Read Biblia de la Blaj, 1795 Ieremiia 4 Bible Online

Ieremiia 4 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Ieremiia 4

¹De să va întoarce Israil, zice Domnul, cătră Mine, şi să va întoarce, şi de vei lua dimpregiurul tău urâciunile lui din gura lui şi de cătră faţa Mea să va smeri.

²Şi va jura: „Viu e Domnul cu adevăr, cu judecată şi cu dreptate!”, şi vor binecuvânta întru El limbi şi întru El vor lăuda pre Dumnezeu în Ierusalim,

³Că aceastea zice Domnul bărbaţilor Iudei şi celor ce lăcuiesc Ierusalimul:

⁴„Înnoiţi-vă înnoituri, şi să nu sămânaţi preste ghimpi; tăiaţi-vă împregiur Dumnezeului vostru şi tăiaţi împregiur năsâlniciia inimii voastre, bărbaţii Iudei şi cei ce lăcuiţi în Ierusalim! Să nu iasă ca focul mâniia Mea; şi să va aprinde, şi nu va fi cel ce stânge de cătră faţa vicleşugului tocmealelor voastre.

⁵Vestiţi în Iuda şi să se auză în Ierusalim; ziceţi: «Semn, faceţi cu trâmbiţa pre pământ şi strigaţi tare!» Ziceţi: «Adunaţi-vă şi să întrăm la cetăţile ceale cu ziduri!» Luând, fugiţi la Sion!

⁶Sârguiţi, nu staţi, că reale aduc Eu de la miiazănoapte şi surpare mare.

⁷Să suie leul din bârlogul lui şi pierzind limbile le râdică; şi au ieşit din locul său ca să pustiiască pământul tău; şi cetăţile tale să vor surpa, nelăcuindu-se eale.

⁸Spre aceastea încingeţi-vă saci şi vă tânguiţi şi vă văitaţi, pentru că nu s-au întors iuţimea mâniei Domnului de la voi!

⁹Şi va fi în zioa aceaea, zice Domnul, piiarde-să-va inima împăratului şi inima boiarilor, şi preoţii să vor spăimânta şi prorocii să vor mira”.

¹⁰Şi am zis: „O, Stăpâne Doamne, oare înşelând ai înşelat pre norodul acesta şi Ierusalimul, zicând: «Pace va fi voao!» Şi să va atinge sabiia până la sufletul lor.

¹¹În vreamea aceaea, zice-vor norodului acestuia şi Ierusalimului: „Duhul rătăcirei în pustie, calea featei norodului Mieu nu spre curat, nici spre sfânt.

¹²Duh de plinire Îmi va veni şi acum Eu voiu grăi judecăţile Meale cătră ei.

¹³Iată, ca norul să vor sui şi ca viforul, carăle lor, mai sprinteni decât vulturii, caii lor». Vai, noao, căci muncim!”

¹⁴„Spală de răutate inima ta, Ierusalime, ca să te mântuieşti până când sânt întru tine gândurile trudelor tale.

¹⁵Pentru că glasul celui ce să suie de la Dan va veni Mie şi să va auzi durearea din muntele lui Efraim.

¹⁶Pomeniţi limbi: «Iată, au venit!» Vestiţi în Ierusalim: «Învârtegiri vin din pământ de departe şi au dat spre cetăţile lui Iuda glasul lor!»

¹⁷Că cei ce păzesc ţarină s-au făcut spre ea împregiur, pentru că te-ai lenevit spre Mine, zice Domnul.

¹⁸Căile tale şi tocmealele tale au făcut ţie aceastea; aceasta easte răutatea ta, căci e amară, pentru că s-au atins până la inima ta!”

¹⁹Pântecele mieu mă doare şi simţirile inimii meale turbură sufletul mieu; împuţinează-să inima mea, nu voiu tăcea, că glas de trâmbiţă au auzit sufletul mieu, strigare de războiu.

²⁰Şi chiiamă zdrobirea chinuirei, că au chinuit tot pământul, făr’ de veaste au chinuit cortul, ruptu-s-au pieile meale.

²¹Până când voiu vedea fugind, auzind glasul trâmbiţelor?

²²„Pentru că povăţuitorii norodului Mieu pre Mine nu M-au ştiut; fii fără de minte sânt şi nepricepuţi! Măiestri sânt a face rău, iară a face bine nu au cunoscut”.

²³„Căutat-am spre pământ şi, iată, nimica, şi la ceriu, şi nu era luminile lui.

²⁴Văzut-am munţii şi era tremurând, şi toate dealurile turburându-să.

²⁵Căutat-am şi, iată, nu era om, şi toate paserile ceriului să spăimântase.

²⁶Văzut-am şi, iată, Carmilul pustiiu, şi toate cetăţile arse cu foc de cătră faţa Domnului şi de cătră faţa iuţimei măniei Lui s-au stins”.

²⁷Aceastea zice Domnul: „Pustiiu va fi tot pământul şi contenire nu voiu face.

²⁸Şi preste aceastea plângă pământul şi să se întunece ceriul de sus, pentru că am grăit şi nu Mă voiu căi, pornitu-M-am şi nu M-am întors de la el”.

²⁹„De glas de călăreţi şi arc întins s-au ferit toată ţara; întrat-au în peşteri şi în desişuri s-au ascuns şi pre pietri s-au suit; toată cetatea s-au părăsit, nu lăcuiaşte întru eale om”.

³⁰„Şi tu ce vei face de te vei îmbrăca cu roşiu? Şi te vei împodobi cu podoabă de aur; de vei unge cu răstic ochii tăi, în deşert e frumseţarea ta, lăpădatu-te-au ibovnicii tăi, sufletul tău cearcă.

³¹Că glas ca al ceii ce să chinuiaşte am auzit suspinul tău, ca al ceii ce dintâiu naşte; glasul featii Sionului să va slăvi şi va slobozi mâinile sale: «Vai, mie, că să sfârşeaşte sufletul pentru cei omorâţi!»