Read Biblia de la Blaj, 1795 Plângerea Ieremiei 1 Bible Online

Plângerea Ieremiei 1 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Plângerea Ieremiei 1

¹Şi au fost după ce s-au robit Israil şi Ierusalimul s-au pustiit; şezut-au Ieremie plângând şi au plâns plângerea aceasta spre Ierusalim, şi au zis:

²Cum au şezut sângură cetatea cea cu multe noroade! Făcu-tu-s-au ca o văduvă, cea cu mul-te neamuri, carea domnea preste ţări, făcutu-s-au supt bir.

³Plângând au plâns noaptea şi lacrămile ei pre obrazul ei; şi nu era cine să o mângăie pre ea, in toţi cei ce o iubea pre ea. Toţi cei ce o iubea pre ea s-au lepădat de ea, făcu-tu-s-au vrăjmaşii ei.

⁴Înstrăinatu-s-au Iudeea de smereniia sa şi de mulţimea robirii sale au şezut întru neamuri, nu au aflat odihnă. Toţi cei ce o gonesc pre ea o au prins pre ea în mijlocul celor ce o năcăjesc.

⁵Căile Sionului plâng, pentru că nu sânt cei ce vinea la praznic. Toate porţile lui perite sânt, preoţii lui suspină, fecioarele lui duse sânt şi el să amăreaşte întru sine.

⁶Făcutu-s-au cei ce-l năcăjesc pre el spre căpetenie şi vrăjmaşii lui spre ocârmuire, că Domnul l-au smerit pre el, pentru mulţimea păgânătăţilor lui, pruncii lui mers-au în robie înaintea feaţii celui ce-i năcăjeaşte.

⁷Şi s-au râdicat de la fata Sionului toată podoaba ei, făcutu-s-au boiarii ei ca berbecii carii nu află păşune şi mergea cu neputinţă spre faţa celui ce goneaşte.

⁸Adusu-şi-au aminte Ierusalimul de zilele smereniei sale şi ale împingerilor sale, de toate poftele sale, câte era din zilele ceale din început, când au căzut norodul lui în mâinile celui ce-l năcăjeaşte; şi nu e cine să-i ajute lui. Văzind, vrăjmaşii lui au râs de înstrăinarea lui.

⁹Păcat au păcătuit Ierusalimul, pentru aceaea spre clătire s-au făcut. Toţi cei ce-l mărea pre el smeritu-l-au pre el, pentru că au văzut ruşinarea lui; şi încă suspinând el şi s-au întors în trudă.

¹⁰Necurăţiia lui înaintea porţilor lui, nu şi-au adus aminte de ceale de pre urmă ale sale; pogorât-au ceale preaînălţate. Nu easte cine să-l mângăie pră el. „Vezi, Doamne, smereniia mea, că s-au mărit vrăjmaşul!”

¹¹Mâna sa au întins cel ce năcăjeaşte la toate poftele lui, pentru că au văzut neamuri întrând la sfinţirea lui, de care ai poruncit să nu între eale la adunarea ta.

¹²Tot norodul lui preasuspinând, căutând pâine, dat-au ceale poftite ale sale întru mâncare, ca să întoarcă suflet. Vezi, Doamne, şi priveaşte, că s-au făcut necinstit!

¹³Toţi cei ce merg la voi pre cale, întoarceţi-vă şi vedeţi de easte dureare ca durearea mea carea s-au făcut! Răspunzind întru mine, smeritu-m-au Domnul în zioa urgiei iuţimii măniei Sale.

¹⁴Dintru înălţimea Sa trimis-au foc, în oasele meale pogorâtu-l-au pre el, întins-au mreaje picioarelor meale, întorsu-m-am îndărăpt; datu-m-au Domnul spre perire, toată zioa spre dureare.

¹⁵Privegheatu-s-au spre necurăţiile meale, în mâinile meale s-au încleştat, suitu-s-au preste cerbicea mea, slăbit-au vârtutea mea, că au dat Domnul în mâna mea durori; nu voiu putea să stau.

¹⁶Râdicat-au pre toţi cei tari ai miei Domnul, din mijlocul mieu, chemat-au preste mine vreame, ca să zdrobească pre cei aleşi ai miei, călcat-au Domnul teascul fecioarei featei lui Iuda; pentru aceastea, eu plâng.

¹⁷Ochiul mieu au izvorât apă, pentru că s-au depărtat de la mine Cel ce mă mângăie, Cel ce întoarce sufletul mieu; perit-au fiii miei, pentru că s-au întărit vrăjmaşul.

¹⁸Întins-au Sionul mâna sa, nu easte cine să-l mângăie pre el! Poruncit-au Domnul lui Iacov, că împregiurul lui vor fi cei ce-l năcăjesc pre el; făcutu-s-au Ierusalimul ca cel ce easte în mijlocul lor.

¹⁹Drept easte Domnul, că gura Lui am amărât. Auziţi, dară, toate noroadele, şi vedeţi durearea mea; fecioarele meale şi tinerii miei au mers în robie.

²⁰Că am chemat pre iubiţii miei, iară ei m-au amăgit. Preoţii miei şi bătrânii miei în cetate s-au sfârşit, că au cerut mâncare lor, pentru ca să se întoarcă sufletele lor, şi nu au aflat.

²¹Vezi, Doamne, că mă năcăjesc, pântecele mieu s-au turburat şi inima mea s-au întors întru mine, că amărându-mă m-am amărât; din afară m-au făcut făr’ de fii, sabiia, ca moartea în casă.

²²Auziţi, dară, că suspin eu, nu easte cine să mă mângăie pre mine. Toţi vrăjmaşii miei au auzit răutăţile meale şi s-au bucurat că Tu ai făcut; adus-ai zi, numit-ai vreame, făcutu-s-au mie vai, vai!

²³Să între toată răutatea lor înaintea feaţii Tale, şi-i greşeaşte pre ei, în ce chip au făcut ei greşeale pentru toate păcatele meale, că multe sânt suspinurile meale şi inima mea să măhneaşte.