Read Biblia de la Blaj, 1795 Cartea lui Ieremiia 1 Bible Online

Cartea lui Ieremiia 1 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Cartea lui Ieremiia 1

¹Izvodul cărţii, carea au trimis Ieremie cătră cei ce era să se ducă robiţi în Vavilon, de împăratul vaviloneanilor, să le spuie lor după cum s-au poruncit lui de la Dumnezeu:

²„ Pentru păcatele care aţi păcătuit înaintea lui Dumnezeu, vă veţi duce în Vavilon, robiţi de Navohodonosor, împăratul vaviloneanilor.

³Şi, după ce veţi întra în Vavilon, veţi fi acolo ani mulţi şi vremi multe, până în şeapte neamuri; iară după aceaea, voiu scoate pre voi cu pace de acolo.

⁴Şi acum, veţi vedea în Vavilon dumnezei de argint şi de aur şi de lemn purtându-se pre umeri, arătând frică neamurilor.

⁵Teameţi-vă, dar! Ca nu şi voi, asemănându-vă celor de alt neam, să vă asemănaţi şi să vă cuprinză frică pentru ei.

⁶Deci, când veţi vedea gloate, şi dinaintea şi dinapoia lor, închinându-se lor, ziceţi cu cugetul: «Ţie trebuie a ne închina, Stăpâne!»

⁷Că îngerul Mieu cu voi easte; el cearcă sufletele voastre.

⁸Că limba lor easte rasă de teslariu, şi ei sânt de aur împregiur şi de argint împregiur şi sânt mincinoşi şi nu pot să grăiască.

⁹Ca la o fecioară iubitoare de podoabă iau aur,

¹⁰Şi fac cununi, care le pun pre capetele dumnezeilor săi, şi aorea să întâmplă de iau preoţii de la dumnezeii lor aur şi argint şi-l cheltuiesc pentru sine.

¹¹Şi dau dintr-însele şi curvelor şi-i împodobesc pre ei, ca pre nişte oameni cu îmbrăcăminte, dumnezei de argint şi dumnezei de aur şi de lemn;

¹²Şi aceştia nu să mântuiesc de rugină şi de cari,

¹³Îmbrăcaţi fiind ei cu îmbrăcăminte mohorâtă, ştergând obrazul lor de pravul cel din casă, care easte mai mult preste dânşii.

¹⁴Şi are schiptru ca un judecătoriu de ţară, care pre cel ce păcătuiaşte nu-l va omorî.

¹⁵Şi are sabie în dreapta şi săcure; iară pre sine din războiu şi de la tălhari nu să va scoate, dintru carea să ştiţi că nu sânt dumnezei.

¹⁶Drept aceaea, să nu vă teameţi de ei, că, precum vasul cel spart al omului de nici o treabă nu easte, aşea sânt dumnezeii lor.

¹⁷Fiind ei puşi în case,ochii lor sânt plini de prav de la picioarele celor ce întră.

¹⁸Şi ca la oarecare, carele au făcut strâmbătate împăratului, sânt închise curţile, şi ca celui ce să aduce la moarte, casele lor le întăresc preoţii cu uşi şi cu lăcate şi cu zăvoară, pentru ca să nu să fure de tălhari.

¹⁹Lumini le aprind, şi mai multe decât la ei, din carii nici unii nu pot să vază, de vreame ce sânt ca o grindă din casă.

²⁰Şi inimile lor zic că să rod de ceale târâtoare, care sânt din pământ, şi, cându-i mâncă pre ei şi îmbrăcămintele lor, ei nu sâmt.

²¹Înnegrite sânt feaţele lor de fumul care să face în casă.

²²Pre trupul lor şi pre capul lor zboară liliiaci, rândunealele şi pasările; aşijderea, şi mâţele; de unde veţi cunoaşte că nu sânt dumnezei.

²³Nu vă teameţi, dară, de ei! Pentru că cu aurul cu care pentru frumseaţa sânt îmbrăcaţi, de nu va ştearge cineva rugina, nu vor sclipi; căci nici când să vărsa, simţea.

