Read Biblia Regele Carol II, 1939 Luca 14 Bible Online

Luca 14 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Luca 14

¹Într’o zi de Sâmbătă, intrând Iisus în casa unuia dintre fruntaşii Fariseilor, ca să ospăteze, ei erau acolo cu ochii aţintiţi asupra lui.

²Şi iată i se înfăţişează un om care era bolnav de idropică;

³Atunci Iisus, luând cuvântul, a vorbit către învăţătorii legii şi către Farisei, zicându-le: Cuvine-se a vindeca în zi de Sâmbătă, ori nu? Ei însă au tăcut.

⁴Dar el, apucând pe bolnav, l-a tămăduit şi i-a dat drumul.

⁵Şi iarăşi vorbind către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea în fântână feciorul sau boul, nu-l va scoate degrabă, în ziua Sâmbetei?

⁶Şi n’au putut la aceasta să-i dea nici un răspuns.

⁷Apoi, luând seama cum îşi alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus oaspeţilor o pildă, zicându-le:

⁸Când eşti chemat de cineva la nuntă, nu te aşeza în fruntea mesei, ca nu cumva vre-unul mai de cinste ca tine să se afle poftit şi el de gazdă,

⁹Şi venind cel ce te-a chemat pe tine şi pe el, să-ţi zică: Dă acestuia locul. Şi atunci, cu ruşine, te vei duce să cuprinzi locul cel mai de pe urmă.

¹⁰Ci când eşti poftit, du-te şi te aşează în cel din urmă loc, aşa încât, când va veni cel ce te-a chemat, el să-ţi zică: Prietene, urcă-te mai sus. Atunci vei avea cinste în faţa tuturor mesenilor ce simt cu tine.

¹¹Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.

¹²Zis-a şi celui ce l-a poftit: Când faci prânz sau cină, nu chema pe prietenii tăi, nici pe fraţii tăi, nici pe rudele tale, nici megiaşi cu stare, ca nu cumva şi ei să te poftească, la rândul lor, şi să-ţi iei împrumuta.

¹³Ci când faci un ospăţ, cheamă săraci, betegi, ologi, orbi.

¹⁴Şi fericit vei fi că n’au să-ţi răsplătească. Ci răsplătit vei fi întru învierea drepţilor.

¹⁵Unul dintre cei ce şedeau cu el la masă, auzind acestea i-a grăit: Fericit este cel ce ospătează întru împărăţia lui Dumnezeu!

¹⁶Atunci el i-a răspuns: Un om a făcut cină mare şi a poftit pe mulţi;

¹⁷Şi a trimis, la ceasul cinei, pe robul său ca să spună celor poftiţi: Veniţi că totul acum e gata.

¹⁸Dar toţi, laolaltă, au început să-şi ceară iertăciune. Cel dintâi a zis: Am cumpărat un ogor şi trebue să mă duc să-l văd; mă rog ţie, iartă-mă.

¹⁹Un altul a zis: Am cumpărat cinci perechi de boi şi mă duc să-i încerc; mă rog ţie, iartă-mă.

²⁰Al treilea a zis: Mi-am luat femeie şi pentru aceea nu pot veni.

²¹Şi a venit robul şi a spus domnului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei, a rostit către rob: Ieşi degrabă pe străzile şi uliţele cetăţii şi adu aici săraci şi betegi şi orbi şi ologi.

²²Zis-a robul în urmă: Doamne, s’a făcut ce-ai poruncit şi tot mai este loc.

²³Atunci stăpânul a poruncit robului: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte-i pe toţi să intre, aşa încât să-mi fie casa plină.

²⁴Căci, vă spun, nici unul din acei oameni care au fost poftiţi nu vor gusta din cina mea.

²⁵Ci mulţime de norod mergea cu el şi s’a întors şi le-a vorbit:

²⁶Dacă vine cineva la mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa şi pe femeia sa şi pe copiii săi şi pe fraţii şi pe surorile sale, ba încă şi viaţa sa, nu poate să fie ucenicul meu.

²⁷Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după mine, nu poate să fie ucenicul meu.

²⁸Că cine dintre voi, vrând să clădească turn, nu stă mai întâi jos şi nu-şi face socoteala cheltuielii, dacă are cu ce să-l isprăvească,

²⁹Ca nu cumva, punându-i temelia, şi neputând să-l termine, toţi oei ce vor privi să înceapă să-l ia în râs,

³⁰Şi să spună: acest om a început să zidească, dar n’a putut să mântuiască!

³¹Sau care împărat, pornit să se bată în război, cu alt împărat, nu stă mai întâi să ţină sfat dacă îi dă mâna să întâmpine cu zece mii pe cel care vine asupra lui cu douăzeci de mii?

³²Iar de nu, cât e celălalt departe, îi trimite solie şi se roagă de pace.

³³Astfel dar, oricine dintre voi, care nu se leapădă de tot ce are, nu poate să fie ucenicul meu.

³⁴Bun lucru este sarea, dar dacă şi sarea se strică, cu ce vor mai drege-o?

³⁵Nici în pământ, nici în gunoi nu mai are vre-un rost, ci o aruncă afară. Cel ce are urechi de auzit să auză.