Read Biblia de la Blaj, 1795 Macavei 2 4 Bible Online

Macavei 2 4 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Macavei 2 4

¹Iară Simon, de carele mai înainte am zis, carele au fost văditoriul banilor şi al patriei, rău grăia de Oniia, ca cum el ar fi silit pre Iliodor şi ar fi fost meşterul răutăţilor.

²Şi pre făcătoriul de bine al cetăţii şi pre ocârmuitoriul celor de un neam cu sine şi pre râvnitoriul legilor vrăjmaş lucrurilor îndrăznea a-l zice.

³Şi atâta au crescut vrajba, cât şi prin oarecarele de a lui Simon ucideri s-au făcut.

⁴Socotind Oniia primejdiia vrajbii şi cum că să va mâniia Apolonie, povăţuitoriul Chilo-Siriei şi a Finichiei, adăogând răutatea lui Simon, s-au dus la împăratul.

⁵Nu ca să pârască pre cetăţeani, ci socotind folosul cel de obşte şi deosebi la tot neamul.

⁶Că vedea cum că nu e cu putinţă fără de rânduială împărătească a să împăca lucrurile şi cum că Simon nu va înceta de la nebuniia aceasta.

⁷Ci, murind Seleuc şi luând împărăţiia Antioh, cel ce s-au poriclit Epifan, au poftit arhiereiia Iason, fratele lui Oniia.

⁸Şi, mergând la împăratul, s-au rugat făgăduind trei sute şi şeasezeci de talanţi de argint şi încă alt venit de optzeci de talanţi.

⁹Fără de aceastea, făgăduia încă şi alţi o sută şi cincizeci, de s-ar îngădui lui puteare a pune şcoală şi tineri, şi pre cetăţeanii Ierusalimului împreună cu antioheanii a-i scrie.

¹⁰Şi, îngăduind împăratul, au dobândit stăpânirea, şi îndată au început a muta la obiceaiul elinesc pre cei de neamul său.

¹¹Şi, lăpădând milostivele îngăduinţe împărăteşti, care s-au îngăduit jidovilor prin Ioan, tatăl lui Eupolem, carele fuseasă sol la romani pentru împrietenire şi însoţire, şi, stricând rânduialele ceale legiuite, rânduiale fără de leage înnoia.

¹²Că, cu veselie, tocma supt cetate au întemeiat şcoală şi pre cei mai tari dintră tineri, supuindu-i, i-au dus supt curvărie.

¹³Şi întru acest chip să întărea Eliniia şi sporea obiceaiurile celor de alt neam, pentru prea marea aceaea necurăţie a acestui păgân, şi nu arhiereu, Iason.

¹⁴Atâta, cât nu să sârguia mai mult preoţii spre slujbele oltariului, ci, nebăgând samă de besearică şi părăsind jertvele, să grăbea să se împărtăşească cu privirea cea fără de leage a luptei după chemarea înainte la piiatră.

¹⁵Şi cinstea cea părintească nebăgându-o în samă, măririle ceale elineşti mai bune le socotea.

¹⁶Pentru care grea nevoie i-au cuprins pre ei, că a cărora povăţuire o poftea şi cărora voia a să asemăna, pre aceia vrăjmaşi şi izbânditori i-au avut.

¹⁷Că a face păgâneaşte împrotiva dumnezăieştilor legi nu e pre lezne [1]; însă aceastea vreamea următoare le va arăta.

¹⁸Iară când s-au prăznuit lupta cea de a cincilea an a lui Tir, la carea era de faţă împăratul,

¹⁹Au trimis spurcatul acesta, Iason, din Ierusalim privitori pre cei ce era antioheani, carii au dus trei sute de drahme de argint spre jertva lui Iracleu, pentru care şi cei ce au dus argintul s-au rugat ca să nu să dea la jertve, că nu să cuvine, ci la alte cheltuiale să se dea.

²⁰Ci aceastea, despre o parte, pentru cel ce le-au trimis spre jertva lui Iracleu, despre alta, pentru voia celor ce le-au adus, le-au trimis pentru diresul corabiilor celor de oaste.

²¹Şi, trimiţindu-să în Eghipt Apolonie a lui Menesteu, pentru că ca să fie mai întâiu şezătoriu a lui Tolomeiu a lui Filomitor, împăratul, înţălegând după aceaea Antioh cum că el s-au înstrăinat de cătră lucrurile sale, de întemeiare au grijit; pentru aceaea, au venit în Iopi şi de acolo s-au dus în Ierusalim.

²²Şi cu mare cuviinţă de la Iason şi de la cetate au fost priimit, cu făclii aprinse şi cu strigări au fost băgat, şi de-acii spre Finichiia au purces cu tabăra.

²³Şi după trei ani au trimis Iason pre Menelau, fratele lui Simon, mai sus-numitului, ca să aducă bani împăratului şi ca să-i aducă aminte de lucrurile ceale de lipsă.

²⁴Iară el, plăcând împăratului pentru că l-au mărit cu faţa puterii lui, au tras la sine arhiereiia, dând cu trei sute de talanţi de argint mai mult decât Iason.

²⁵Şi, luând porunci împărăteşti, au venit, nimic vreadnic de arhierie aducând, numai mânie de tiran crud şi urgie de fiiară sălbatecă având.