²⁴Din tot preţul cumpăraţi sânt, întru care nu easte duh.

²⁵Făr’ de picioare, preste umăr să poartă, arătându-şi ocara sa oamenilor. Şi să ruşinează şi cei ce slujesc lor, ca nu cumva să cază pre pământ, prin ei să se râdice.

²⁶Nici de-l va pune neştine pre el drept, pre sine să va mişca; nici de să va pleca, nu să va îndrepta;

²⁷Ci ca la nişte morţi pun darurile la ei înainte; şi jertvele lor vânzindu-le preoţii lor le cheltuiesc.

²⁸Aşijderea, şi muierile dintr-însele lucrează, nici unui sărac, nici unui neputincios, dau din jertvele lor, când sânt în curgerea sângelui şi în patul pruncului le pipăie.

²⁹Deci, cunoscând dintru aceastea că nu sânt dumnezei, nu vă teameţi de ei! De unde, dară, să vor chema dumnezei? Pentru că muierile pun dinainte la bozii cei de argint şi de aur şi de lemn?

³⁰În casele lor şed popii lor, având hainele sale rupte, şi capetele şi barbele rase, ale cărora capete descoperite sânt.

³¹Şi zbiiară, strigând înaintea dumnezeilor lor, ca unii la cina mortului. Îmbrăcămintea lor luându-o popii, îşi îmbracă muierile sale şi pruncii. Şi, nici de li să va face de la cineva rău sau bine, vor putea să răsplătească; nici să puie împărat pot, nici să scoaţă.

³²Aşijderea, nici avuţie, nici aramă nu vor putea să dea. De va făgădui lor neştine făgăduinţă şi nu o va da, niciodată nu o vor ceare.

³³De la moarte pre om nu vor izbăvi, nici pre cel mai slab de la cel mai tare nu-l vor scoate. Omului orb vedeare nu-i vor da, nici pre om din nevoie nu-l vor scoate. Pre văduvă nu o vor milui, nici săracului nu vor face bine.

³⁴Aseamenea pietrilor celor de la munte sânt aceaste de lemn şi ceale ferecate cu aur, şi ceale ferecate cu argint; iară cei ce slujesc acestora să vor ruşina.

³⁵Cum, dară, trebuie a-i socoti au a-i chema dumnezei? De vreame ce şi înşişi haldeii necinstesc pre ei;

³⁶Carii, când văd pre un mut neputând grăi, aducând pre Vil, să roagă să grăiască, ca când ar putea să simţă; şi aceastea văzindu-le ei, tot nu pot să-i lasă pentru că n-au simţire.

³⁷Iară muierile, încinse cu funi, şed în căi tămâind tărâţe; iară când vreuna dintr-însele, de vreunul din cei ce trec trasă la curvie, ocăraşte pre cea de aproape că nu s-au învrednicit ca şi ea, nici funea ei nu s-au rupt.

³⁸Toate câte să fac întru ei minciuni sânt. Cum, dară, trebuie să se socotească, au să se zică că ei sânt dumnezei?

³⁹De teslari şi de argintari sânt făcuţi şi nu pot să fie altă, fără numai ce vreau meşterii să facă cu ei.

⁴⁰Şi cei ce fac pre ei nu pot să aibă viiaţă de mulţi ani; cum, dară, ceale ce să fac de ei pot să fie dumnezei?

⁴¹Pentru că au lăsat lucruri minciună şi ocară celor ce li să vor naşte în urmă; căci, când vor veni asupra lor războiu şi răutăţi, să sfătuiesc întră sine popii unde să vor ascunde împreună cu dânşii.

⁴²Cum, dară, nu easte a cunoaşte că nu sânt dumnezei cei ce nu să pot pre sine mântui nici de războiu, nici de răutăţi?

