Read Biblia de la Blaj, 1795 Marco 4 Bible Online

Marco 4 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Marco 4

¹Ş i iară au început Iisus a învăţa lângă mare şi s-au adunat la Dânsul norod mult, cât au întrat El însuşi în corabie şi au şezut în mare, iară norodul sta tot pre pământ, lângă mare.

²Şi învăţa pre el în pilde mult şi le grăia lor întru învăţătura Sa.

³„Ascultaţi! Iată, au ieşit sămănătoriul să samene.

⁴Şi au fost când sămăna, una au căzut lângă cale şi au venit pasările ceriului şi o au mâncat pre ea.

⁵Iară alta au căzut pre piiatră, unde nu avea pământ mult, şi îndată au răsărit, pentru că nu avea pământ adânc.

⁶Şi, răsărind soarele, s-au veştejit şi, pentru că nu avea rădăcină, s-au uscat.

⁷Alta au căzut în mărăcini şi s-au înălţat mărăcinii şi o au înecat şi nu au dat rod.

⁸Alta au căzut în pământ bun şi da rod, înălţându-să şi crescând, şi au adus una treizeci, şi alta, şeasezeci, şi alta, o sută”.

⁹Şi grăiia lor: „Cel ce are urechi de auzit să auză”.

¹⁰Iară când au fost sângur, L-au întrebat pre El cei ce era lângă Dânsul, cu cei doisprăzeace, de pildă.

¹¹Şi le-au zis lor: „Voao easte dat a şti tainele împărăţiei lui Dumnezeu, iară celor din afară toate în pilde sânt lor.

¹²Ca, privind, să privească şi să nu vază, şi, auzind, să auză şi să nu înţăleagă, ca nu cumva să se întoarcă şi să se iarte lor păcatele”.

¹³Şi le-au zis lor: „Dară, nu ştiţi pilda aceasta? Şi cum veţi putea să înţăleageţi toate pildele?

¹⁴Cel ce samănă cuvântul samănă.

¹⁵Iară aceştea sânt cei de lângă cale, unde să samănă cuvântul, şi când aud, îndată vine satana şi ia cuvântul care easte sămânat în inimile lor.

¹⁶Şi aceştea sânt aşijderea cei sămânaţi pre pietriş, care, când aud cuvântul, îndată-l priimesc cu bucurie.

¹⁷Şi nu au rădăcină întru sine, ci sânt până la o vreame, apoi, când să face năcaz sau goană pentru cuvânt, îndată să smintesc.

¹⁸Iară acestea sânt cei sămănaţi în mărâcini, carii aud cuvântul.

¹⁹Ci grijle veacului acestuia şi înşelăciunea bogăţiei şi pofta celoralalte întrând, îneacă cuvântul şi să face făr’ de rod.

²⁰Şi acestea sânt cei sămănaţi în pământ bun, carii aud cuvântul şi-l priimesc şi rodesc, unul treizeci, şi unul şeasăzeci, şi unul o sută”.

²¹Şi grăia lor: „Au, doară, vine făcliia ca să se puie supt obroc sau supt pat, au nu să se puie în sfeaşnic?

²²Că nu easte ceva de taină ca să nu să areate, nici s-au făcut ascuns, ci ca să vie întru arătare.

²³De are cineva urechi de auzit, să auză”.

²⁴Şi zicea lor: „Păziţi ce auziţi! Cu ce măsură măsuraţi să va măsura voao şi să va adaoge voao, celor ce auziţi.

²⁵Că cel ce are da-se-va lui, şi cel ce nu. are şi ce are să va luoa de la dânsul”.

²⁶Şi zicea: „Aşea easte împărăţiia lui Dumnezeu, în ce chip easte după ce aruncă omul sămânţa în pământ.

²⁷Şi doarme şi să scoală, zioa şi noaptea, şi sămânţa răsare şi creaşte cum nu ştie el.

²⁸Că pământul din sine rodeaşte mai înainte iarbă, după aceaea spic, apoi grâu deplin în spic.

²⁹Iară când să coace rodul, îndată trimite seacerea, că au sosit secerişul”.

³⁰Şi zicea: „Cui vom asemăna împărăţiia lui Dumnezeu? Au cu ce pildă o vom închipui?

³¹Ca grăunţul de muştariu care, când să samănă în pământ, easte mai mic decât toate săminţele pământului.

³²Şi, după ce să samănă, creaşte şi să face mai mare decât toate legumile şi face ramuri mari, cât pot lăcui supt umbra lui paserile ceriului”.

³³Şi cu pilde ca aceastea multe grăia lor cuvântul, precum putea auzi.

³⁴Iară făr’ de pildă nu grăia lor; iară ucenicilor Săi, deosebi, le spunea toate.

³⁵Şi le-au zis lor, în zioa aceaea, după ce au însărat: „Să treacem de ceaea parte”.

³⁶Şi, slobozind norodul, L-au luat pre El, aşea cum era în corabie, şi era şi alte corăbii cu Dânsul.

³⁷Şi s-au făcut vifor mare de vânt, iară valurile să varsa în corabie, cât era să se afunde.

³⁸Şi El era la cârmă, dormind pre căpătâiu, şi L-au deşteptat pre Dânsul şi I-au zis Lui: „Învăţătoriule, dară, nu socoteşti că perim?”

³⁹Şi, sculându-Să, au certat vântul şi au zis mării: „Taci, conteneaşte-te!” Şi au stătut vântul şi s-au făcut linişte mare.

⁴⁰Şi au zis lor: „Ce sânteţi aşea înfricoşeaţi? Cum nu aveţi credinţă?”

⁴¹Şi să temea cu frică mare şi zicea unul cătră altul: „Cine easte Acesta că şi vântul şi marea ascultă de El?”