Read Biblia Regele Carol II, 1939 Deuteronomul 1 Bible Online

Deuteronomul 1 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Deuteronomul 1

¹Cuvintele pe care le-a spus Moise către tot Israilul dincolo de Iordan, în pustie, în Araba, în faţa Mării Roşii, între Paran, Tofel, Laban,Haţerot şi Dizahab.

²– Ci este cale de unsprezece zile de la Horeb spre muntele Seir până la Cadeş-Barnea.

³În anul al patruzecilea, în luna a unsprezecea, în ziua întâia a lunii, a vorbit Moise către fiii lui Israil, întocmai precum îi poruncise Dumnezeu.

⁴După ce a învins pe Sihon, regele Amoriţilor, care avea curtea domnească în Heşbon, şi pe Og, craiul Basanului, care avea curtea în Aştarot şi în Edrei,

⁵Dincolo de Iordan, în ţara Moabului, a început Moise să tâlcuiască legea aceasta astfel:

⁶«Domnul Dumnezeul nostru ne-a grăit nouă în Horeb: «E mult de tot de când locuiţi voi în muntele acesta!

⁷Îndreptaţi-vă şi porniţi ca să ajungeţi în ţara muntoasă a Amoriţilor şi la toate popoarele vecine, în câmpia Iordanului în munte, în şes, în Negeb, pe ţărmul mării, în ţara Canaanului şi în ţinutul Libanului, care se întinde până la fluviul cel mare al Eufratului.

⁸Iată, vă pun înaintea ochilor voştri ţara! Veniţi şi luaţi în stăpânire ţara pentru care s’a jurat Domnul părinţilor voştri, Iui Avraam, lui Isaac şi lui Iacob, să o dea lor şi seminţiei lor de după ei.»

⁹În vremea aceea v’am spus vouă: «Nu pot singur să vă mai port de grijă!

¹⁰Domnul Dumnezeul vostru v’a sporit numărul şi iată că acum sunteţi mulţi ca stelele de pe cer.

¹¹Domnul Dumnezeul părinţilor voştri să vă înmulţească de o mie de ori mai mult şi să vă binecuvînteze precum v’a făgăduit!

¹²Dar cum aş mai putea să port eu singur greutatea, povara şi judecarea pricinilor voastre?

¹³Aduceţi dar din seminţiile voastre bărbaţi înţelepţi, pricepuţi şi cunoscători pe care să-i pun căpetenii peste voi»

¹⁴Ci voi mi-aţi răspuns şi aţi zis: «Nimerit este ceea ce ne îmbii să facem!»

¹⁵Atunci am luat pe voevozii seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscători, şi i-am pus căpetenii peste voi: peste o mie, peste o sută, peste cincizeci, peste zece, precum şi dregători în seminţiile voastre.

¹⁶Şi în vremea aceea le-am poruncit judecătorilor voştri aşa: «Ascultaţi pe fraţii voştri şi judecaţi drept atât pe fraţii voştri cât şi pe străini,

¹⁷La judecată să nu căutaţi la faţa nimănui; pe cei de rând ca şi pe cei de frunte să-i ascultaţi, şi de faţa nimănui să nu vă temeţi, căci hotărîrea la judecată este a lui Dumnezeu; însă pricinile prea grele pentru voi să le înfăţişaţi înaintea mea spre cercetare.»

¹⁸Şi v’am mai poruncit în vremea aceea tot ceea ce era să faceţi.

¹⁹După ce am pornit din Horeb, am umblat noi prin acel pustiu mare şi înfricoşat pe care l-aţi văzut, îndreptându-ne spre ţara muntoasă a Amoriţilor, precum ne-a poruncit nouă Domnul, şi am ajuns la Cadeş-Barnea,

²⁰Şi v’am spus: «Aţi ajuns în ţara muntoasă a Amoriţilor, pe care Domnul Dumnezeul nostru ne-o va da nouă.

²¹Vezi, Domnul Dumnezeul tău ţi-a dat ţara care este înaintea ta. Sue-te şi o ia în stăpânire aşa cum Domnul Dumnezeul tău a făgăduit părinţilor tăi! Nu te teme şi nu te spăimânta!»

²²Atunci v’aţi apropiat toţi cu toţii de mine şi mi-aţi răspuns: «Vrem să trimitem într’acolo pe cineva să iscodească ţara şi să ne aducă vorbă despre calea pe care o avem de străbătut şi despre cetăţile pe care o să le întâlnim în cale».

