Read Biblia de la Blaj, 1795 Cartea înţelepciunei 11 Bible Online

Cartea înţelepciunei 11 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Cartea înţelepciunei 11

¹Făcut-au să sporească lucrurile lor, prin mâna sfântului proroc.

²Trecut-au prin pustiia cea nelăcuită şi în locuri neumblate au întins cortul.

³Stătut-au împrotiva vrăjmaşilor şi asupra împrotivnicilor şi-au izbândit.

⁴Însătoşeat-au şi Te-au chemat pre Tine, şi s-au dat lor apă din piiatră colţurată şi stâmpărare seatii din piiatră vârtoasă.

⁵Că, prin care s-au pedepsit vrăjmaşii lor,

⁶Prin acealea ei, în lipsă, au luat facere de bine.

⁷Că în locul izvorului, celui de pururea al râului celui curgătoriu, carele s-au fost turburat cu sânge,

⁸Spre dovedirea poruncii, ceii omorâtoare de prunci, le-ai dat lor apă de-ajuns, nenădăjduind ei.

⁹Arătând, prin seatea cea de atunci, cum ai muncit pre vrăjmaşi.

¹⁰Căci, când s-au ispitit, măcar că cu milă să certa, au cunoscut că cu mâniia au fost judecaţi cei necredincioşi şi s-au pedepsit.

¹¹Că pre aceştia, ca un părinte dojenindu-i, i-ai cercat, iară pre aceia, ca un împărat năsâlnic osindindu-i, i-ai ispitit.

¹²Şi cei ce era de faţă şi cei departe într-un chip să chinuia.

¹³Că îndoită dureare i-au cuprins pre ei şi suspin şi aducere-aminte de lucrurile ceale trecute.

¹⁴Că, auzind că cu pedeapsele sale s-au făcut acelora bine, şi-au adus aminte de Domnul.

¹⁵Că, pre Carele, mai înainte de ocară şi lăpădat şi batjocură L-au avut, mai pre urmă s-au minunat de El, când însăta ei, nu ca drepţii.

¹⁶Şi pentru gândurile ceale neînţălegătoare ale strâmbătăţii lor, întru care rătăcind cinstea jivini ceale necuvântătoare şi jiganii de nimică, trimis-ai asupra lor mulţime de fieri necuvântătoare, ca să facă izbândă,

¹⁷Ca să ştie că, prin care lucruri păcătuiaşte neştine, prin acealea să şi pedepseaşte.

¹⁸Nu era cu anevoie mânii Tale ceii atotputearnică, carea au zidit lumea din nimic, a trimite asupra lor mulţime de urşi şi lei îndrăzneţi,

¹⁹Sau fieri de curând născute, necunoscute, pline de mânie, sau care slobod foc când suflă, sau care ca vântul suflă fum, sau care fulgeră din ochi scântei groaznice.

²⁰A cărora nu numai vătămarea ar putea să-i sfărâme, ci şi vedearea, spăimântându-i, să-i piiarză.

²¹Şi fără de aceastea, cu o suflare putea să cază, gonindu-să ei de dreptate şi vânturându-să de vântul puterii Tale; ci toate cu măsură şi cu număr şi cu cumpănă le-ai rânduit.

²²Că Tu pururea ai puteare mare şi tăriei braţului Tău cine va sta împrotivă?

²³Că ca plecarea cumpenii easte toată lumea înaintea Ta şi ca picătura de roao cea de dimineaţa, ce să pogoară pre pământ.

²⁴Şi miluieşti pre toţi, că toate le poţi, şi treci cu vedearea greşealele oamenilor, ca să se pocăiască.

²⁵Pentru că iubeşti toate ceale ce sânt, şi de nimica din ceale ce ai făcut nu Te scârbeşti, că nimica nu ai făcut carea să urăşti.

²⁶Şi cum ar fi rămas ceva de nu ai fi vrut Tu? Sau cum s-ar ţinea ce nu s-au chemat de la Tine?

²⁷Ci ierţi tuturor, că toate ale Tale sânt, Stăpâne, iubitoriule de suflete!