Read Biblia Regele Carol II, 1939 Evrei 6 Bible Online

Evrei 6 - Biblia Regele Carol II, 1939 bible

Evrei 6

¹De aceea, lăsând începuturile cuvântului despre Christos, să ne ridicăm spre cele desăvârşite, fără să mai punem din nou temelia învăţăturii despre pocăinţa de faptele moarte, despre credinţa în Dumnezeu,

²Despre învăţătura botezului, despre punerea mâinilor, despre învierea morţilor şi despre judecata veşnică.

³Şi aceasta vom face-o, cu voia lui Dumnezeu.

⁴Căci este cu neputinţă, – pentru cei ce s’au luminat odată şi au gustat darul cel ceresc şi părtaşi s’au făcut Duhului Sfânt,

⁵Şi au gustat cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, –

⁶Cu neputinţă este pentru ei, dacă au căzut, să se înnoiască iarăşi spre pocăinţă, fiindcă ei răstignesc iarăşi, a doua oară, pe Fiul lui Dumnezeu şi-l fac de batjocură.

⁷Ţarina, când soarbe ploaia ce pogoară adeseori asupra ei, şi rodeşte iarba, folositoare celor pentru care a fost muncită, primeşte binecuvântare de la Dumnezeu.

⁸Dar dacă aduce spini şi pălămidă se face netrebnică şi blestemul îi stă aproape, iar la urmă focul o aşteaptă.

⁹Ci despre voi, iubiţilor, măcar că vorbim astfel, suntem încredinţaţi de lucruri mai bune şi aducătoare de mântuire.

¹⁰Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrul vostru şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru numele lui, slujind altădată şi slujind şi astăzi sfinţilor.

¹¹Dorim, dar, ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi râvnă, spre adeverirea nădejdii, până la sfârşit,

¹²Ca să nu fiţi târzielnici, ci următori ai celor ce, prin credinţă şi îndelungă răbdare, s’au făcut moştenitori făgăduinţelor.

¹³Ci Dumnezeu, când a dat lui Avraam făgăduinţă, de vreme ce n’avea pe cine să jure, mai mare ca Dumnezeu, s’a jurat pe sine însuşi,

¹⁴Zicând: Cu adevărat, binecuvântând te voi binecuvânta, şi înmulţind te voi înmulţi.

¹⁵Şi aşa, având Avraam îndelungă răbdare, a dobândit făgăduinţa.

¹⁶Pentru că oamenii se jură pe cel ce e mai mare şi jurământul e la ei o chezăşie şi sfârşitul oricărei neînţelegeri.

¹⁷În aceasta, Dumnezeu voind să arate şi mai mult, moştenitorilor făgăduinţei, nestrămutarea hotărîrii lui, a pus la mijloc jurământul:

¹⁸Ca prin două fapte nestrămutate – făgăduinţa şi jurământul – în care e cu neputinţă ca Dumnezeu să fi minţit, noi, cei ce căutăm scăpare, să avem îndemn puternic ca să ţinem nădejdea pusă înainte.

¹⁹Nădejdea aceasta este pentru noi ca o anghiră a sufletului, neclintită şi tare, pătrunzând până dincolo de catapeteasmă,

²⁰Unde Iisus intrat-a pentru noi, ca înainte mergător, fiind făcut, după rânduiala lui Melchisedec, arhiereu în veac.