Read Biblia Regele Carol II, 1939 Faptele apostolilor 5 Bible Online

Faptele apostolilor 5 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Faptele apostolilor 5

¹Iar un om oarecare anume Anania, cu Safira, femeia lui, şi-au vândut ţarina.

²Şi, în înţelegere cu femeia lui, a oprit din preţ o parte, iar partea ce a rămas a adus-o şi a pus-o la picioarele apostolilor.

³Petru atunci a grăit: Ananio, pentru ce a umplut Satana inima ta, să minţi tu Duhului Sfânt şi să doseşti din preţul ţarinii?

⁴Dacă n’o vindeai şi rămânea, nu-ţi rămânea ţie? Şi dacă ai vândut-o, banii nu erau în stăpânirea ta? Cum de ai pus în inima ta lucrul acesta? N’ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu.

⁵Anania auzind aceste vorbe a căzut şi a murit. Şi frică mare i-a cuprins pe toţi ascultătorii.

⁶Atunci s’au sculat cei tineri, au înfăşurat pe Anania şi sooţându-l afară l-au îngropat.

⁷După un răstimp ca de trei ceasuri, a intrat şi femeia lui, neştiind de cele întâmplate.

⁸Şi Petru a întrebat-o: Spune-mi mie cu atâta aţi vândut voi ţarina? Iar Safira a răspuns: Da, cu atâta.

⁹Atunci Petru îi grăieşte: Cum v’aţi învoit voi să ispitiţi Duhul Domnului? Iată, picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor scoate afară şi pe tine.

¹⁰Iar Safira a căzut deodată la picioarele lui Petru şi a murit. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă şi scoţând-o afară au îngropat-o lângă bărbatul ei.

¹¹Şi peste toată adunarea credincioşilor şi peste toţi câţi auzeau acestea, a căzut frică mare.

¹²Iar prin mâinile apostolilor se făceau semne şi minuni multe în popor şi erau cu toţii, într’un cuget, în pridvorul lui Solomon.

¹³Şi nimenea dintre ceilalţi nu cuteza să se alăture de ei, dar poporul îi lăuda.

¹⁴Şi din ce în ce mai mult sporeau cei ce credeau în Domnul, mulţime de bărbaţi şi de femei;

¹⁵Aşa încât scoteau pe cei bolnavi în uliţe şi-i puneau pe paturi şi pe năsălii, ca, viind Petru, măcar umbra-i să umbrească pe vre-unul dintre ei.

¹⁶Veneau şi din târgurile dimprejurul Ierusalimului mulţime de oameni, aducând bolnavi şi bântuiţi de duhuri necurate, şi toţi se tămăduiau.

¹⁷Atunci s’a sculat arhiereul şi toţi cei împreună cu el – care ţin de eresul Saducheilor – şi s’au umplut de pizmă.

¹⁸Şi şi-au întins mâinile asupra apostolilor şi i-au pus în temniţa obştească.

¹⁹Dar un înger al Domnului, în timpul nopţii, desouind porţile temniţei şi scoţându-i afară, le-a poruncit:

²⁰Mergeţi şi staţi în templu şi vorbiţi norodului toate cuvintele acestei vieţi.

²¹Ascultând de poruncă au intrat de dimineaţă în templu şi învăţau norodul. Ci venind arhiereul şi cei din preajma lui au adunat sinedriul şi toată bătrânimea fiilor lui Israil şi au trimis la temniţă să-i aducă pe apostoli.

²²Dar ducându-se slujitorii nu i-au găsit în închisoare. Deci s’au întors şi, dând de veste,

²³Le-au spus: Temniţa am găsit-o încuiată cu toată străşnicia şi pe paznici stând la uşă; dar, când am descuiat, înăuntru n’am găsit pe nimeni.

²⁴Când au auzit aceste vorbe, căpitanul templului şi mai marii preoţilor nu ştiau ce să creadă despre ei şi ce poate să fie aceasta.

²⁵Dar venind cineva i-a vestit: Iată, oamenii pe care i-aţi pus în închisoare sunt în templu, stând şi învăţând poporul.

²⁶Atunci s’a dus căpitanul cu slujitorii lui şi i-a adus, dar nu cu sila, căci se temeau de popor să nu-i omoare cu pietre.

²⁷Şi aducându-i i-au pus în faţa sinedriului. Iar arhiereul i-a întrebat,

²⁸Zicând: Au nu v’am poruncit vouă, cu tot dinadinsul, să nu mai învăţaţi în numele acesta? Şi iată că aţi umplut Ierusalimul cu învăţătura voastră şi voiţi asupra noastră să aduceţi sângele acestui om!

²⁹Ci Petru şi apostolii răspunzând au zis: Trebue să ascultăm pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni.

³⁰Dumnezeul părinţilor noştri a înviat pe Iisus, pe care voi l-aţi omorît spânzurându-l pe lemn.

³¹Pe acesta, Dumnezeu, cu dreapta sa, l-a înălţat Căpetenie şi Mântuitor, ca să dea lui Israil pocăinţă şi iertarea păcatelor.

³²Şi pentru aceste lucruri îi suntem martori noi şi Duhul Sfânt pe care Dumnezeu l-a dat celor ce îl ascultă.

³³Auzind ei acestea, îi tăia la inimă şi hotărîrea lor era ca să-i omoare.

³⁴Atunci s’a sculat în sinedriu un Fariseu cu numele Gamaliei, învăţător al legii, cu mare vază la tot norodul, şi a poruncit să-i scoată pe oameni afară, un răstimp.

³⁵Apoi le-a cuvântat: Bărbaţi din Israil, luaţi-vă bine seama ce aveţi de gând să faceţi cu aceşti oameni.

³⁶Că mai înainte de zilele acestea s’a ridicat Teudas, socotindu-se pe sine că este cineva şi s’au alăturat de el un număr de vreo patru sute de bărbaţi, dar a fost ucis, iar toţi cei ce se luaseră după el au fost împrăştiaţi şi nimiciţi.

³⁷După acestea, s’a ridicat Iuda Galileianul, în vremea numărării, şi a momit mult norod să vie după el, dar şi el a pierit şi toţi câţi au ascultat de el s’au risipit.

³⁸Şi acum vă zic vouă: Nu vă legaţi de aceşti oameni, ci daţi-le bună pace, căci dacă aceasta punere la cale sau acest lucru este de la oameni, se va nimici,

³⁹Iar de este de la Dumnezeu, nu veţi putea să-l nimiciţi; ca nu cumva să vă aflaţi în luptă chiar cu Dumnezeu.

⁴⁰Ascultând sfatul lui, ei au chemat pe apostoli, au pus să-i bată cu nuiele şi, poruncindu-le să nu mai propovăduiască în numele lui Iisus, le-au dat drumul.

⁴¹Iar ei au plecat din faţa sinedriului, bucurându-se că s’au învrednicit, pentru numele lui, să sufere ocară.

⁴²Şi toată ziua, în templu şi prin case, nu conteneau să înveţe şi să bine-vestească pe Christos Iisus.