Read Biblia Regele Carol II, 1939 Luca 9 Bible Online

Luca 9 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Luca 9

¹După acestea, a chemat la sine pe cei doisprezece ucenici ai săi şi le-a dat putere şi stăpânire peste toţi demonii, şi putere să tămăduiască boalele.

²Şi i-a trimis să propovăduiască împărăţia lui Dumnezeu şi să vindece pe cei bolnavi.

³Şi le-a zis: Să nu luaţi nimic pe drum, nici toiag, nici traistă, nici pâine, nici parale şi nici câte două haine.

⁴Şi în care casă veţi intra, acolo să rămâneţi şi de acolo să plecaţi.

⁵Şi dacă nu vor să vă primească, ieşind din cetatea aceea scuturaţi praful de pe picioarele voastre, spre mărturie asupra lor.

⁶Iar ei pornind, au străbătut sat cu sat, vestind vestea cea bună şi tămăduind pretutindeni.

⁷Ci a auzit Irod tetrarhul de toate aceste fapte şi era în nedumerire, că se zicea de către unii cum că Ioan s’a sculat din morţi;

⁸Iar de către alţii că Ilie s’a arătat, şi iarăşi de către alţii că un profet dintre cei vechi a înviat.

⁹Irod însă zicea: Lui Ioan eu i-am tăiat capul. Cine este dar acesta despre care aud astfel de fapte? De aceea, căuta să-l vadă.

¹⁰Ci apostolii înapoindu-se i-au spus lui Iisus toate câte au făcut. Atunci el i-a luat cu sine şi s’a dus deoparte într’un loc pustiu, spre un oraş numit Betsaida.

¹¹Dar mulţimile, prinzând de veste, au mers după el, şi el, primindu-le, le grăia despre împărăţia lui Dumnezeu, iar pe cei care aveau trebuinţă de tămăduire îi făcea sănătoşi.

¹²Dar ziua a început să se plece spre seară. Atunci venind la el cei doisprezece i-au spus: Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi prin colibele dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, pentru că aici suntem în loc pustiu.

¹³Iisus însă le-a răspuns: Daţi-le voi să mănânce. Ci ei au zis: Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă, ducându-ne noi înşine, vom cumpăra merinde la tot acest norod.

¹⁴Căci erau ca la cinci mii de bărbaţi. Dar el zis-a către ucenicii lui: Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci de inşi.

¹⁵Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi.

¹⁶Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi căutând la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi a dat ucenicilor, ca să pună mulţimii înainte.

¹⁷Şi au mâncat şi s’au săturat toţi şi au luat ce le-a rămas din fărămituri, douăsprezece coşuri.

¹⁸Odată, când Iisus era singur şi se ruga, iar ucenicii erau cu el, i-a întrebat pe ei zicând: Cine spun mulţimile că sunt eu?

¹⁹Atunci ei au răspuns: Ioan Botezătorul, iar alţii Ilie, alţii însă, că a înviat unul din prorocii din vechime.

²⁰Ci el i-a întrebat: Dar voi cine ziceţi că sunt eu? Răspunzând atunci Petru a rostit: Christosul lui Dumnezeu.

²¹Dar el le-a poruncit cu străşnicie să nu spună nimănui aceasta;

²²Şi a mai zis că Fiul omului trebue să pătimească mult şi să fie lepădat de către bătrâni, de către mai marii preoţilor şi de către cărturari şi să fie omorît, iar a treia zi să învieze.

²³Apoi a vorbit către toţi: Dacă vrea cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-mi urmeze;

²⁴Căci cine va voi să-şi mântuiască sufletul îl va pierde, iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru mine, şi-l va mântui.

²⁵Că ce foloseşte omului să câştige lumea toată, iar pe sine să se piardă, ori să se păgubească?

²⁶Iar cine se va ruşina de mine şi de cuvintele mele, şi Fiul omului se va ruşina de el, când va veni întru mărirea sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.

²⁷Cu adevărat vă spun vouă că sunt unii dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moarte până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu.

²⁸Iar după cuvintele acestea, ca la opt zile, Iisus a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s’a suit în munte, ca să se roage.

²⁹Şi pe când se ruga el, vederea feţei sale s’a făcut alta şi îmbrăcămintea lui albă strălucitoare.

³⁰Şi iată doi bărbaţi vorbeau cu el, care erau Moise şi Ilie,

³¹Şi care arătându-se întru slavă spuneau sfârşitul pe care el avea să-l împlinească în Ierusalim.

³²Iar Petru şi soţii lui erau îngreuiaţi de somn, dar stăruind ei în veghe au văzut mărirea lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau împreună cu el.

