Read Biblia Regele Carol II, 1939 Luca 19 Bible Online

Luca 19 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Luca 19

¹După aceea, intrând în Ierihon, străbătea oraşul.

²Şi iată că un bărbat numit cu numele Zaheu, care era mai mare peste vameşi şi era bogat,

³Căuta să vază cine este Iisus, dar nu putea de mulţime, pentru că era mic de stat.

⁴Atunci el, alergând înainte, s’a suit într’un sicomor ca să-l vază, căci pe acolo avea să treacă.

⁵Dar când a sosit la locul acela, Iisus căutând în sus a rostit către el: Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi trebue să rămân în casa ta.

⁶Şi el s’a dat jos degrabă şi l-a primit cu bucurie.

⁷Văzând însă aceasta, toţi murmurau şi ziceau: A intrat să poposească la un om păcătos.

⁸Atunci Zaheu, stând în faţa Domnului, a zis: Iată jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva întorc împărţit.

⁹Zis-a către el Iisus: Astăzi s’a făcut mântuire casei acesteia, căci şi el este fiul lui Avraam,

¹⁰Pentru că Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut.

¹¹Şi după ce au auzit acestea, Iisus a adăogat să le spună o pildă, fiindcă el era aproape de Ierusalim, iar ei credeau că împărăţia lui Dumnezeu se va arăta numaidecât.

¹²Deci a zis: Un om de neam mare s’a dus într’o ţară depărtată ca să-şi ia întărire crăiască şi să se înapoieze.

¹³Şi a chemat pe zece robi ai săi şi le-a dat zece talanţi şi a zis către ei: Neguţătoriţi cu ei până viu.

¹⁴Dar cetăţenii lui aveau ură pe el, şi au trimis soli în urma lui, zicând: Nu voim ca acesta să fie crai peste noi.

¹⁵Când a venit înapoi cu întărirea de crai, a poruncit să-i cheme pe acei robi cărora le dăduse banii, ca să afle ce negustorie au făcut.

¹⁶Şi s’a înfăţişat cel dintâi şi a zis: Doamne, talantul tău a adus câştig zece talanţi.

¹⁷Atunci i-a zis stăpânul: Prea bine, slugă bună, fiindcă întru puţin ai fost credincios, să aibi putere peste zece cetăţi.

¹⁸A venit apoi al doilea şi a zis: Talantul tău, stăpâne, a făcut cinci talanţi.

¹⁹Zis-a către acesta: Să fii şi tu stăpânitor peste cinci cetăţi.

²⁰A venit şi al treilea şi a zis: Doamne, iată talantul tău, pe care l-am ţinut, pus deoparte, în mahramă.

²¹Că m’am temut de tine, pentru că eşti om aspru: iei ce nu ai pus şi seceri ce n’ai semănat.

²²Zis-a lui stăpânul: Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană. Ştiut-ai că eu sunt om aspru, iau ce nu am pus şi secer ce nu am semănat.

²³Atunci, de ce n’ai dat banii mei la zărăfie? Şi eu, la venirea mea, i-aş fi cerut cu dobândă.

²⁴Apoi a poruncit celor ce stăteau de faţă: Luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are zece talanţi.

²⁵Dar ei au zis lui: Doamne, acela are zece talanţi.

²⁶Grăiesc vouă: Cel ce are i se va da, iar de la cel ce nu are, şi ce are se va lua.

²⁷Iar pe acei vrăşmaşi ai mei care n’au voit ca să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea.

²⁸După ce a cuvântat acestea, a mers înainte, în sus spre Ierusalim.

²⁹Iar când a fost să se apropie de Betfaghe şi de Betania, către muntele care se zice Muntele Măslinilor, a trimis pe doi dintre ucenici,

³⁰Zicându-le: Duceţi-vă în satul dinaintea voastră şi, intrând în el, veţi găsi un mânz legat pe care nimeni dintre oameni n’a şezut vreodată. Dezlegaţi-l şi aduceţi-l.

³¹Şi de vă va întreba cineva: Pentru ce-l dezlegaţi? Veţi zice aşa: Pentru că trebueşte Domnului.

³²Şi ducându-se cei trimişi au aflat precum le-a spus.

³³Iar când dezlegau mânzul, au grăit stăpânii lui către ei: De ce dezlegaţi mânzul?

³⁴Atunci ei au răspuns: Pentru că trebueşte Domnului.

³⁵Şi l-au adus la Iisus şi aruncându-şi veşmintele lor pe mânz au pus pe Iisus deasupra.

³⁶Iar pe când mergea, alţii îşi aşterneau veşmintele în calea lui.

³⁷Şi dacă s’a apropiat de Ierusalim la coborîşul Muntelui Măshnilor, toată mulţimea ucenicilor, bucurându-se, a început să laude pe Dumnezeu, cu voce tare, pentru toate minunile pe care le văzuse.

³⁸Şi ziceau: Binecuvântat este împăratul care vine în numele Domnului! În ceruri fie pace şi slavă întru înălţimi!

³⁹Dar oarecare Farisei din mulţime i-au zis lui: Învăţătorule, ceartă-ţi ucenicii.

⁴⁰Atunci el le-a răspuns: Zic vouă, de vor tăcea aceştia, pietrele vor striga!

⁴¹Şi când a fost aproape şi a văzut cetatea, a plâns de mila ei şi a rostit:

⁴²Dacă ai fi cunoscut şi tu, îu această zi a ta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum ascunse sunt de ochii tăi.

⁴³Căci veni-vor zile peste tine, când duşmanii tăi vor trage şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora de toate părţile.

⁴⁴Şi te vor face una cu pământul şi pe fiii tăi în tine, şi nu vor lăsa întru tine piatră peste piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.

⁴⁵Apoi, intrând în templu, a început să dea afară pe cei ce vindeau în el şi cumpărau,

⁴⁶Şi le-a spus: Scris este: Şi va fi casa mea casă de rugăciunie; dar voi aţi făcut din ea peşteră de tâlhari.

⁴⁷Şi în fiecare zi era în templu şi învăţa. Dar mai marii preoţilor şi Cărturarii şi fruntaşii poporului căutau să-l piardă. Şi nu găseau ce să-i facă, pentru că tot norodul sta atârnat de el şi-l asculta.