Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 31 Bible Online

Facerea 31 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 31

¹Lui Iacob însă i-au venit la ureche vorbele fiilor lui Laban, care ziceau: „Iacob a luat tot ce era al tatălui nostru, şi din cele ale tatălui nostru şi-a făcut el tot belşugul acesta…”.

²Şi uitându-se Iacob la faţa lui Laban, iată că acesta îl privea cu alţi ochi decât mai ieri şi alaltăieri.

³Atunci Domnul a zis către Iacob: „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi, la neamurile tale, şi Eu voi fi cu tine!”

⁴Trimiţând deci Iacob, le-a chemat pe Rahela şi pe Lia la câmp, unde erau turmele

⁵şi le-a zis: „Văd eu pe faţa tatălui vostru că el mă priveşte altfel decât mai ieri şi alaltăieri; dar Dumnezeul tatălui meu era cu mine.

⁶Voi înşivă ştiţi că eu l-am slujit pe tatăl vostru cu toată inima;

⁷dar tatăl vostru m’a înşelat şi de zece ori mi-a schimbat simbria; Dumnezeu însă nu i-a îngăduit să-mi facă rău:

⁸când el zicea: Cele pestriţe să-ţi fie simbria!, toate oile fătau miei pestriţi; iar când zicea: Cele vărgate să-ţi fie simbria!, atunci toate oile fătau miei vărgaţi.

⁹Şi aşa a luat Dumnezeu toate vitele de la tatăl vostru şi mi le-a dat mie.

¹⁰Şi a fost că odată, la vremea când intrau oile’n călduri, mi-am ridicat ochii şi am văzut în vis: şi iată că ţapii şi berbecii care săreau pe capre şi pe oi erau vărgaţi şi bălţaţi şi cenuşii.

¹¹Iar îngerul Domnului mi-a grăit în vis: – Iacobe! Şi eu am răspuns: – Ce este?

¹²Zis-a El: – „Ridică-ţi ochii şi vezi: toţi ţapii şi berbecii care sar pe capre şi pe oi sunt vărgaţi şi bălţaţi şi cenuşii; căci Eu am văzut tot ce ţi-a făcut ţie Laban.

¹³Eu sunt Dumnezeul Cel ce ţi s’a arătat în Betel, unde Mi-ai turnat untdelemn pe stâlp şi unde Mi-ai făcut făgăduinţă. Acum ridică-te deci, ieşi din ţara aceasta şi mergi în ţara ta de naştere, şi Eu voi fi cu tine”.

¹⁴Atunci Lia şi Rahela i-au răspuns şi i-au zis: „Mai avem noi oare parte de moştenire în casa tatălui nostru?

¹⁵Oare n’am fost noi socotite de el ca nişte străine?: că ne-a vândut[1] şi cu banii noştri s’a ghiftuit.

¹⁶Ca atare, toată averea pe care Dumnezeu a luat-o de la tatăl nostru este a noastră şi a copiilor noştri. Fă dar acum tot ce ţi-a spus ţie Domnul!”

¹⁷Atunci s’a sculat Iacob şi şi-a urcat copiii şi femeile pe cămile,

¹⁸şi-a strâns toate turmele şi toate bunurile – toată bogăţia pe care o agonisise în Mesopotamia – ca să meargă la Isaac, tatăl său, în ţara Canaanului.

¹⁹Dar în timp ce Laban era plecat să-şi tundă oile, Rahela a furat idolii[2] tatălui său.

²⁰Deci Iacob l-a păcălit pe Laban Arameul prin aceea că nu i-a spus că vrea să plece,

²¹ci a fugit cu toate câte avea; şi trecând Eufratul, s’a îndreptat spre muntele Galaad.

²²Dar a treia zi i s’a dat de ştire lui Laban Arameul că Iacob a fugit.

²³Atunci, luând Laban cu sine pe toţi casnicii[3] săi, a alergat după el cale de şapte zile şi l-a ajuns la muntele Galaad.

²⁴Dar Dumnezeu a venit la Laban Arameul noaptea în vis şi i-a zis: „Fereşte-te să vorbeşti cu Iacob ceva de rău”.

²⁵Şi l-a ajuns Laban pe Iacob. Iacob însă îşi aşezase cortul pe munte; şi tot pe muntele Galaad şi l-a aşezat şi Laban împreună cu casnicii săi.

²⁶Laban i-a zis lui Iacob: „Ce-ai făcut? De ce-ai fugit pe ascuns şi m’ai jefuit şi mi-ai luat fetele ca şi cum le-ai fi robit cu sabia?

²⁷Că dacă mi-ai fi spus, ne-am fi despărţit în veselie şi’n cântări de timpane şi ţitere.

²⁸Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Te-ai purtat ca un smintit.

²⁹Şi acum, în puterea mea e să-ţi fac rău; dar Dumnezeul tatălui tău mi-a vorbit ieri, zicându-mi: Fereşte-te să vorbeşti cu Iacob ceva de rău!…[4]

³⁰Să zicem însă c’ai plecat fiindcă-ţi era dor de casa tatălui tău; dar de ce, atunci, mi-ai furat dumnezeii?…”.

³¹Iacob a răspuns şi i-a zis lui Laban: „De temut mi-a fost teamă, zicându-mi că nu cumva să-ţi iei fetele de la mine, şi toate câte am.