³³Şi când a fost să se despartă aceştia de Iisus, zis-a Petru către el: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici. Să facem trei colibe, una ţie şi una lui Moise şi una lui Ilie – neştiind ce să spună.

³⁴Dar pe când vorbea acestea, s’a făcut un nor şi i-a umbrit; ci ei intrând în nor s’au spăimântat.

³⁵Atunci, din nor, o voce a rostit: Acesta este fiul meu cel ales, de el să ascultaţi!

³⁶Iar când a trecut glasul s’a aflat Iisus singur. Ci ei au tăcut şi nimănui n’au spus nimic, în zilele acelea, din cele ce au văzut.

³⁷În ziua următoare, când s’au pogorît din munte, i-a ieşit înainte mulţime de norod.

³⁸Şi iată, un bărbat din gloată a strigat şi a zis: Învăţătorule, rogu-mă ţie, caută spre fiul meu, că îl am numai pe el;

³⁹Şi iată un duh îl apucă şi deodată răcneşte şi-l zgudue cu spume şi-l zdrobeşte şi cu greu se duce de la el.

⁴⁰Ci m’am rugat de ucenicii tăi ca să-l scoată afară, dar n’au putut.

⁴¹Atunci Iisus răspunzând a zis: O, neam fără credinţă şi stricat! Până când voi fi la voi şi vă voi îngădui? Adu aici pe fiul tău.

⁴²Dar când venea către Iisus, demonul îl trânti şi-l zgâlţâi. Atunci Iisus certă duhul necurat, vindecă pe copil şi-l dădu tatălui său.

⁴³Iar toţi au rămas uimiţi de măreţia lui Dumnezeu. Şi pe când ei toţi se mirau de câte le făcea, a rostit către ucenicii săi:

⁴⁴Puneţi în urechile voastre cuvintele acestea: că Fiul omului va să fie dat în mâinile oamenilor.

⁴⁵Dar ei nu înţelegeau rostirea aceasta, căci era ascunsă pentru ei, ca să n’o priceapă, şi le era teamă să-l întrebe pe Iisus despre cuvânt.

⁴⁶Ci în ei s’a ivit gândul: cine între ei este mai mare?

⁴⁷Iisus însă, cunoscând gândul cugetului lor, a luat un copil, l-a pus lângă sine,

⁴⁸Şi le-a zis: Oricine va primi pruncul acesta, întru numele meu, pe mine mă primeşte; iar oricine mă va primi pe mine primeşte pe cel ce m’a trimis pe mine. Căci cine este mai mic între voi toţi, acesta este mai mare.

⁴⁹Atunci Ioan a început să spună: Învăţătorule, am văzut pe unul care, în numele tău, scotea afară demoni şi l-am oprit, pentru că nu urmează împreună cu noi.

⁵⁰Dar Iisus i-a răspuns: Nu-l opriţi; căci cine nu este împotriva voastră este pentru voi.

⁵¹Iar când a fost să se împlinească zilele înălţării sale, atunci el îndreptă statornic faţa sa ca să meargă la Ierusalim.

⁵²Ci a trimis înaintea feţei sale vestitori. Ci ei mergând au intrat într’un târg al Samaritenilor ca să-i gătească de popas.

⁵³Dar ei nu l-au primit, pentru că îndreptarea feţei sale era spre Ierusalim.

⁵⁴Atunci Iacob şi Ioan, ucenicii lui, văzând acestea i-au grăit: Vrei, Doamne, să zicem să pogoare foc din cer şi să-i mistuiască precum a făcut şi Ilie?

⁵⁵Dar Iisus întorcându-se i-a certat şi le-a zis: Nu ştiţi oare fiii cărui spirit sunteţi? Că Fiul omului n’a venit ca să piardă sufletele oamenilor, ci ca să le mântuiască.

⁵⁶Şi s’au dus într’un alt sat.

⁵⁷Şi pe când mergeau pe cale, zis-a unul către el: Voi merge după tine oriunde te vei duce.

⁵⁸Atunci Iisus i-a spus: Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; dar Fiul omului n’are unde să-şi plece capul.

⁵⁹Şi a grăit către altul: Vino după mine. Ci el a zis: Doamne, lasă-mă întâi să merg să îngrop pe tatăl meu.

⁶⁰Răspuns-a lui Iisus: Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor, iar tu mergi de vesteşte împărăţia lui Dumnezeu.

⁶¹Zis-a şi un altul: Voi merge, Doamne, după tine, dar mai întâi îngădue-mi ca să-mi i-au rămas bun de la cei din casa mea.

⁶²Iisus însă a rostit către el: Nici unul care pune mâna lui pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.