Read Biblia de la Blaj, 1795 Esdra 3 4 Bible Online

Esdra 3 4 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Esdra 3 4

¹Şi au început al doilea a grăi, cel ce au zis că easte mai tare împăratul.

²„O, bărbaţi! Au nu sânt mai tari oamenii, cei ce stăpânesc pământul şi marea şi toate câte sânt întru eale?

³Iară împăratul mai tare easte, şi domneaşte pre toţi şi stăpâneaşte, şi tot, orice va zice lor, fac; de va zice lor să facă războiu, unul asupra altuia fac.

⁴Şi de-i va trimite pre ei asupra vrăjmaşilor, merg şi surpă munţi şi ziduri şi turnuri.

⁵Ucid şi să ucid, şi cuvântul împăratului nu-l calcă; şi de vor birui, împăratului aduc toate,

⁶Şi câte vor prăda, şi cealealalte toate. Şi câţi nu să oştesc şi nu dau războiu, ci lucră pământul, iarăşi după ce samănă, săcerând, aduc împăratului.

⁷Şi unul pre altul silind, aduc biruri împăratului, şi el unul singur easte.

⁸De va zice să omoară, omoară; de va zice să lasă, lasă; au zis să bată, bat;

⁹Au zis să pustiiască, pustiesc; au zis să zidească, zidesc; au zis să taie, taie; au zis să răsădească, răsădesc.

¹⁰Şi tot norodul lui şi puterile lui de el unul ascultă, şi la aceastea el şeade, mănâncă şi bea şi doarme.

¹¹Şi aceştia păzesc pre el împregiur şi nu poate fieştecarele a mearge şi a face lucrurile sale, nici pot să nu-l asculte pre el.

¹²O, bărbaţilor! Cum nu easte mai tare împăratul, că aşea ascultat easte?” Şi au tăcut.

¹³Iară al treilea, cel ce au zis de muieri şi de adevăr, acesta easte Zorovavel, au început a grăi:

¹⁴„O, bărbaţilor! Au, doară, nu e mare împăratul, şi mulţi sânt oamenii? Şi vinul nu e tare?

¹⁵Dară cine easte cel ce stăpâneaşte pre ei? Au cine easte cel ce-i domneaşte pre ei? Au nu sânt muierile? Muierile au născut pre împăratul şi pre tot norodul, carele stăpâneaşte marea şi pământul.

¹⁶Şi dintru eale s-au făcut şi aceastea i-au crescut pre ei, cei ce sădesc viile, din care să face vinul.

¹⁷Şi aceastea fac îmbrăcămintele oamenilor, şi aceastea fac mărire oamenilor şi făr’ de muieri nu pot fi oamenii.

¹⁸Şi de vor aduna aur şi argint şi tot lucrul frumos, au nu iubesc pre o muiare frumoasă la chip şi la frumseaţe?

¹⁹Şi toate aceastea lăsându-le la dânsa, cască, şi cu gura căscată să uită la ea, şi toţi pre ea o aleg mai mult decât aurul şi decât argintul şi decât tot lucrul frumos.

²⁰Lasă omul pre tatăl său, carele l-au hrănit pre el, şi ţara sa, şi să lipeaşte de muiarea sa.

²¹Şi cu muiarea-şi lasă sufletul, şi nici de tată-său nu-şi aduce aminte, nici de mumă-sa, nici de ţară.

²²Şi dintru aceasta să cade să ştiţi voi că muierile vă stăpânesc pre voi.

²³Au nu trudiţi şi osteniţi şi toate le aduceţi şi le daţi muierilor, şi ia omul sabiia sa şi iasă la căi să tâlhărească şi să fure şi pre mare umblă şi prin râuri.

²⁴Şi pre leu veade şi întru întunearec mearge, şi, după ce fură şi răpeaşte şi dezbracă de haine, la cea iubită aduce.

²⁵Şi mai mult iubeaşte omul pre muiarea sa, decât pre tatăl său şi pre mumă-sa.

²⁶Şi mulţi s-au fluturat la chipuri pentru muieri şi robi s-au făcut pentru eale.

²⁷Şi mulţi au perit şi au greşit şi au păcătuit pentru muieri.

²⁸Şi acum, nu-mi creadeţi mie? Au nu e împăratul mare cu oblăduirea lui, au nu toate ţerile să tem a să atinge de el?

²⁹Văzutu-l-am pre el şi pre Apamina, fata lui Vartac, celui minunat, ţiitoarea împăratului, şezind de-a dreapta împăratului,

³⁰Şi luând stema din capul împăratului şi puindu-o pre sine, şi da palme cu stânga împăratului.

³¹Şi la aceastea împăratul căscând gura, să uita la ea; şi de-i va râde lui, râde, iară de să va măhni asupra lui, să cucereaşte ei, ca să se împace cu el.

³²O, bărbaţilor! Cum nu sânt tari muierile, de vreame ce fac aşa?”

³³Atunci, împăratul şi deregătorii căuta unul la altul,

³⁴Şi au început a grăi pentru adevăr: „O, bărbaţilor! Au nu sânt tari muierile? Mare e pământul şi înalt easte ceriul şi iute la alergat soarele, că într-o zi să întoarce şi încungiură ceriul, şi iarăşi aleargă la locul său.

