Read Biblia de la Blaj, 1795 Iudit 7 Bible Online

Iudit 7 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Iudit 7

¹Iară a doao zi, au poruncit Olofern la toată oastea sa şi la tot norodul său, carele au venit întru ajutoriu lui, să purceaze asupra cetăţii Vetula şi să apuce suişurile muntelui şi să dea războiu asupra fiilor lui Israil.

²Şi au purces în zioa aceaea tot bărbatul tare al lor şi oastea lor cea dintr-o sută şi şeaptezeci de mii de bărbaţi războinici pedestri şi călăreţi doaosprăzeace mii, afară de împiedecări şi de alţi bărbaţi pedestri, carii mergea împreună cu ei, mulţime multă foarte.

³Şi au tăbărât în vale aproape de Vetuliia, la izvor, şi s-au întins lăţimea de la Dotaim până la Veltem, şi în lungime de la Vetulia până la Chiamon, în preajma Ezdrilomului.

⁴Iară fiii lui Israil, deaca au văzut mulţimea lor, s-au turburat foarte şi au zis fieştecarele cătră deaproapele său: „Acum vor acoperi aceştia faţa a tot pământului acestuia, şi nici munţii cei înalţi, nici văile, nici dealurile nu vor suferi greutatea lor!”

⁵Şi au luat fieştecarele armele sale ceale de războiu şi au aţiţat foc în turnurile sale şi au străjuit toată noaptea aceaea.

⁶Iară în zioa a doao, au scos Olofern toată călărimea lui în faţa fiilor lui Israil, carii era în Vetuliia, şi au socotit suişurile cetăţii lor şi izvoarăle apelor lor le-au cercat şi le-au luat pre eale şi au pus la eale ceate de oameni războinici, iară el s-au întors la norodul său.

⁷Şi, venind la el toţi boiarii fiilor lui Isav şi toţi povăţuitorii norodului lui Moav şi domnii cei de pre lângă mare, au zis: „Să auză acum domnul nostru cuvânt, ca să nu să facă stricare în oastea ta.

⁸Că norodul acesta al fiilor lui Israil nu nădăjduiaşte în suliţele sale, ci întru înălţimea munţilor săi, întru carii lăcuiesc ei, că nu easte lezne a te sui pre vârvul munţilor lor.

⁹Şi acum, doamne, nu face războiu asupra lor, cum să face războiul de oaste, şi nu va cădea din norodul tău nici un bărbat.

¹⁰Rămâi în tabăra ta, păzind pre fieştecarele din oastea ta, şi să oprească slugile tale izvorul cel de apă, care iasă de la rădăcina muntelui, că de acolo să adapă toţi cei ce lăcuiesc în Vetulia, şi-i va omorî pre ei seatea şi vor da cetatea sa.

¹¹Iară noi şi norodul nostru ne vom sui pre vârvurile ceale de aproape ale munţilor şi vom tăbărî preste eale, să păzim ca să nu iasă din cetate nici un om.

¹²Şi să vor topi de foamete ei şi muierile lor şi fiii lor, şi, mai înainte de a veni sabiia preste ei, vor peri în uliţele lăcuinţei sale.

¹³Şi vei răsplăti lor răsplătire rea, pentru că nu au ascultat de tine şi nu au ieşit înaintea feaţii tale cu pace!”

¹⁴Şi au plăcut cuvintele lor înaintea lui Olofern şi înaintea tuturor slujitorilor lui, şi au rânduit să facă precum au grăit ei.

¹⁵Şi s-au râdicat tabăra fiilor lui Amon, şi împreună cu ei cincii mii din fiii lui Asur, şi au tăbărât în vale şi au cuprins apele şi izvoarăle apelor fiilor lui Israil. Şi s-au suit fiii lui Isav şi fiii lui Amon şi au tăbărât în munte în preajma Dotaimului.

¹⁶Şi au trimis dintru ei la austru şi la răsărit, la Ecrevil, carea easte în preajma Husiei, carea easte deasupra părăului Mohmur, şi ceaealaltă oaste a asiriianilor au tăbărât la câmp şi au acoperit toată faţa pământului şi corturile şi povările lor, au tăbărât mulţime multă foarte.

¹⁷Şi fiii lui Israil au strigat cătră Domnul Dumnezeul său, că au lipsit duhul lor, pentru că i-au încungiurat toţi vrăjmaşii lor şi nu era a scăpa din mijlocul lor.

¹⁸Şi au rămas împregiurul lor toată tabăra lui Asur, pedestraşii şi carăle şi călăreţii lor, treizeci şi patru de zile.

¹⁹Şi celor ce lăcuia în Vetulia s-au sfârşit toate vasele ceale de apă, şi lacurile s-au deşertat, şi nu avea să bea să se sature într-o zi, că cu măsură le da lor de beut.

²⁰Şi au slăbit pruncii lor şi muierile lor, şi tinerii pierea de seate şi cădea în uliţele cetăţii şi în trecătorile porţilor, şi nu era puteare mai mult întru ei.

²¹Şi s-au adunat tot norodul la Ozia şi la boiarii cetăţii, tinerii şi muierile şi pruncii, şi au strigat cu glas mare şi au zis înaintea tuturor bătrânilor:

²²„Judece Dumnezeu întră noi şi întră voi, că aţi făcut noao strâmbătate mare, negrăind de pace cu fiii lui Asur. Şi acum, nu easte noao ajutoriu, ci ne-au vândut pre noi Dumnezeu în mâinile lor, ca să cădem înaintea lor de seate şi cu perire mare.

²³Şi acum, chemaţi-i pre ei şi daţi cetatea toată de pradă norodului lui Olofern şi la toată oastea lui, că mai bine easte noao să fim de jeaf lor, decât să murim de seate.

²⁴Că vom fi robi şi va fi viu sufletul nostru, şi nu vom vedea moartea pruncilor noştri cu ochii noştri, şi pre muierile şi pre fiii noştri sfârşindu-şi sufletele sale.

²⁵Mărturisim asupra voastră ceriul şi pământul, şi pre Dumnezeul nostru şi pre Domnul părinţilor noştri, Cel ce ne pedepseaşte pre noi pentru păcatele noastre şi pentru păcatele părinţilor noştri, ca să nu facă după cuvintele aceastea în zioa de astăzi!”

²⁶Şi s-au făcut plângere mare în mijlocul adunării tuturor dimpreună şi au strigat cătră Domnul Dumnezeu cu glas mare.

²⁷Şi au zis cătră ei Ozia: „Nădăjduiţi, fraţilor, încă cinci zile să aşteptăm, în care va întoarce Domnul Dumnezeul nostru mila Sa spre noi, că nu ne va părăsi pre noi până în sfârşit.

²⁸Iară după ce vor treace aceastea şi nu ne va veni ajutoriu, voiu face după cuvântul vostru!”

²⁹Şi au râsipit pre norod la tabăra lui. Şi la ziduri şi la turnurile cetăţii lor s-au dus, iară pre muieri şi pre prunci la casele lor i-au trimis. Şi au fost foarte cu mare smerenie în cetate.