Read Biblia Regele Carol II, 1939 Ioan 20 Bible Online

Ioan 20 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Ioan 20

¹Ei cea dintâi zi a săptămânii, Maria Magdalina a venit la mormânt, dis-de-dimineaţă, pe când era încă întuneric, şi a văzut piatra de la gura mormântului, dată laoparte.

²Atunci a alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, pe care-l iubea Iisus, şi le-a zis: Au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus.

³Deci a ieşit Petru şi celălalt ucenic şi au pornit spre mormânt.

⁴Şi alergau amândoi împreună; dar celălalt ucenic, alergând înainte mai repede ca Petru, a sosit cel dintâi, la mormânt,

⁵Şi s’a plecat înlăuntru şi a văzut giulgiurile zăcând, dar n’a intrat în criptă.

⁶Sosit-a şi Simon Petru după el şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile zăcând.

⁷Iar mahrama care fusese pe capul Iui Iisus nu era împreună cu giulgiurile, ci deosebit învălătucită, într’un anume loc.

⁸Atunci a intrat şi ucenicul celălalt, care sosise întâi la mormânt, şi a văzut şi a crezut.

⁹Căci până atunci nu pricepuseră Scriptura că trebue să se scoale Iisus din morţi.

¹⁰Şi s’au dus ucenicii înapoi, la ei acasă.

¹¹Ci Maria stătea afară la gura mormântului şi plângea. Şi pe când plângea, s’a plecat să se uite în mormânt.

¹²Şi a văzut doi îngeri, în veşminte albe, şezând unul de către cap şi altul de către picioare, unde zăcuse trupul lui Iisus.

¹³Femeie, o întreabă aceia, de ce plângi? Ea le spuse: Căci au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au pus.

¹⁴Zicând acestea, ea s’a întors înapoi şi a văzut pe Iisus stând în picioare, dar nu l-a cunoscut că e Iisus.

¹⁵Iisus îi vorbeşte: Femeie, de ce plângi? Pe ciue cauţi? Ea, gândind că este grădinarul, îi răspunde: Doamne, dacă tu l-ai dus aiurea, spune-mi mie unde l-ai pus şi eu îl voi ridica.

¹⁶Marie! zice Iisus. Întorcându-se cu toată faţa ea rosteşte: Rabuni! (adică, evreeşte, Învăţătorule).

¹⁷Dar Iisus o opreşte: Nu te atinge de mine, căci încă nu m’am suit la Tatăl meu. Du-te la fraţii mei şi le spune: Mă sui la Tatăl meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru.

¹⁸Şi a venit Maria Magdalina şi a vestit ucenicilor: Am văzut pe Domnul! – şi acestea câte i le-a spus.

¹⁹Când s’a înserat – în ziua aceea, întâia din săptămână – iar acolo, unde se adunaseră ucenicii, erau uşile încuiate, de frica Iudeilor, a venit Iisus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă!

²⁰Şi după acest cuvânt, le-a arătat lor mâinile şi coasta. Deci văzând că este Domnul s’au bucurat ucenicii.

²¹Atunci le-a spus încă o dată: Pace vouă! Precum m’a trimis pe mine Tatăl, vă trimit şi eu pe voi.

²²Şi grăind aceasta, a suflat şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt;

²³Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţinea, vor fi ţinute.

²⁴Însă Toma, unul din cei doisprezece, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

²⁵Spusu-i-au deci lui ceilalţi ucenici: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea, în palmele lui, semnul piroanelor, dacă nu voi pune degetul meu în semnul piroanelor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta lui – nu voi crede!

²⁶După opt zile, ucenicii lui erau înlăuntru în casă şi Toma împreună cu ei. Şi a venit Iisus, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă!

²⁷Apoi rosteşte către Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios.

²⁸A răspuns Toma şi a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu!

²⁹Iisus grăit-a lui: Pentru oă m’ai văzut, Tomo, ai crezut. Fericiţi cei ce n’au văzut şi au crezut!

³⁰Şi Iisus a făcut, de faţă cu ucenicii săi, şi alte minuni, multe care nu s’au scris în cartea aceasta.

³¹Iar acestea s’au scris ca să credeţi că Iisus este Christos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă, întru numele lui.