Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 24 Bible Online

Facerea 24 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 24

¹Avraam era acum bătrân şi vechi de zile; şi Domnul îl binecuvântase pe Avraam cu de toate.

²Şi a zis Avraam către slujitorul cel mai bătrân al casei sale, cel ce cârmuia peste toate ale lui: „Pune-ţi mâna sub coapsa[1] mea

³şi jură-mi pe Domnul, Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, că fiului meu Isaac nu-i vei lua femeie dintre fetele Canaaneenilor în mijlocul cărora locuiesc eu,

⁴ci’n ţara mea vei merge, unde m’am născut eu, la rudele mele, şi de acolo îi vei lua femeie fiului meu Isaac”.

⁵Iar slujitorul i-a zis: „Dar dacă femeia nu va vrea să vină cu mine în ţara aceasta? îl voi întoarce oare pe fiul tău în ţara din care tu ai plecat?”

⁶Avraam însă a zis către el: „Ia seama ca pe fiul meu să nu-l întorci acolo!

⁷Domnul Dumnezeul cerului şi Dumnezeul pământului, Cel ce m’a luat din casa tatălui meu şi din ţara în care m’am născut, Cel ce mi-a grăit şi Care mi S’a jurat, zicând: „Ţie-ţi voi da pământul acesta, ţie şi seminţiei tale!, El îl va trimite pe îngerul Său înaintea ta, şi de acolo îi vei lua tu femeie fiului meu.

⁸Dar dacă femeia aceea nu va vrea să vină cu tine în ţara aceasta, dezlegat vei fi de acest jurământ, numai pe fiul meu să nu-l întorci acolo!”

⁹Slujitorul şi-a pus mâna sub coapsa lui Avraam, stăpânul său, şi i s’a jurat asupra acestui lucru.

¹⁰Şi a luat slujitorul cu sine zece cămile din cămilele stăpânului său şi tot felul de daruri scumpe dintr’ale stăpânului său; şi s’a sculat şi s’a dus în Mesopotamia, în cetatea lui Nahor.

¹¹Şi şi-a făcut cămilele să’ngenunche lângă o fântână din afara cetăţii, spre seară, la vremea când ies femeile să scoată apă.

¹²Şi a zis: „Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, uşurează-mi astăzi calea şi fă milă cu stăpânul meu Avraam!

¹³Iată, eu stau lângă această fântână la care fetele celor ce locuiesc în cetate ies să scoată apă.

¹⁴Ei bine, fecioara căreia eu îi voi zice: Apleacă-ţi urciorul să beau! şi care-mi va răspunde: Bea, şi-ţi voi adăpa şi cămilele până se vor sătura!…, ea să fie aceea pe care Tu i-ai rânduit-o robului Tău Isaac, şi prin aceasta voi cunoaşte că faci milă cu stăpânul meu Avraam…”.

¹⁵Şi a fost că mai’nainte de a fi terminat el de vorbit în cugetul său, iată că ieşea cu urciorul pe umăr Rebeca, fata lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam.

¹⁶Fata era foarte frumoasă la chip, era fecioară, încă n’o cunoscuse nici un bărbat. Şi dacă s’a coborât la fântână, şi-a umplut urciorul şi a urcat înapoi.

¹⁷Atunci slujitorul lui Avraam a alergat înaintea ei şi i-a zis: „Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!”

¹⁸Iar ea a zis: „Bea, domnul meu!” Şi grăbindu-se să-şi aplece urciorul pe braţ, i-a dat să bea

¹⁹până ce el n’a mai vrut. Apoi a zis: „Şi cămilelor tale le voi scoate apă până ce toate-şi vor potoli setea”.

²⁰Şi’n grabă şi-a deşertat urciorul în adăpătoare şi a alergat iar la fântână să scoată apă, şi a adăpat toate cămilele.

²¹Iar omul o măsura din ochi şi tăcea, dorind să ştie dacă Domnul i-a deschis drumul cel bun sau nu.

²²Şi a fost că după ce cămilele toate au isprăvit de băut, omul a luat un inel de aur, în greutate de o jumătate de siclu, iar pentru mâinile ei două brăţări în greutate de zece sicli de aur[2]

²³şi a întrebat-o, zicând: „A cui fată eşti tu? spune-mi, te rog; şi dacă’n casa tatălui tău se află oarece loc pentru noi, să rămânem peste noapte?”

