Read Biblia de la Blaj, 1795 Pildele lui Solomon 17 Bible Online

Pildele lui Solomon 17 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Pildele lui Solomon 17

¹Mai bună easte o bucată de pâine cu dulceaţă în pace decât casa plină de multe bunătăţi şi decât jertve nedreapte cu vrajbă.

²Sluga cu minte stăpâneaşte pre stăpânii cei neînţelepţi şi împarte părţi între fraţi.

³Precum se lămureaşte în cuptoriu aurul şi argintul, aşa inimile ceale alease de la Domnul.

⁴Cel rău ascultă de limba călcătorilor de leage; iară dreptul nu să uită la buzele mincinoase.

⁵Cel ce râde de sărac mănie pre Cel ce l-au făcut pre el; iară cel ce-l miluiaşte să va milui; cel ce-i pare bine de cel ce piiare nu va fi fără de vină.

⁶Cununa bătrânilor sânt fiii fiilor, şi lauda fiilor sânt părinţii lor. Celui credincios toată lumea îi easte căştigare; iară celui necredincios, nici un ban.

⁷Nu sânt cuvioase celui nebun buzele dreapte, nici celui drept buzele mincinoase.

⁸Plata darurilor easte învăţătura la cei ce să ţân cu dânsa, şi oriîncătro să întorc, îi îndreptează pre ei.

⁹Cel ce acopere strâmbătăţile caută prieteşug; iară cel ce ureaşte a le acoperi desparte priiatinii şi casnicii.

¹⁰Groaza umileaşte inima înţeleptului; iară cel neînţelept, bătut fiind, nu simte.

¹¹Priciri scorneaşte tot cel rău, iară Domnul înger nemilostiv va trimite lui.

¹²Cade purtarea de grijă pre omul cel înţelept; iară cei nepricepuţi cugetă reale.

¹³Cel ce răsplăteaşte reale pentru bune nu să va muta răul din casa lui.

¹⁴Puteare dă cuvintelor înceaperea dreptăţii; iară împărechiiarea şi războiul mearge înaintea scumpeatei.

¹⁵Cel ce judecă pre cel drept a fi strâmb şi pre cel strâmb a fi drept necurat easte şi urât înaintea lui Dumnezeu.

¹⁶Pentru ce sânt avuţii celui neînţelept? Că a dobândi înţelepciune cel rău la inimă nu va putea.

¹⁷Cel ce-şi face casă înaltă caută sfărmare. Şi cel ce să leneaşte a învăţa va cădea în reale.

¹⁸În toată vreamea să aibi tu priiatin, fraţii în nevoi de treabă să fie, că pentru aceaea să fac.

¹⁹Omul fără de minte bate în palme şi să veseleaşte luişi, ca şi chizeaşul ce ia în chizăşie pe priiatinul său.

²⁰Cel iubitoriu de păcate să bucură de vrăjbi, şi cei ce-şi înalţă uşile sale caută surpare.

²¹Cel cu inima vârtoasă nu va afla bunătăţi, şi omul cel ce lezne îşi schimbă limba va cădea în reale; şi inima de nebun dureare easte celui ce o are.

²²Nu să veseleaşte tatăl de feciorul cel neînvăţat; iară fiiul înţelept veseleaşte pre mumă-sa.

²³Inima veaselă bună viiaţă face; iară omului trist i să usucă oasele.

²⁴Căile celui ce ia daruri cu nedreptate în sânuri nu sporesc, şi cel necurat să abate din căile dreptăţii.

²⁵Faţă înţelegătoare easte a omului înţelept; iară ochii nebunului, la marginile pământului.

²⁶Mănie tatălui easte feciorul nebun şi dureare ceii ce l-au născut pre el.

²⁷A păgubi pre omul drept nu easte bine, nici easte cu cuviinţă a sfătui rău asupra putearnicilor drepţi.

²⁸Cel ce opreaşte a grăi cuvântul greu cu minte easte; şi omul cel ce rabdă mult easte înţelept.

²⁹Cel ce nu ştie, de va întreba de înţelepciune, înţelepciune i să va socoti; şi cel ce să face pre sine mut înţelept să va socoti a fi.