Read Biblia de la Blaj, 1795 Faptele apostolilor 27 Bible Online

Faptele apostolilor 27 - Biblia de la Blaj, 1795 bible

Faptele apostolilor 27

¹Iară după ce s-au judecat ca să meargem noi în Italiia, dat-au şi pre Pavel şi pre alţi oarecarii legaţi unui sutaş, anume Iulie, al ceatei împărăteşti.

²Întrând într-o corabie de la Adramit, vrând a mearge pre lângă locurile ceale dimprejurul Asiei, am purces fiind cu noi Aristarh Machidoneanul din Tesalonic.

³Şi a doao zi am venit în Sidon şi, cu iubire omenească priimind Iulie pre Pavel, au lăsat la priiatini ca mergând el să-i poarte de grijă.

⁴Şi de acolo purcezind, am venit supt Chipru, pentru că vânturile era împrotivă.

⁵Şi trecând marea Chilichiei şi a Pamfiliei, am venit în Mira Lichiei.

⁶Şi acolo, aflând sutaşul o corabie de la Alexandriia, carea mergea în Italiia, ne-au băgat pre noi într-însa.

⁷Şi în multe zile, târziu, vânslind şi abiia sosind lângă Gnid, nelăsându-ne pre noi vântul, am trecut pre supt Crit, alăturea cu Salmona.

⁸Şi abiia trecându-o, am venit la un loc ce să chema Liman Bun, lângă care aproape era cetatea Laasiia.

⁹Şi multă vreame trecând şi meargerea pre apă fiind cu primejdie, pentru că şi postul trecuse, îi sfătuia Pavel pre ei,

¹⁰Zicându-le lor: „Bărbaţilor, văz că cu năcaz şi cu multă pagubă nu numai a povării şi a corăbiei, ci şi a sufletelor noastre, va să fie meargerea pre apă”.

¹¹Iară sutaşul chivernisitoriului şi cârma-ciului mai mult credea decât celor ce zicea Pavel.

¹²Şi nefiind limanul bun de iernat, mai mulţi făcură sfat să se ducă de acolo, ca de ar putea să ajungă în Finichiia, să iernează în limanul Critului, carii caută spre Liva şi spre Hor.

¹³Şi suflând austrul, părându-le lor că vor dobândi voia sa, lăsându-să din Ason, au venit spre Crit.

¹⁴Iară nu după multă vreame, s-au întărâtat împrotiva ei un vânt viforâtoriu, ce să cheamă Evroclidon.

¹⁵Şi răpindu-să corabiia şi neputând mearge împrotiva vântului, slobozindu-ne după valuri, ne purtam.

¹⁶Şi trecând un ostrov oarecarele ce să chema Claudi, abiia am putut prinde luntrea.

¹⁷Care trăgându-o în tot chipul ajuta, împingând corabiia. Şi temându-să să nu cază în sirt [1] slobozind luntrea, aşa ne purtam.

¹⁸Şi fiind noi foarte împresuraţi de viscol, a doao zi au făcut lepădare din corabie.

¹⁹Şi a treia zi, noi cu mâinile noastre am lepădat unealtele corăbiei.

²⁰Nici soarele, nici stealele arătându-se în multe zile şi nu puţin viscol fiindu-ne asupră, drept aceaea să luase toată nădeajdea mântuirii noastre.

²¹Şi multă flămânzire fiind, atuncea Pavel, stând în mijlocul lor au zis: „Căzutu-s-au, o, bărbaţilor, ascultându-mă pre mine să nu fim purces din Crit, de am căştigat necazul acesta şi paguba.

²²Şi acum vă îndemn pre voi să fiţi cu nădeajde bună, că perire nici unui suflet nu va fi dintre voi, fără numai corăbiei.

²³Că mi-au stătut înainte, întru această noapte, îngerul lui Dumnezeu, al Căruia sânt eu şi Căruia slujesc,

²⁴Zicând: «Nu te teame, Pavele, înaintea chesariului ţi să cade să stai. Şi, iată, ţ-au dăruit ţie Dumnezeu pre toţi cei ce sânt în corabie cu tine».

²⁵Drept aceaea, fiţi cu bună nădeajde, bărbaţilor. Că crez lui Dumnezeu, că aşa va fi, precum mi s-au zis mie.

²⁶Şi într-un ostrov oarecarele easte să cădem noi”.

²⁷Şi deacă s-au plinit a patrasprăzeacea noapte, purtându-ne noi cu corabiia în Marea Adriei, pre la miiazănoapte, le părea corăbiia-rilor că să apropie la vreao margine.

²⁸Şi slobozind măsura, au găsit stânjini doaozeci; şi puţin de acolea trecând şi iarăşi măsurând, au aflat stânjini cincisprăzeace.

²⁹Şi temându-să ca nu cumva să cază în locuri prundoase, aruncând patru anghire despre cârma corăbiei, poftea să se facă ziuo.

³⁰Iară corăbiiarii, căutând să fugă din corabie şi slobozind luntrea în mare, cu prilej ca acela, ca cum ar vrea despre pisc să slobozească anghirile,

³¹Zis-au Pavel sutaşului şi ostaşilor: „De nu vor rămânea aceştia în corabie, voi nu vă veţi putea mântui”.

³²Atuncea, ostaşii au tăiat funile luntrii şi o au lăsat să cază.

³³Iară când era să se facă ziuo, Pavel ruga pre toţi să mănânce bucate, zicând: „Patrusprăzeace zile sânt astăzi de când n-aţi mâncat, aşteptând şi nimica gustând.

³⁴Pentru aceaea, rogu-vă pre voi să mâncaţi, că aceasta easte spre mântuirea voastră, că nici unuia din voi un păr din cap nu va cădea”.

³⁵Şi zicând aceastea şi luând pâine şi dând mulţămită lui Dumnezeu înaintea tuturor şi frângând, au început a mânca.

³⁶Şi cu bună nădeajde făcându-se toţi, au luoat şi ei de au mâncat.

³⁷Şi eram în corabie, de toţi, suflete doao sute şi şeaptezeci şi şase.

³⁸Şi săturându-să de bucate, au uşurat corabiia, aruncând grâul în mare.

³⁹Şi deacă s-au făcut ziuo, pământul nu-l cunoştea, iară vedea de departe un sin, ce avea ţărmuri la carele cugeta de va fi cu putinţă să scoaţă corabiia.

⁴⁰Şi trăgând afară anghirile, s-au slo bozit pre mare şi, împreună slăbind funile cârmelor şi rădicând veatrila cea mică după vântişorul ce sufla, trăgeam spre ţărmuri.

⁴¹Şi căzind într-un loc dintre doao mări, s-au înfipt corabiia şi piscul dinainte s-au împlântat şi sta neclătit, iară partea dinapoi să rumpea de sila valurilor.

⁴²Iară ostaşii au făcut sfat să omoară pre cei legaţi, ca să nu înoate cineva şi să scape.

⁴³Iară sutaşul, vrând să ferească pre Pavel, au oprit sfatul lor şi au poruncit ca cei ce vor putea să înoate, sărind mai întâiu, să iasă la ţărmuri,

⁴⁴Iară ceialalţi, unii pre scânduri, alţii pre altceva din corabie. Şi s-au făcut aşa de au scăpat toţi la uscat. Şi deaca au ieşit din corabie, atuncea au cunoscut că să chiiamă ostrovul Melit.