Read Biblia Regele Carol II, 1939 Faptele apostolilor 7 Bible Online

Faptele apostolilor 7 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Faptele apostolilor 7

¹Atunci arhiereul a întrebat: Adevărate sunt acestea?

²Iar Ştefan a rostit: Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi! Dumnezeul măririi s’a arătat părintelui nostru Avraam, când era în Mesopotamia, mai nainte ca să locuiască în Haran;

³Şi i-a poruncit: Ieşi din pământul tău şi din rudeniile tale şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta.

⁴Atunci a ieşit din pământul Haldeilor şi a locuit în Haran. Iar de acolo, după moartea tatălui său, l-a strămutat în această ţară, în care locuiţi voi acum.

⁵Dar aici nu i-a dat să stăpânească nici un picior de pământ, ci i-a făgăduit că-i va da, atunci când n’avea copil, lui şi seminţiei lui după el, spre stăpânire, această ţară.

⁶Şi Dumnezeu a vorbit astfel: Urmaşii lui vor fi streini în pământ strein, şi acolo îi vor robi şi îi vor asupri patru sute de ani.

⁷Dar poporul la care vor fi robi, eu îl voi judeca – a zis Domnul – iar după aceea vor ieşi şi-mi vor sluji mie în locul acesta.

⁸Şi i-a dat aşezământul tăierii împrejur; şi aşa i s’a născut Isaac şi l-a tăiat împrejur a opta zi, şi lui Isaac i s’a născut Iacob şi lui Iacob cei doisprezece patriarhi.

⁹Şi patriarhii pizmuind pe Iosif l-au vândut în Egipt, dar Dumnezeu era cu el,

¹⁰Şi l-a scos din toate necazurile lui şi i-a dat lui dar şi înţelepciune înaintea lui Faraon, împăratul Egiptului, iar acesta l-a pus mai mare peste Egipt şi peste toată casa sa.

¹¹Şi a venit foamete peste tot Egiptul şi peste Canaan, şi strâmtorare mare, aşa încât părinţii noştri nu mai găseau bucate.

¹²Ci Iacob auzind că sunt bucate în Egipt a trimis pe părinţii noştri întâia oară.

¹³Iar a doua oară Iosif s’a făcut cunoscut fraţilor săi şi Faraon a aflat despre neamul lui Iosif.

¹⁴Apoi Iosif a trimis şi a chemat pe Iacob, tatăl său, şi toată rudenia sa, cu şaptezeci şi cinci de suflete.

¹⁵Şi Iacob s’a pogorît în Egipt; şi a murit şi el şi părinţii noştri;

¹⁶Şi au fost strămutaţi la Sihem şi au fost puşi în peştera pe care Avraam a cumpărat-o, cu preţ de argint, de la fiii lui Emor, în Sihem.

¹⁷Ci, cu cât se apropia vremea făgăduinţei, pe care Dumnezeu cu jurământ i-o dăduse lui Avraam, cu atâta creştea poporul şi se înmulţea în Egipt,

¹⁸Până când s’a ridicat peste Egipt alt împărat, care nu ştia de Iosif.

¹⁹Acesta, purtându-se ca un viclean cu neamul nostru, asuprea pe părinţii noştri şi i-a pus să-şi arunce pruncii, ca să nu mai apuce viaţa.

²⁰În vremea aceea, s’a născut Moise şi era plăcut lui Dumnezeu. Şi trei luni a fost hrănit în casa tatălui său.

²¹Iar când l-a lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe feciorul ei.

²²Astfei Moise a învăţat toată învăţătura Egiptenilor şi era puternic în cuvânt şi în fapte.

²³Iar când a împlinit patruzeci de ani şi-a pus în gând să cerceteze pe fraţii săi, fiii lui Israil.

²⁴Şi văzând pe unul dintre ei că sufere strâmbătate, l-a apărat şi, omorînd pe egiptean, a răzbunat pe asuprit.

²⁵Ci el credea că fraţii săi vor pricepe cum că Dumnezeu, prin braţul lui, le dărueşte mântuire, dar ei n’au priceput.

²⁶A doua zi s’a arătat unora care se certau şi i-a îmbiat la pace, zicându-le: Oamenilor, sunteţi fraţi. De ce vă faceţi rău unul altuia?

²⁷Dar cel care asuprea pe aproapele l-a împins şi a rostit: Cine te-a pus pe tine stăpân şi judecător peste noi?

²⁸Nu cumva vrei să mă omori, cum ai omorît eri pe egiptean?

²⁹La acest cuvânt, Moise a fugit şi a trăit ca strein în ţara Madian si i s’au născut acolo doi feciori.

³⁰Iar după ce au trecut patruzeci de ani, îngerul Domnului i s’a arătat în deşertul muntelui Sinai, în para focului unui rug.

³¹Ci Moise văzând s’a minunat de vedenie, dar, când a venit aproape ca să se uite mai bine, a vorbit vocea Domnului:

³²Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob. Şi Moise tremurând nu cuteza să se uite.