²⁴Iar ea i-a zis: „Sunt fata lui Batuel al Milcăi, pe care ea i l-a născut lui Nahor”.

²⁵Apoi i-a zis: „Avem din belşug şi paie şi fân, şi loc să rămâneţi peste noapte”.

²⁶Şi omul s’a plecat şi s’a închinat Domnului şi a zis:

²⁷„Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Cel ce dreptatea şi adevărul[3] nu Şi le-a îndepărtat de la stăpânul meu; Domnul este Cel ce mi-a deschis drumul spre casa fratelui stăpânului meu”.

²⁸Iar fata a alergat acasă la maică-sa[4] şi a povestit toate acestea.

²⁹Rebeca însă avea un frate, al cărui nume era Laban. Laban a alergat afară spre omul acela, la fântână.

³⁰Fost-a deci că dacă a văzut el inelul, precum şi brăţările la mâinile surorii sale, şi dacă a auzit cuvintele Rebecăi, sora sa, care spusese: „Iată cum mi-a vorbit mie omul acela!”, s’a dus la acel om, care şedea’n preajma cămilelor, la fântână,

³¹şi i-a zis: „Intră, binecuvântatul Domnului!; de ce stai afară? că eu ţi-am gătit casă, precum şi loc pentru cămilele tale”.

³²Aşa că omul a intrat în casă; şi [Laban] a despovărat cămilele şi le-a dat paie şi fân; iar lui şi oamenilor care erau cu el, apă să-şi spele picioarele.

³³Apoi le-a pus înainte mâncare, dar el [omul] a zis: „Eu nu voi mânca până nu voi spune ce am de spus”. „Spune!”, i-a zis [Laban].

³⁴Atunci el a zis: „Eu sunt slujitorul lui Avraam.

³⁵Domnul l-a binecuvântat foarte pe stăpânul meu şi l-a înălţat; şi i-a dat turme şi cirezi, argint şi aur, robi şi roabe, cămile şi asini.

³⁶Iar Sarra, femeia stăpânului meu, i-a născut stăpânului meu un fiu la bătrâneţele ei, căruia el i-a dat tot ceea ce are.

³⁷Şi stăpânul meu m’a pus să jur, zicând: Fiului meu să nu-i iei femeie dintre fetele Canaaneenilor, în ţara cărora trăiesc,

³⁸ci mergi la casa tatălui meu şi la neamurile mele, şi de-acolo ia-i femeie feciorului meu!

³⁹Iar eu am zis către stăpânul meu: Poate că femeia nu va vrea să vină cu mine…

⁴⁰El însă mi-a răspuns: Domnul înaintea Căruia umblu eu îl va trimite la tine pe îngerul Său, îţi va deschide drumul şi-i vei lua fiului meu femeie din rudele mele şi din casa tatălui meu:

⁴¹atunci vei fi slobod de jurământul meu, când te vei duce la rudele mele; şi dacă nu ţi-o vor da, dezlegat vei fi de jurământul meu.

⁴²Aşadar, ajungând eu astăzi la fântână, am zis: Doamne, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, de va fi ca Tu să-mi deschizi mie drumul pe care merg,

⁴³iată, eu stau aici la fântână, şi fetele locuitorilor cetăţii vor veni să scoată apă; ei bine, fecioara căreia eu îi voi spune: Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!

⁴⁴şi care-mi va zice: Bea, şi-ţi voi adăpa şi cămilele!, aceea să fie femeia pe care Domnul i-a rânduit-o robului Său Isaac, şi prin aceasta voi cunoaşte că ai făcut milă cu stăpânul meu Avraam.

⁴⁵Şi a fost că încă nu isprăvisem eu de grăit acestea în mintea mea, când iată că a ieşit Rebeca, cu urciorul pe umăr; ea s’a coborât la fântână şi a scos apă. Iar eu i-am zis: Dă-mi să beau!

