Read Biblia Regele Carol II, 1939 Faptele apostolilor 27 Bible Online

Faptele apostolilor 27 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Faptele apostolilor 27

¹Când a fost hotărît să plecăm pe apă în Italia, au dat în primire pe Pavel şi pe alţi câţiva întemniţaţi unui sutaş cu numele Iuliu, din Cohorta Augusta.

²Am intrat într’o corabie de la Adramit, care avea să treacă prin locurile de pe coasta Asiei, şi am purces; iar cu noi era Aristarh, Macedonean din Tesalonic.

³A doua zi, ani ajuns în Sidon Iuliu purtându-se faţă de Pavel cu iubire de oameni, i-a dat voie să se ducă la prieteni şi să primească purtarea lor de grijă.

⁴Pornind de acolo, am plutit pe lângă Cipru, pentru că vânturile erau împotrivă.

⁵Apoi am străbătut marea Ciliciei şi a Pamfiliei. şi am sosit la Mira Liciei.

⁶Acolo sutaşul a găsit o corabie din Alexandria îu drum spre Italia şi ne-a suit în ea.

⁷Multe zile am plutit cu încetineală şi am ajuns de abia în dreptul Cnidului şi fiindcă vântul nu ne slăbea am intrat sub Creta, pe lângă Salmone.

⁸Şi cu multă greutate, mergând noi pe lângă ea, am sosit într’un loc numit Bune-Limanuri, de care este aproape oraşul Lasea.

⁹Se scursese multă vreme şi călătoria era acum primejdioasă, fiindcă trecuse şi postul (de Iom-Kippor). Pavel îi îndemna.

¹⁰Şi le zicea: Bărbaţilor, văd că mergerea pe apă va să fie cu silinţe peste fire şi cu multă pagubă, nu numai pentru încărcătură şi pentru corabie, dar şi pentru vieţile noastre.

¹¹Dar sutaşul se încredea mai mult în cârmaci şi în căpitanul corăbiei decât în cele spuse de Pavel.

¹²Limanul nefiind bun de iernat, cei inai mulţi dintre ei au dat sfatul să plecăm de acolo şi dacă s’ar putea să ajungem şi să iernăm la Fenix, un liman din Creta, aşezat spre miază-zi şi apus şi spre miază-noapte şi apus.

¹³Când a început să sufle un vânt de miază-zi au crezut că sunt stăpâni pe punerea lor la cale, au ridicat ancora şi au vâslit cât mai aproape de ţărmul Cretei.

¹⁴Însă nu după multă vreme s’a năpustit pe ostrov un vânt viforos, care se numeşte Evrachilonul.

¹⁵Şi smulgând corabia, iar corabia neputând să stea împotriva vântului, ne-am lăsat să fim duşi în voia lui.

¹⁶Pe când treceam pe sub un ostrov mic anume Clauda, am izbutit cu greutate să prindem luntrea.

¹⁷Apoi, după ce au ridicat-o, au pus mâna pe odgoane şi au încins corabia pe dedesubt. Iar de frică să nu dea peste Sirte, au lăsat pânzele jos şi vântul îi ducea aşa.

¹⁸Şi pentru că vijelia ne împresura cu străşnicie, în ziua următoare au lepădat povara din corabie.

¹⁹Iar a treia zi, cu mâinile lor, aruncară uneltele corăbiei.

²⁰Mai multe zile, nici soarele nici stelele nu se arătară, iar furtuna bântuia fără scădere; drept aceea, orice nădejde de scăpare ni se luase.

²¹Apoi, de multă vreme, nimeni nu mâncase. Atunci Pavel stând în mijlocul lor le-a grăit: Trebuia, o bărbaţilor, să ascultaţi de vorba mea şi să nu plecaţi din Creta; şi n’aţi fi îndurat nici primejdia aceasta, nici această pagubă.

²²Dar acum vă îndemn să fiţi cu inimă bună, căci nici un suflet dintre voi nu va pieri, fără numai corabia.

²³Căci, astă noapte, un înger al Dumnezeului al cărui sunt eu şi căruia îi slujesc a stat înaintea mea,

²⁴Şi mi-a zis: Nu te teme, Pavele. Tu trebue să stai înaintea Cezarului şi iată: Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce sunt în corabie cu tine.

²⁵De aceea, bărbaţilor, fiţi cu inimă bună, căci am încredere în Dumnezeu că aşa va fi după cum mi s’a spus.

²⁶Ci trebue să dăm de vre-un ostrov.

²⁷Întru a paisprezecea noapte de când vântul ne purta încoace şi încolo pe Adriatica pe la miezul nopţii, corăbierii îşi dădură cu bănuiala că un pământ oarecare este în apropiere.

²⁸Atunci, lăsând măsura în jos, găsiră douăzeci de stânjeni şi, trecând puţin mai departe, măsurară din nou şi găsiră cinsprezece stânjeni.

²⁹Deci, temându-se ca nu cumva să cădem în loc stâncos, au aruncat patru ancore, de la partea din urmă a corăbiei şi au aşteptat cu nerăbdare să se facă ziuă.

³⁰Dar corăbierii căutau să fugă din corabie şi au scoborît luntrea în mare sub cuvânt că vor să întindă şi ancorele de la pisc.

³¹Pavel a spus sutaşului şi ostaşilor: Dacă aceştia nu rămân în corabie, voi nu puteţi să scăpaţi.

³²Atunci ostaşii tăiară funiile luntrii şi o lăsară să cadă.

³³Ci, până să se facă ziuă, Pavel i-a rugat pe toţi să ia să mănânce, zicân-du-le: Sunt azi paisprezece zile de când stăruiţi în aşteptare şi în nemâncare, fără să gustaţi nimic.

³⁴Pentru aceea, vă rog luaţi de mâncaţi, căci aceasta este spre scăparea voastră. Că nici unuia din voi un fir de păr din cap nu-i va pieri.

³⁵Şi grăind acestea şi luând pâine, a mulţumit lui Dumnezeu înaintea tuturor, a frânt şi a început să mănânce.

³⁶Atunci toţi prinzând inimă au luat şi ei de mâncare.

³⁷Şi erau în corabie, de toţi, două sute şaptezeci şi şase de suflete.

³⁸După ce s’au săturat, au uşurat corabia, aruncând grâul în mare.

³⁹Când s’a făcut ziuă, ei n’au cunoscut pământul, ci vedeau un sân de mare, având ţărm de nisip. Şi au hotărît să scoată corabia într’acolo de le va fi cu putinţă.

⁴⁰Atunci au deznodat ancorele şi le-au lăsat în mare; în acelaşi timp au slăbit legăturile cârmelor. Apoi au ridicat vetrila din frunte, în bătaia vântului, şi au ţinut către ţărm.

⁴¹Dar au nimerit într’un crac de nisip şi au înţepenit corabia, aşa incât piscul înfigându-se stătea neclintit, iar partea dinapoi se sfărâma de urgia valurilor.

⁴²Ci ostaşii sfătuiră să omoare pe cei legaţi, ca să nu scape vre-unul, înnotând.

⁴³Sutaşul însă, voind să ferească pe Pavel, i-a oprit de la gândul lor şi a poruncit ca aceia care ştiau să înnoate să se arunce în mare şi să iasă la ţărm, cei dintâi,

⁴⁴Iar ceilalţi, care pe scânduri, care pe câte ceva de la corabie. Şi astfel au ajuns cu toţii să scape la uscat.