Read Biblia Regele Carol II, 1939 Romani 4 Bible Online

Romani 4 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Romani 4

¹Ce vom zice acum că a dobândit după trup strămoşul nostru Avraam?

²Dacă Avraam s’a îndreptat din fapte, are cuvânt de laudă, dar nu înaintea lui Dumnezeu.

³Căci, ce spune scriptura? Şi Avraam a crezut lui Dumnezeu şi i s’a socotit lui ca dreptate.

⁴Celui care lucrează nu i se socoteşte plata ca dar, ci ca datorie;

⁵Pe când celui care nu lucrează, ci crede în cel ce îndreptează pe păcătos, credinţa lui se socoteşte ca dreptate.

⁶Întocmai cum şi David fericeşte pe omul căruia Dumnezeu îi socoteşte dreptatea, fără de fapte:

⁷Fericiţi aceia cărora s’au iertat fărădelegile şi li s’au acoperit păcatele!

⁸Fericit bărbatul căruia Domnul nu-i ţine păcatul în seamă!

⁹Deci, fericirea aceasta este ea numai pentru cei tăiaţi împrejur sau şi pentru cei netăiaţi împrejur? Căci zicem încă o dată: i s’a socotit lui Avraam credinţa ca dreptate.

¹⁰Dar cum i s’a socotit? Când era tăiat împrejur sau când era netăiat împrejur? Nu când era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur.

¹¹Iar semnul tăierii împrejur l-a primit ca pecetie a dreptăţii, pentru credinţa lui din vremea netăierii împrejur, ca să fie părintele tuturor celor ce cred, deşi netăiaţi împrejur, şi să li se socotească şi lor credinţa ca dreptate,

¹²Apoi şi părinte al celor tăiaţi împrejur. Dar nu al celor care sunt numai tăiaţi împrejur, ci şi umblă în urmele credinţei pe care o avea părintele nostru Avraam, pe când era netăiat împrejur.

¹³Pentru că Avraam şi seminţia lui nu prin lege au primit făgăduinţa că vor moşteni lumea, ci prin dreptatea din credinţă.

¹⁴Căci dacă moştenitorii sunt cei ce au legea, atunci credinţa a ajuns zadarnică, iar făgăduiala s’a desfiinţat,

¹⁵De vreme ce legea pricinueşte mânie; dar unde nu e lege, nu e nici călcare de lege.

¹⁶De aceea moştenirea făgăduită este din credinţă, ca să fie din dar şi ca făgăduiala să rămână temeinică pentru toţi urmaşii, nu numai pentru cei ce se ţin de lege, dar şi pentru cei ce se ţin de credinţa lui Avraam, carele este părintele nostru al tuturora,

¹⁷Precum este scris: Pusu-te-am pe tine părinte al multor neamuri. El e părintele nostru în faţa celui în care a crezut, adică a lui Dumnezeu, care înviază pe cei morţi şi chiamă la fiinţă cele ce încă nu sunt.

¹⁸Avraam, cu nădejde şi împotriva nădejdii, a crezut că el va fi într’adevăr părintele multor neamuri, după cum i s’a spus: Aşa va fi seminţia ta.

¹⁹Şi fără să slăbească în credinţă, deşi s’a văzut pe sine amorţit cu trupul – căci era aproape de o sută de ani – şi a văzut amorţirea pântecelui Sarei,

²⁰Totuşi, nu s’a îndoit, prin necredinţă, despre făgăduiala lui Dumnezeu, ci s’a învârtoşat în credinţă, dând mărire lui Dumnezeu,

²¹Ca unul care a crezut desăvârşit că ceea cc a făgăduit puternic este să şi îndeplinească.

²²De aceea, credinţa lui i s’a socotit ca dreptate,

²³Dar nu s’a scris numai pentru el că i s’a socotit,

²⁴Ci şi pentru noi, căci şi nouă va să ni se socotească, nouă care credem în cel ce a înviat dintre morţi pe Iisus, Domnul nostru,

²⁵Carele s’a dat pentru păcatele noastre şi s’a sculat pentru îndreptarea noastră.