²⁶Şi aşea, Iason, carele au înstrăinat pre fratele său, înstrăinatu-l-au şi pre el altul şi l-au izgonit în ţara Amanitii.

²⁷Iară Menelau au ţinut stăpânirea, ci de banii carii făgăduisă împăratului nici o grijă n-au avut, iară Sostrat, mai-marele coşteiului, îi cerea.

²⁸Că acesta era pus preste adunarea birurilor, pentru aceaea pre amândoi i-au chemat împăratul.

²⁹Şi Menelau au lăsat în arhierie ispravnic pre Lisimah, fratele său, iară Sostrat, pre Cratit, mai-marele Chiprului.

³⁰Şi aceastea aşea fiind, s-au întâmplat de s-au învrăjbit tarseanii şi moloteanii, pentru că au fost daţi dar Antiohidei, ţiitoarei împăratului.

³¹Degrabă, dară, au venit împăratul ca să aşeaze lucrurile acealea, lăsind în locul său pre Andronic, cel ce era dintru cei de cinste.

³²Iară Menelau, socotind că au aflat vreame bună, furând nişte vase de aur de ale besearicii, le-au dăruit lui Andronic, şi altele le-au fost vândut în Tir şi în cetăţile ceale de primprejur.

³³Care lucru, înţelegându-l Oniia, l-au mustrat, fiind el în loc fără de frică, în Dafni, cea cătră Antiohiia.

³⁴Pentru aceaea, Menelau, luând deosebi pre Andronic, l-au rugat ca să omoară pre Oniia deci, venind el la Oniia şi cu înşelăciune dând dreapta, cu jurământ au întărit, măcar că Oniia avea prepus asupra lui Andronic că va să-l înşeale, l-au făcut de au ieşit din locul cel fără de frică, pre carele îndată l-au omorât, neruşinându-să de dreptate.

³⁵Pentru carea pricină, nu numai jidovii, ci mulţi şi dintr-alte neamuri s-au scârbit şi s-au măhnit pentru nedreapta ucidere a bărbatului acestuia.

³⁶Iară, după ce s-au întors împăratul din părţile Chilichiei, jidovii cei din cetate, împreună şi elinii, urând vicleşugul, s-au plâns cum că fără de dreptate Oniia s-au omorât.

³⁷Iară Antioh, din suflet măhnindu-să, i s-au făcut milă şi au lăcrămat pentru înţălepciunea şi multa buna rânduială a răpăusatului.

³⁸Şi, aprinzindu-să de mânie, îndată au luat de la Andronic porfira şi i-au rumpt hainele şi l-au purtat împregiur prin toată cetatea şi, într-acelaşi loc, în care asupra lui Oniia au făcut păgânătate, acolo pre spurcatul ucigătoriu l-au omorât, Domnul răsplătindu-i certare de care au fost vreadnic.

³⁹Şi Lisimah, cu ştirea lui Menelau, furând multe vase sfinte, au ieşit veastea în cetate şi s-au adunat mulţimea asupra lui Lisimah, după ce multe vase de aur s-au fost cheltuit.

⁴⁰Şi, după ce s-au sculat asupră-i gloatele mânioase, Lisimah împrotivă au întrarmat ca la vro trei mii de bărbaţi şi au început fără de dreptate a omorî, povăţuitoriu fiind un tiran, şi cu vârsta şi cu nebuniia bătrân.

⁴¹Iară gloatele, cât au văzut că să scoală Lisimah asupra lor, apucând unii pietri, alţii măciuci, alţii ţărână, arunca asupra celor ce era împregiurul lui Lisimah şi asupra celor ce să sculasă asupră-le.

⁴²Pentru carea pricină, pre mulţi dintr-înşii au rănit şi pre unii i-au omorât şi pre toţi în fugă i-au întors şi pre furătoriul de ceale sfinte lângă vistierie l-au omorât.

⁴³Şi pentru aceastea, au stătut judecată asupra lui Menelau.

⁴⁴Şi când au venit împăratul în Tir, asupra lui Menelau au făcut pâră trei bărbaţi trimişi de la bătrânime.

⁴⁵Iară Menelau, aflându-să vinovat, au făgăduit bani mulţi lui Ptolomeu, feciorului lui Dorimen, ca să îmblânzască pre împăratul.

⁴⁶Deci, apucând Ptolomeu pre împăratul într-un foişor, unde să dusease să se răcorească, l-au mutat.

⁴⁷Şi pre Menelau, capul a toată răutatea, l-au slobozit de pâri, iară pre ticăloşii aceia, carii măcar şi la schiti de şi-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovaţi, pre aceştia i-au judecat la moarte.

⁴⁸Drept aceaea, degrab nedreaptă moarte au răbdat cei ce pentru cetate şi pentru norod şi pentru sfintele vase înainte au grăit.

⁴⁹Pentru care lucru şi tiranii, scârbindu-să de această răutate, lucrurile ceale de îngropăciunea lor cu mare cuviinţă au dat.

⁵⁰Iară Menelau, pentru lăcomiia celor putearnici, era în cinste, crescând întru răutate, mare vrăjmaş au fost cetăţeanilor.