²⁹Şi în clipa aceea, izvorul sângelui ei secă, iar ea simţi în trupu-i că s’a vindecat de beteşug.

³⁰Iar Iisus, cunoscând îndată întru sine puterea din el purceasă, s’a întors în gloată şi a întrebat: Cine s’a atins de hainele mele?

³¹Ci i-au zis ucenicii lui: Vezi norodul împresurându-te şi întrebi: cine s’a atins de mine?

³²Şi se uita împrejur să vadă pe ceea ce făcuse aceasta.

³³Iar femeia înfricoşându-se şi tremurând, ştiind ce i se întâmplase, a venit şi a căzut înaintea lui şi i-a mărturisit tot adevărul.

³⁴Ci el i-a zis: Fiică, credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace şi fii sănătoasă de beteşugul tău.

³⁵Pe când el încă vorbea, au venit unii din casa mai marelui sinagogei, zicând: Copila ta a murit. De ce mai osteneşti pe Învăţătorul?

³⁶Dar Iisus, prinzând de veste de cuvântul grăit, zise către mai marele sinagogei: Nu te teme. Crede numai.

³⁷Şi nu lăsă pe nimeni să meargă după el, decât numai pe Petru şi pe Iacob şi pe Ioan, fratele lui Iacob.

³⁸Şi ajungând la casa mai marelui sinagogei vede vălmăşag şi pe cei ce plângeau foarte şi se văitau.

³⁹Şi au intrat înăuntru şi le-a zis: De ce vă zbuciumaţi şi plângeţi? Copila n’a murit, ci doarme.

⁴⁰Dar ei l-au luat în râs. Ci Iisus, dându-i pe toţi afară, a luat cu sine pe tatăl fetei, pe muma ei şi pe cei ce îl însoţeau şi a intrat unde zăcea copila.

⁴¹Şi apucând mâna copilei, i-a grăit: Talita Kumi, care se tâlcueşte: Copilă, ţie zic, scoală-te.

⁴²Iar fata s’a sculat, în clipa aceea, şi umbla, căci era de doisprezece ani. Şi s’au uimit atunci cei de faţă cu adâncă uimire.

⁴³Dar el le-a poruncit cu stăruinţă ca nimeni să nu afle de aceasta. Apoi le-a zis să-i dea copilei să mănânce.