Read Biblia de la Blaj, 1795 Psaltirea 101 Bible Online

Psaltirea 101 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Psaltirea 101

¹Doamne, auzi rugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să vie.

²Să nu întorci faţa Ta de la mine, ori în ce zi mă năcăjăsc, pleacă cătră mine ureachiia Ta.

³Ori în ce zi Te voiu chema, degrab mă auzi.

⁴Că s-au stins ca fumul zilele meale, şi oasele meale ca uscăciunea s-au uscat.

⁵Rănit am fost ca iarba şi s-au uscat inima mea; că mi-am uitat a mânca pâinea mea.

⁶De glasul suspinului mieu, s-au lipit osul mieu de carnea mea.

⁷Asemănatu-m-am cu pelicanul de pustie, făcutu-m-am ca corbul de noapte, în loc nelăcuit.

⁸Priveghiiat-am şi m-am făcut ca o pasăre ce easte osebită pre casă.

⁹Toată zioa m-au ocărât vrăjmaşii miei, şi cei ce mă lăuda asupra mea să jura.

¹⁰Că cenuşă ca pâinea am mâncat, şi beutura mea cu plângere am amestecat.

¹¹De cătră faţa iuţimei Tale şi a mâniei Tale, că înălţându-mă m-am surpat.

¹²Zilele meale ca umbra s-au plecat; şi eu ca iarba m-am uscat.

¹³Iară Tu, Doamne, în veac rămâi, şi pomenirea Ta în neam şi în neam.

¹⁴Tu, sculându-Te, vei milui Sionul; că vreamea e a Te milostivi spre el, că au venit vreamea.

¹⁵Că bine au voit robii Tăi pietrile lui, şi de ţărâna lui le va fi milă.

¹⁶Şi să vor teame neamurile de numele Domnului, şi toţi împăraţii pământului de mărirea Ta.

¹⁷Că va zidi Domnul Sionul şi să va arăta întru mărirea Ta.

¹⁸Căutat-au spre rugăciunea celor smeriţi, şi n-au defăimat cearerea lor.

¹⁹Să se scrie aceasta întru alt neam, şi norodul ce să zideaşte va lăuda pre Domnul.

²⁰Că au privit dintru înălţimea cea sfântă a Lui, Domnul din ceriu pre pământ S-au uitat.

²¹Ca să auză suspinul celor ferecaţi, să dezleage pre fiii celor omorâţi.

²²Ca să vestească în Sion numele Domnului şi lauda Lui în Ierusalim.

²³Când să vor aduna noroadele dimpreună şi împăraţii ca să slujască Domnului.

²⁴Răspuns-au Lui în calea tăriei Lui; Împuţinarea zilelor meale spune-mi.

²⁵Nu mă duce pre mine întru jumătăţarea zilelor meale, în neamul neamurilor, anii Tăi.

²⁶Întru început, Tu, Doamne, pământul ai întemeiat, şi lucrurile mâinilor Tale sânt ceriurile.

²⁷Acealea vor peri, iară Tu vei rămânea; şi toţi ca o haină să vor învechi, şi ca un veşmânt vei învăli pre ei şi să vor schimba.

²⁸Iară Tu acelaşi eşti şi anii Tăi nu vor lipsi.

²⁹Fiii robilor Tăi vor lăcui şi sămânţa lor în veac să va îndrepta.