Read Biblia de la Blaj, 1795 Ieremiia 10 Bible Online

Ieremiia 10 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Ieremiia 10

¹Auziţi cuvântul Domnului, care au grăit cătră voi, casa lui Israil!

²Aceastea zice Domnul: „După căile neamurilor nu învăţaţi şi de la seamnele ceriului nu vă teameţi, pentru că să tem de eale cu feaţele sale.

³Că legile neamurilor deşearte sânt; lemn easte din dumbravă tăiat, lucru de teslariu şi topitură.

⁴Cu argint şi cu aur înfrumseţate sânt, cu ciocane şi cu cuie le-au întărit pre eale; pune-le-vor pre eale şi nu se vor mişca.

⁵Argintul bătut easte, nu vor umbla; râdicându-să râdica-se-vor, că nu vor păşi. Nu vă teameţi de acealea, că nu vor face rău, şi bine nu easte întru eale”.

⁶„Nu easte aseamenea cu Tine, Doamne, mare eşti Tu şi mare easte numele Tău întru tărie!

⁷Cine nu să va teame de Tine, Împărate al neamurilor, pentru că Ţie să cuvine, că întru toţi înţelepţii neamurilor şi întru toate împărăţiile lor nu easte aseamenea Ţie!

⁸Împreună cei fără de minte şi cei nesocotitori sânt dăscăliia deşertăciunilor lor, lemn easte.

⁹Argint lipit easte; de la Tarsis veni-va; aurul Mofaz şi mâna zlătarilor, lucruri de meşteri, toate cu vânăt şi mohorâte le vor îmbrăca pre eale.

¹⁰Aşea să ziceţi lor: «Dumnezeii, carii ceriul şi pământul nu au făcut, să piiară de pre pământ şi de supt ceriul acesta!»”

¹¹Dumnezeu, Cel ce au făcut pământul cu putearea Sa, Cel ce au îndreptat lumea cu înţelepciunea Sa şi cu mintea Sa au întins ceriul,

¹²Şi mulţime de ape în ceriu, şi au râdicat nori de la marginea pământului, fulgerile spre ploaie au făcut şi au scos vânturile [1] din vistieriile sale.

¹³Nebunit-au tot omul de minte, ruşina-tu-s-au tot zlătariul de ceale săpate ale lui, că mincinoase au topit; nu easte duh întru eale.

¹⁴Deşearte sânt lucruri batjocorite, în vreamea cercetării lor vor peri!

¹⁵Nu easte ca aceasta parte la Iacov, că Cel ce au zidit toate, Acela easte moştenirea Lui, Domnul e numele Lui.

¹⁶Adunat-au de afară statul tău, cel ce lăcuiaşte întru cei aleşi, că aceastea zice Domnul:

¹⁷„Iată, Eu împiiadec pre cei ce lăcuiesc pământul acesta cu năcaz şi voiu năcăji pre ei, ca să se afle rana ta”.

¹⁸Vai de zdrobitura ta, duioasă e rana ta! Şi eu am zis: Aşea e aceasta rana ta, şi te apucă pre tine.

¹⁹Cortul tău au chinuit, perit-au; şi toate pieile tale s-au spintecat; fiii miei şi oile meale nu sânt, nu easte încă loc cortului mieu, locul pieilor meale.

²⁰Pentru că păstorii au ieşit din minte şi pre Domnul nu L-au căutat, pentru aceaea nu au socotit toată păşunea şi s-au râsipit.

²¹Glasul auzirei, iată, vine, şi cutremur mare din pământul mieziinopţii, ca să puie cetăţile lui Iuda spre stângere şi spre zăceare pasărilor.

²²Ştiu, Doamne, că nu easte a omului calea lui, nici bărbat va mearge şi va isprăvi călătoriia sa.

²³Ceartă-ne pre noi, Doamne, însă cu judecată şi nu cu mănie, ca să nu ne împuţinezi pre noi.

²⁴Varsă măniia Ta preste neamurile ceale ce nu Te ştiu pre Tine şi preste împărăţiile care n-au chemat numele Tău, că au mâncat pre Iacov şi au amistuit pre Israil şi păşunea lui o au pustiit [2].