³⁵Au nu e mare cel ce face aceastea? Ci adevărul e mare şi mai tare decât toate.

³⁶Tot pământul chiiamă adevărul şi ceriul pre el bine-l cuvintează, şi toate lucrurile să clătesc şi să cutremură şi nimica la el nu easte strâmb.

³⁷Nedrept easte vinul, nedrept easte împăratul, nedreapte sânt muierile, nedrepţi sânt toţi fiii oamenilor şi nedreapte sânt toate lucrurile lor, ceale ce sânt ca aceastea, şi nu easte întru eale adevăr şi cu nedreptatea lor pier.

³⁸Iară adevărul rămâne şi e tare în veac şi trăiaşte şi biruiaşte în veacul veacului.

³⁹Şi nu easte la el priimire de feaţe, nici osibiri, ci ceale dreapte face, de toate nedreptăţile şi realele să fereaşte şi la toţi sânt plăcute lucrurile lui.

⁴⁰Şi la judecata lui nimica nu easte nedrept, şi aceasta easte putearea şi împărăţiia şi oblăduirea şi mărimea tuturor veacurilor! Bine e cuvântat Dumnezeul adevărului!”

⁴¹Şi au încetat a grăi şi tot norodul atunci au răspuns,

⁴²Şi atunci, au zis: „Mare e adevărul şi mai tare easte!” Atunci, împăratul au zis lui: „Ceare orice vei vrea, mai mult decât ceale scrise, şi voiu da ţie, pentru că te-ai aflat mai înţelept şi alăturea cu mine vei şedea, şi rudeniia mea te vei chema”.

⁴³Atunci, au zis împăratului: „Adu-ţi aminte de făgăduinţa carea ai făgăduit să zideşti Ierusalimul,

⁴⁴În zioa în carea împărăţiia ta ai luat, toate vasele ceale luate din Ierusalim să le trimiţi, care le-au osibit Chir, când au făgăduit să taie Vavilonul, şi s-au făgăduit că le va trimite acolo,

⁴⁵Şi tu ai făgăduit să zideşti besearica, carea o au ars idumeii, când s-au pustiit Iudeea de haldei.

⁴⁶Şi acum, aceasta easte ce te rog, doamne împărate, şi ce ceiu de la tine! Şi aceasta easte mărimea de la tine! Rogu-mă, dar, pentru ca să faci făgăduinţa carea ai făgăduit împăratului ceriului a face, din gura ta!”

⁴⁷Atunci, sculându-să împăratul Darie, l-au sărutat pre el şi au scris pentru el cărţi cătră toţi deregătorii şi biruitorii locurilor şi povăţuitorii şi domnii, ca să-l petreacă pre el şi pre toţi cei cu el, carii să suie să zidească Ierusalimul.

⁴⁸Şi la toţi biruitorii locurilor din Siriia cea gropiloasă şi din Finichi şi la cei din Livan, au scris cărţi să ducă leamne de chedru din Livan la Ierusalim şi ca împreună cu el să zidească cetatea.

⁴⁹Şi au scris la toţi jidovii, carii să suie de la împărăţie la Iudeea de slobozenie; tot tarele şi biruitoriul de loc şi domnul şi deregătorii de casă să nu meargă la uşile lor.

⁵⁰Şi toată ţara, carea o ţin ei, să fie lor fără de dajde şi să lasă Idumeii satele care le opresc jidovilor.

⁵¹Şi la zidirea besearicii să dea pre an talanţi doaozeci, până ce să va zidi;

⁵²Şi la jertvenic, arderi de tot să se ia în toate zilele, precum au poruncă, alţi şeaptesprăzeace talanţi să aducă, preste an zeace.

⁵³Şi toţi cei ce merg din Vavilon să zidească cetatea, să fie volnici ei şi fiii lor, şi toţi preoţii, carii merg.

⁵⁴Şi au scris şi darea şi podoaba preoţască, cu carea slujesc întru ea.

⁵⁵Şi leviţilor au scris să le dea dare până să va săvârşi Casa şi Ierusalimul a să zidi.

⁵⁶Şi la toţi cei ce păzesc cetatea au scris să le dea lor sorţi şi cheltuiale.

⁵⁷Şi au trimis toate vasele, care le-au osibit Chir de la Vavilon, şi toate câte au zis Chir să facă, şi el au poruncit să facă, şi să trimiţă la Ierusalim.

⁵⁸Şi când au ieşit tinerelul, râdicând faţa la ceriu înaintea Ierusalimului, au binecuvântat pre Împăratul ceriului, zicând:

⁵⁹„De la Tine easte biruinţa şi de la Tine easte înţelepciunea şi a Ta easte mărirea, şi eu robul Tău sânt.

⁶⁰Bine eşti cuvântat, Cel ce mi-ai dat mie înţelepciune, şi Ţie mărturisesc, Stăpâne al părinţilor!”

⁶¹Şi au luat cărţile şi au ieşit şi au venit în Vavilon şi au vestit tuturor fraţilor săi.

⁶²Şi binecuvântară pre Dumnezeul părinţilor săi, căci le-au dat lor slobozire şi răsuflare

⁶³A să sui şi a zidi Ierusalimul şi besearica, întru carea s-au numit numele Domnului, şi s-au desfătat cu musice şi cu bucurie şeapte zile.