⁴⁶Şi ea de’ndată şi-a lăsat urciorul de pe umăr, zicând: Bea, şi-ţi voi adăpa şi cămilele! Şi am băut eu, iar ea mi-a adăpat şi cămilele.

⁴⁷Apoi am întrebat-o şi am zis: A cui fată eşti tu? spune-mi, te rog! Şi ea a zis: Sunt fata lui Batuel, fiul lui Nahor, pe care i l-a născut Milca. Atunci i-am pus inelul[5], şi brăţările la mâini.

⁴⁸După aceea m’am plecat şi m’am închinat Domnului şi L-am binecuvântat pe Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, Care m’a călăuzit pe drumul cel drept, ca s’o iau pe fata fratelui stăpânului meu pentru fiul său.

⁴⁹Şi acum, dacă vreţi să arătaţi milă şi credincioşie faţă de stăpânul meu, spuneţi-mio; iar de nu, de asemenea spuneţi-mi-o; ca să mă pot înturna la dreapta ori la stânga”.

⁵⁰Şi răspunzând Laban şi Batuel[6], au zis: „Lucrul acesta vine de la Domnul, iar noi nu-ţi putem spune nici de rău, nici de bine.

⁵¹Iată, Rebeca îţi stă înainte; ia-o şi du-te şi să fie ea femeia fiului stăpânului tău, după cum a grăit Domnul!”

⁵²Şi de’ndată ce a auzit cuvintele lor, slujitorul lui Avraam I s’a închinat Domnului până la pământ.

⁵³Slujitorul a scos apoi odoare de argint şi de aur, şi haine, şi le-a dat Rebecăi; de asemenea, daruri bogate a dat fratelui şi mamei ei.

⁵⁴Şi au mâncat şi au băut, el şi oamenii care erau cu el, şi au rămas acolo peste noapte. Iar dacă s’au sculat dimineaţa, el a zis: „Daţi-mi drumul să mă duc la stăpânul meu!”

⁵⁵Dar fratele şi mama ei au zis: „Să mai rămână fata cu noi măcar vreo zece zile; şi apoi se va duce!”

⁵⁶El însă le-a zis: „Nu-mi amânaţi plecarea; de vreme ce Domnul mi-a deschis drumul, lăsaţi-mă să plec la stăpânul meu!”

⁵⁷Ei au zis: „S’o chemăm pe fată şi s’o întrebăm pe ea ce gânduri are”.

⁵⁸Şi au chemat-o pe Rebeca şi i-au zis: „Vrei tu să te duci cu omul acesta?” Iar ea a zis: „Mă voi duce!”

⁵⁹Atunci au lăsat-o pe Rebeca, sora lor[7], să plece împreună cu doica ei, cu slujitorul lui Avraam şi cei ce erau cu el.

⁶⁰Şi au binecuvântat-o pe Rebeca, sora lor, şi au zis: „Să devii tu, sora noastră, mii de miriade[8], iar urmaşii tăi să stăpânească cetăţile vrăjmaşilor lor!”

⁶¹Apoi, sculându-se Rebeca şi slujnicele ei şi urcându-se pe cămile, l-au urmat pe omul acela; aşa că slujitorul, luând-o pe Rebeca, a plecat.

⁶²Isaac însă venise din Beer-Lahai-Roi, şi locuia în ţinutul Negheb[9].

⁶³Iar spre seară a ieşit Isaac la câmp să se plimbe şi, ridicându-şi ochii, a văzut cămilele venind.

⁶⁴Iar Rebeca şi-a ridicat şi ea ochii şi l-a văzut pe Isaac şi a sărit jos de pe cămilă

⁶⁵şi i-a zis slujitorului: „Cine este omul acela care vine pe câmp în întâmpinarea noastră?” Iar slujitorul i-a zis: „Acesta-i stăpânul meu!” Atunci ea şi-a luat vălul şi s’a acoperit.

⁶⁶Slujitorul i-a povestit lui Isaac toate lucrurile pe care le făcuse.

⁶⁷Şi Isaac a dus-o în cortul mamei sale. Şi a luat-o pe Rebeca, şi aceasta a devenit femeia lui; şi el a iubit-o. Şi s’a mângâiat Isaac de pierderea mamei sale, Sarra.