³³Atunci Domnul i-a zis: Dezleagă încălţămintea picioarelor tale, căci locul pe care stai este pământ sfânt.

³⁴Am văzut prea bine suferinţa poporului meu în Egipt şi suspinul lor l-am auzit, şi de aceea m’am pogorît ca să-i scot. Şi acum vino, să te trimit în Egipt.

³⁵Pe Moise acesta de care s’au lepădat, zicând: Cine te-a pus pe tine domn şi judecător? – pe acesta l-a trimis Dumnezeu domn şi răscumpărător, prin mâna îngerului care i se arătase lui în rug.

³⁶El i-a scos afară, făcând minuni şi semne în Egipt şi în Marea Roşie şi în pustie, timp de patruzeci de ani.

³⁷Acesta este Moise cel ce a zis fiilor lui Israil: Proroc ca mine vă va ridica, din fraţii voştri, Domnul Dumnezeul nostru; de el să ascultaţi.

³⁸El este cel ce, la adunarea poporului, în pustie, a fost mijlocitor între îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi părinţii noştri şi a primit cuvinte de viaţă ca să ni le dea nouă.

³⁹Dar părinţii noştri n’au voit să-i fie ascultători, ci l-au lepădat şi cu inimile lor s’au întors către Egipt,

⁴⁰Şi i-au zis lui Aaron: Fă-ne nouă dumnezei, care să meargă înaintea noastră; căci acestui Moise, care ne-a scos din pământul Egiptului, nu ştim ce i s’a întâmplat.

⁴¹Şi au făcut în zilele acelea un chip de viţel şi au adus idolului jertfă şi se desfătau întru lucrurile mâinilor lor.

⁴²Ci Dumnezeu s’a întors de la ei şi i-a lăsat de capul lor să se închine oştirii cerului, precum este scris în cartea prorocilor: Adus-aţi voi mie, casă a lui Israil, timp de patruzeci de ani, în pustie, vite înjunghiate şi jertfe?

⁴³Aţi purtat cortul lui Moloh şi steaua dumnezeului Remfan, chipurile pe care le-aţi făcut, ca să vă închinaţi la ele! De aceea, vă voi strămuta dincolo de Babilon.

⁴⁴Părinţii noştri aveau în pustie cortul mărturiei, aşa cum orânduise cel ce a vorbit cu Moise, ca să-l facă după asemănarea pe care o văzuse.

⁴⁵Şi acest cort l-au luat părinţii noştri şi l-au dus cu Iosua în pământul păgânilor, pe care Dumnezeu i-a gonit din faţa părinţilor noştri, şi a stat aşa până în zilele lui David.

⁴⁶David a aflat har înaintea lui Dumnezeu şi s’a rugat să dobândească un locaş statornic pentru casa lui Iacob.

⁴⁷Dar Solomon a fost ctitorul casei lui.

⁴⁸Cel Preaînalt, însă, nu locueşte în clădiri de mână omenească, precum rosteşte profetul:

⁴⁹Cerul este jeţul meu şi pământul aşternutul picioarelor mele. Ce fel de casă veţi clădi pentru mine? – zice Domnul – sau care este locul odihnei mele?

⁵⁰Au nu mâna mea a făcut toate acestea?

⁵¹Voi cei tari de cerbice şi netăiaţi împrejur la inimă şi la urechi, voi pururea Duhului Sfânt staţi împotrivă, precum părinţii voştri aşa şi voi!

⁵²Pe care dintre proroci nu l-au prigonit părinţii voştri? Omorît-au pe cei ce au vestit de mai înainte sosirea Celui Drept, ai cărui vânzători şi ucigaşi v’aţi făcut voi acum,

⁵³Voi care aţi primit legea cu rânduiala de la îngeri şi n’aţi păzit-o!

⁵⁴Auzind ei acestea, îi tăia la inimă şi scrâşneau din dinţi asupra lui.

⁵⁵Ci Ştefan, fiind plin de Duhul Sfânt şi căutând la cer, a văzut mărirea lui Dumnezeu şi pe Iisus, stând de-a-dreapta lui Dumnezeu.

⁵⁶Atunci a zis: Iată văd cerurile deschise şi pe Fiul omului stând de-a-dreapta lui Dumnezeu!

⁵⁷Iar ei strigând cu glas mare şi-au astupat urechile şi au năvălit asupra lui, toţi o dată;

⁵⁸Şi după ce l-au scos afară din cetate, au început să-l bată cu pietre. Iar martorii şi-au pus jos veşmintele, la picioarele unui tânăr numit Saul.

⁵⁹Şi pe când ucideau cu pietre pe Ştefan, el se ruga şi zicea: Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!

⁶⁰Apoi îngenunchind a strigat cu voce tare: Doamne, nu le ţine în seamă acest păcat! Şi grăind acestea a adormit. Iar Saul se învoise la uciderea lui Ştefan.