⁴³Pentru că, fiindcă sânt de lemn şi ferecaţi cu aur şi cu argint, mai pre urmă tuturor neamurilor vor fi cunoscuţi că sânt mincinoşi; şi împăraţilor aiavea va fi că nu sânt dumnezei, ci lucruri de mâini omeneşti, şi nici un lucru a lui Dumnezeu întru dânşii nu easte.

⁴⁴Cine, dară, nu cunoaşte că nu sânt dumnezei? Că împărat ţării nu vor râdica, nici ploaie oamenilor nu vor da.

⁴⁵Şi judecată nu vor judeca lor, nici vor mântui de strâmbătate; fiind ei neputincioşi, că sânt ca nişte cioară întră ceriu şi întră pământ.

⁴⁶Căci şi când va cădea foc în casa dumnezeilor celor de lemn, carii sânt ferecaţi cu aur au cu argint, popii lor vor fugi şi vor scăpa, iară ei ca nişte grinzi în mijloc vor arde de tot.

⁴⁷Şi împăratului sau vrăjmaşilor nu vor sta împrotivă. Cum, dară, trebuie să se socotească au să se numească că sânt dumnezei?

⁴⁸Nici de furi, nici de tâlhari nu vor scăpa dumnezeii cei de lemn şi ferecaţi cu argint şi cu aur, de la carii cei ce pot luând aurul şi argintul şi îmbrăcămintea cea de preste ei să vor duce avându-le; nici şieşi nu vor ajuta.

⁴⁹Cât mai bun easte împăratul carele-şi arată vitejiia sa sau vasul cel de treabă în casă, cu care să va folosi cel ce-l are, decât dumnezeii cei mincinoşi;

⁵⁰Şi uşea căsii, carea păzeaşte ceale ce sânt într-însa, decât dumnezeii cei mincinoşi; şi stâlpul cel de lemn la împărăţii, decât dumnezeii cei mincinoşi.

⁵¹Că soarele şi luna şi stealele fiind luminoase şi trimise la trebi bine ascultătoare sânt; aşijderea, şi fulgerul, când să va ivi, bun e la vedeare; încă şi un vânt în toată ţara bate.

⁵²Şi norii, când li să porunceaşte de la Dumnezeu să meargă preste toată lumea, plinesc porunca; şi focul, când să trimite de sus să topească munţi şi codri, face porunca.

⁵³Iară aceştia nici cu chipurile, nici cu puterile lor, sânt asemănaţi. Pentru aceaea, nu trebuie nici să se socotească, nici să se numească dumnezei, de vreame ce nici judecată nu pot judeca, nici a face bine oamenilor.

⁵⁴Cunoscând, dară, că nu sânt dumnezei, nu vă teameţi de ei!

⁵⁵Că nici pre împăraţi vor blăstăma, nici vor blagoslovi, şi seamne întru neamuri şi în ceriu nu vor arăta;

⁵⁶Nici ca soarele nu vor străluci, nici vor lumina ca luna.

⁵⁷Fierile decât ei sânt mai bune, care pot fugi supt acoperământ să-şi folosească lor.

⁵⁸Deci, fiindcă nici într-un chip nu easte noao dovedit că sânt dumnezei, pentru aceaea să nu vă teameţi de ei!

⁵⁹Că, precum la o grădină de crastaveţi, easte un semn de om, care nimic nu păzeaşte, aşa sânt dumnezeii lor cei de lemn şi ferecaţi cu aur şi cu argint.

⁶⁰Şi ca şi spinul cel din grădină, pre care toată pasărea şeade deasupra, aşijderea, şi cu mortul cel aruncat întru întunearec sânt aseamenea dumnezeii lor cei de lemn şi ferecaţi cu aur şi cu argint.

⁶¹De la porfira şi de la strălucirea carea putrezeaşte preste ei, veţi cunoaşte pre ei că nu sânt dumnezei; şi mai pre urmă, şi ei să vor mânca şi vor fi ocară în ţară.

⁶²Deci, mai bun easte omul drept, carele nu are idoli, că va fi departe de ocară”.