Read Biblia Regele Carol II, 1939 Luca 15 Bible Online

Luca 15 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Luca 15

¹Iar toţi vameşii şi păcătoşii stăteau în preajma lui ca să-l asculte.

²Ci Fariseii şi Cărturarii cârteau zicând: Acesta primeşte la sine pe păcătoşi şi stă cu ei la masă.

³Atunci a rostit către ei parabola aceasta şi le-a spus:

⁴Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând din ele una, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în bărăgan şi nu porneşte după cea pierdută, până ce o găseşte?

⁵Şi dacă a găsit-o, o pune pe umerii săi cu bucurie,

⁶Şi sosind chiamă pe prieteni şi pe vecini, zicându-le: Bucuraţi-vă cu mine, că am găsit oaia mea cea pierdută.

⁷Zic vouă că aşa va fi bucurie în cer, pentru un păcătos care se pocăcşte, mai multă decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi cărora nu le trebueşte pocăinţă.

⁸Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde o drahmă, nu aprinde lumină şi nu mătură casa şi nu caută cu dinadinsul, până ce o găseşte?

⁹Şi dacă o găseşte, cheamă pe prietene şi pe vecine, spunându-le: Bucuraţi-vă cu mine, căci am găsit drahma ce pierdusem.

¹⁰Astfel zic vouă, bucurie este înaintea îngerilor lui Dumnezeu, pentru un păcătos care se pocăeşte.

¹¹Apoi a zis: Un om avea doi feciori,

¹²Şi cel mai tânăr dintre ei a spus tatălui său: Tată, dă-mi partea din avere ce mi se cade. Atunci el a împărţit averea între ei.

¹³Dar nu după mai multe zile, feciorul cel mai mic, strângându-şi toate, a plecat într’o ţară depărtată şi acolo şi-a risipit avutul, vieţuind în destrăbălare.

¹⁴După ce a cheltuit totul, s’a întâmplat, în ţara aceea, o foamete mare şi el a început să ducă lipsă.

¹⁵S’a dus atunci şi s’a aciuat pe lângă unul din locuitorii acelei ţări şi acesta l-a trimis pe moşia sa, ca să păzească porcii.

¹⁶Şi dorea să-şi sature pântecele din roşcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea.

¹⁷Dar venindu-şi întru sine, el şi-a zis: Câţi argaţi ai tatălui meu au prisos de pâine, iar eu, aici, pier de foame!

¹⁸Scula-mă-voi şi mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, greşit-am împotriva cerului şi înaintea ta;

¹⁹Nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău. Fă-mă ca pe unul din simbriaşii tăi.

²⁰Şi s’a sculat şi a venit la tatăl său. Ci pe când era cl încă departe, l-a văzut tatăl său şi s’a înduioşat şi alergând la el a căzut pe grumajii lui şi l-a sărutat.

²¹Atunci i-a zis feciorul: Tată, greşit-am împotriva cerului şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău.

²²Dar tatăl a rostit către slugile sale: Aduceţi, degrabă, caftanul cel mai bun şi îmbrăcaţi-l cu el; şi puneţi-i inel în deget şi încălţăminte în picioare.

²³Apoi, aduceţi viţelul cel gras, de-l tăiaţi. Şi să mâncăm, să ne veselim.

²⁴Căci acest fecior al meu era mort şi a înviat, era pierdut şi s’a aflat. Şi au început să se veselească.

²⁵Iar feciorul lui cel mare era la câmp. Ci când a venit şi s’a apropiat de casă a auzit cântece şi jocuri.

²⁶Atunci chemând la sine pe unul dintre robi a întrebat ce însemnează aceasta.

²⁷Şi el i-a spus: Fratele tău a venit şi tatăl tău, pentru că l-a apucat sănătos, a jertfit viţelul cel îngrăşat.

²⁸Şi s’a mâniat feciorul cel mare şi nu voia să intre; dar tatăl său, ieşind afară, îl îmbuna.

²⁹Atunci răspunzând el a zis către tată-său: Iată atâţia ani de când îţi slujesc şi niciodată n’am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei.

³⁰Dar când veni acest fecior al tău, care ţi-a mâncat averea cu desfrânatele, junghiaşi pentru el viţelul îngrăşat.

³¹Tatăl însă i-a grăit: Fiule, tu pururea eşti cu mine şi toate ale mele sunt ale tale.

³²Se cuvenea însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s’a aflat.