²³Şi fiindcă mi s’a părut nimerit cuvântul acela, am ales dintre voi doisprezece bărbaţi, câte unul de fiecare seminţie,

²⁴Şi au pornit-o spre ţara cea muntoasă, şi au ajuns până în valea Eşcol, pe care au iscodit-o.

²⁵Ba au luat cu ei din roadele pământului şi ni le-au adus nouă, şi s’au întors şi cu răspuns şi ne-au spus: «Pământul pe care ni-l va da Domnul Dumnezeul nostru este mănos!»

²⁶Dar voi n’aţi voit să plecaţi într’acolo, ci v’aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului Dumnezeului vostru,

²⁷Aţi cârtit în corturile voastre şi aţi zis: «Din ură ne-a scos pe noi Domnul din ţara Egiptului, ca să ne dea în mâna Amoriţilor şi să ne prăpădească.

²⁸Încotro să apucăm? Fraţii noştri ne-au topit inima în noi zicând: «Poporul acela este mai numeros şi mai înalt la stat decât noi, cetăţile lor sunt mari şi întărite cu ziduri până la cer. Ba am mai văzut acolo şi pe feciorii lui Enac!»

²⁹Atunci v’am spus: «Nu vă pierdeţi cumpătul şi nu vă îngroziţi!

³⁰Domnul Dumnezeul vostru, care merge în fruntea voastră, este cel ce se va lupta pentru voi, întocmai cum a făcut în Egipt în văzul vostru,

³¹Şi în pustie, unde, precum v’aţi încredinţat, Domnul Dumnezeul vostru v’a dus cu sine, – cum îşi duce un părinte pe fiul său, – tot drumul pe care l-aţi străbătut, până aţi ajuns în locul acesta;

³²Iar în pustia aceasta n’aţi crezut în Domnul Dumnezeul vostru,

³³Care merge în fruntea voastră să vă găsească un loc unde să poposiţi cu taberile: noaptea în stâlp de foc, ca să vedeţi drumul pe care mergeţi, iar ziua în nour!

³⁴Când însă Domnul a auzit huetul cuvintelor voastre, s’a întărâtat şi s’a jurat zicând:

³⁵«Nimeni dintre bărbaţii aceştia, din acest neam ticălos, să nu vadă pământul cel mănos pentru care m’am jurat să-l dau părinţilor voştri,

³⁶Afară de Caleb, fiul lui Iefune, care îl va vedea. Numai lui şi fiilor lui voi da pământul pe care a umblat, fiindcă el a fost credincios Domnului.»

³⁷Chiar şi pe mine. s’a mâniat Dumnezeu din pricina voastră zicând: «Nici tu să nu intri într’însul,

³⁸Ci numai Iosua, fiul lui Nun, slujitorul tău, să intre; pe el îmbărbătează-l, căci el va împărţi lui Israil pământul.»

³⁹Iar pruncii voştri, de care aţi spus că «vor fi pradă», şi fiii voştri, care nu ştiu nici binele nici răul, vor intra într’însul şi lor li-l voi da şi ei îl vor stăpâni.

⁴⁰Voi însă porniţi iarăşi în pustie, pe drumul Mării Roşii!»

⁴¹Atunci mi-aţi răspuns şi mi-aţi zis: «Păcătuit-am înaintea Domnului! Noi ne vom sui şi vom lupta întocmai precum ne-a poruncit Domnul Dumnezeul nostru». Şi fiecare v’aţi încins cu armele de război şi ca o nimica aţi socotit pornirea în spre ţara cea muntoasă.

⁴²Dar Domnul a zis către mine: «Spune-le lor: «Nu vă suiţi şi nu vă războiţi – căci eu nu sunt în mijlocul vostru – ca să nu vă doboare vrăjmaşii voştri!»

⁴³Eu v’am zis, dar voi nu m’aţi ascultat, ci v’aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului şi v’aţi încumetat să vă suiţi în ţara cea muntoasă.

⁴⁴Atunci Amoriţii care locuiau ţara cea muntoasă au ieşit întru întâmpinarea voastră şi v’au fugărit, precum fac albinele, şi v’au bătut de la Seir şi până la Horma,

⁴⁵Şi v’aţi întors şi aţi plâns înaintea Domnului, fără ca Domnul să audă glasul vostru şi fără să ia aminte la voi.

⁴⁶Şi aşa aţi fost nevoiţi să staţi multă vreme în Cadeş – vremea pe care aţi petrecut-o acolo!»