³²Caută: de vei găsi la mine ceva din ce-i al tău, ia-ţi-l!” Şi n’au găsit la el nimic. Şi i-a zis Iacob: „Cât despre dumnezeii tăi: la cine-i vei afla, acela nu va trăi, aici, în faţa casnicilor noştri!”… Iacob însă nu ştia că Rahela, femeia sa, îi furase.

³³Laban a intrat atunci în cortul Liei şi nu i-a găsit. Şi a ieşit din cortul Liei şi a căutat în cortul lui Iacob şi’n cortul celor două roabe, dar n’a găsit nimic. A intrat apoi şi în cortul Rahelei.

³⁴Rahela însă luase idolii şi-i pusese sub samarul cămilei şi şedea deasupra lor. Şi a scotocit Laban prin tot cortul Rahelei, dar n’a găsit nimic.

³⁵Iar ea a zis către tatăl său: „Stăpâne, să nu te superi că nu pot să mă ridic în faţa ta, fiindcă tocmai acum se întâmplă să am necazul obişnuit al femeilor”[5]. Şi mai scotocind Laban prin cort, tot n’a găsit idolii.

³⁶Atunci s’a mâniat Iacob şi s’a plâns împotriva lui Laban. Şi începând a grăi, Iacob a zis către Laban: „Care-i vina mea şi care mi-i păcatul, de te-ai luat după mine

³⁷şi mi-ai răscolit toate lucrurile? Ce-ai găsit tu aici din lucrurile casei tale?: Pune-le aici, înaintea casnicilor tăi şi-a casnicilor mei, şi să judece ei între mine şi tine!

³⁸Iată, de douăzeci de ani sunt cu tine: oile tale şi caprele tale n’au lepădat, berbecii oilor tale nu ţi i-am mâncat,

³⁹vite sfâşiate de fiare nu ţi-am adus[6], că eu de la mine am plătit şi tu din mâna mea ai cerut ce se furase ziua şi ce se furase noaptea.

⁴⁰Ăsta am fost eu: mistuit de căldură ziua, de frig noaptea, somnul nu s’a lipit de ochii mei!

⁴¹Aşa mi-au fost mie cei douăzeci de ani în casa ta: Paisprezece ani ţi-am slujit pentru cele două fete ale tale şi şase ani pentru vitele tale; iar tu, tu de zece ori[7] mi-ai schimbat simbria.

⁴²De n’ar fi fost cu mine Dumnezeul părintelui meu Avraam şi Frica lui Isaac[8], tu m’ai trimite acum cu mâinile goale. Dumnezeu însă mi-a văzut umilirea şi a văzut munca mâinilor mele şi te-a mustrat pe tine ieri”.

⁴³Răspuns-a Laban şi a zis către Iacob: „Aceste fete sunt fetele mele, aceşti copii sunt copiii mei, aceste vite sunt vitele mele, şi toate câte le vezi sunt ale mele şi ale fetelor mele. Ce pot face eu astăzi pentru ele şi pentru copiii pe care ele i-au născut?

⁴⁴Ştii ce? Hai să facem acum noi amândoi un legământ, eu şi tu, şi să fie el mărturie între mine şi tine!”[9]. Iar Iacob i-a zis: „Iată, nu e nimeni cu noi; dar să ştii că Dumnezeu este martor între mine şi tine”[10].

⁴⁵Şi a luat Iacob o piatră şi a pus-o stâlp.

⁴⁶Apoi a zis Iacob către casnicii săi: „Adunaţi pietre!” Şi au adunat pietre şi au făcut o movilă; şi au mâncat şi au băut acolo pe movilă. Apoi a zis Laban către dânsul: „De astăzi, movila aceasta e mărturie între mine şi tine”.

⁴⁷Şi Laban a numit-o Iegar-Sahaduta, Movila Mărturiei, iar Iacob a numit-o Galaad, Movila Martorului[11].

⁴⁸Laban i-a zis lui Iacob: „Iată, movila aceasta şi stâlpul de faţă pe care l-am pus astăzi între mine şi tine: mărturie ne este movila aceasta, mărturie ne este stâlpul de faţă”. De aceea i s’a pus numele Galaad, Movila-care-mărturiseşte,

⁴⁹care însă a fost numită şi Miţpa, adică Veghe, pentru că el a zis: „Fiindcă ne vom despărţi unul de altul, vegheze Dumnezeu între noi!

⁵⁰De te vei purta rău cu fetele mele, sau dacă pe lângă fetele mele îţi vei lua şi alte femei, vezi că, chiar dacă nu-i nimeni cu noi, între noi e martor Dumnezeu!”

⁵¹Şi i-a mai spus Laban lui Iacob: „Iată, movila aceasta şi stâlpul de faţă ne sunt mărturie că de la această movilă eu nu voi trece spre tine şi nici tu nu vei trece spre mine cu gând rău.

⁵²Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Nahor[12], El să judece între noi!” Iar Iacob s’a jurat pe Frica tatălui său Isaac[13].

⁵³Şi a’njunghiat Iacob jertfă pe munte şi i-a chemat pe casnicii săi şi au mâncat şi au băut şi au dormit în munte.

⁵⁴Iar a doua zi s’a sculat Laban dis-de-dimineaţă, şi-a sărutat nepoţii şi fetele şi i-a binecuvântat. Şi pornindu-se Laban înapoi, s’a întors la vatra sa[14].