Read Biblia Regele Carol II, 1939 Faptele apostolilor 4 Bible Online

Faptele apostolilor 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Faptele apostolilor 4

¹Pe când vorbeau către popor, li se înfăţişară preoţii, căpitanul templului şi Saducheii,

²Turburaţi că ei învaţă şi vestesc poporului, întru Iisus, învierea din morţi.

³Şi punând mâna pe ei, i-au pus sub pază, până a doua zi, căci acum era seară.

⁴Însă mulţi din cei ce auziseră cuvântul au crezut, astfel că numărul bărbaţilor credincioşi s’a făcut cinci mii.

⁵Iar a doua zi s’au strâns laolaltă fruntaşii lor şi bătrânii şi cărturarii din Ierusalim,

⁶Şi Anna arhiereul şi Caiafa şi Ion şi Alexandru şi câţi erau din neamul arhieresc.

⁷Şi i-au adus în mijlocul sinedriului şi i-au întrebat: Cu ce putere sau în al cui nume aţi făcut voi aceasta?

⁸Atunci Petru, plin fiind de Duhul Sfânt, le-a vorbit: Fruntaşi ai poporului şi voi bătrâni din Israil,

⁹Fiindcă noi suntem astăzi cercetaţi pentru o facere de bine către un om bolnav, ca să răspundem în ce chip s’a făcut el sănătos:

¹⁰Cunoscut să vă fie vouă tuturor şi la tot poporul Israil că în numele lui Iisus Christos din Nazaret, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în numele lui stă acesta sănătos în faţa voastră!

¹¹El este piatra cea neluată în seamă de către voi, zidarii, şi care a ajuns să fie piatra din capul unghiului;

¹²Şi întru nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer nici un alt nume dat nouă oamenilor, întru care să ne mântuim.

¹³Văzând ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, erau în mare mirare, fiindcă îşi dădeau seama că sunt oameni fără carte şi din prostime. Dar îi cunoşteau că fuseseră împreună cu Iisus.

¹⁴Şi văzând pe omul cel tămăduit stând cu ei, nimic n’aveau ce să zică împotrivă.

¹⁵Ci le-au poruncit să iasă afară din sinedriu şi s’au sfătuit unii cu alţii,

¹⁶Şi au zis: Ce vom face acestor oameni? Căci este ştiut tuturor locuitorilor din Ierusalim că printr’înşi s’a făcut o minune cunoscută şi nu putem să tăgăduim.

¹⁷Dar ca lucrul să nu se răspândească mai departe în popor, cu ameninţare să le poruncim să nu mai vorbească în numele acesta nimănui.

¹⁸Deci chemându-i le-au poruncit ca nicidecum să mai rostească, nici să mai înveţe în numele lui Iisus.

¹⁹Ci Petru şi Ioan, răspunzând, le-au zis: Judecaţi de este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm de voi mai mult decât de Dumnezeu.

²⁰Căci noi nu putem să nu vorbim cele ce am văzut şi am auzit.

²¹Dar ei, după ce i-au ameninţat din nou, le-au dat drumul, negăsind nici un chip cum să-i pedepsească şi anume din pricina poporului,fiindcă toţi preamăreau pe Dumnezeupentru ceea ce se făcuse.

²²Iar omul cu care se făcuse această minune a vindecării avea mai mult ca patruzeci de ani.

²³Când au fost slobozi au venit la ai lor şi le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii şi bătrânii.

²⁴Ci ei auzind, într’un cuget au ridicat glasul lor la Dumnezeu şi au grăit: Stăpâne Dumnezeule, tu care ai făcut cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt într’însele,

²⁵Tu eşti carele prin Duhul Sfânt şi prin gura părintelui nostru David, robul tău, ai rostit: Pentru ce s’au întărâtat neamurile şi noroadele au cugetat cele deşarte?

²⁶Ridicatu-s’au împăraţii pământului şi stăpânitorii s’au adunat laolaltă împotriva Domnului şi împotriva Christosului său.

²⁷Căci, cu adevărat, în cetatea aceasta, asupra sfânt Fiului tău Iisus, pe care tu l-ai uns, s’au adunat împreună şi Irod şi Pilat din Pont, cu păgânii şi cu neamurile lui Israil,

²⁸Spre a face toate câte mâna ta şi sfatul tău mai dinainte au rânduit să fie.

²⁹Şi acum, Doamne, caută spre ameninţările lor şi dă robilor tăi să propovăduiască cuvântul tău cu toată îndrăzneala,

³⁰Intinzând dreapta ta spre vindecare şi săvârşind semne şi minuni, prin numele sfânt Fiului tău Iisus.

³¹Şi pe când se rugau astfel, locul s’a cutremurat unde erau adunaţi şi s’au umplut toţi de Duhul Sfânt şi vesteau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu.

³²Şi o singură inimă şi un singur suflet era în mulţimea celor ce credeau şi nici unul nu zicea că din a sa avere este ceva al său, ci totul le era deobşte.

³³Iar apostolii dădeau cu tărie mărturia învierii lui Iisus Christos şi mare dar era cu ei cu toţi.

³⁴Şi nimeni nu era între ei lipsit, fiindcă toţi câţi stăpâneau ţarini sau case le vindeau şi aduceau preţul celor vândute,

³⁵Şi-l puneau la picioarele apostolilor. Şi se împărţea fiecăruia, după cum avea fiecare trebuinţă.

³⁶Iar Iosif, cel ce de către apostoli a fost numit Barnaba, adică în tălmăcire fiul mângâierii, un levit, născut în Cipru,

³⁷A vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor.