Read Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 Facerea 32 Bible Online

Facerea 32 - Versiunea Bartolomeu Anania, 2001 bible

Facerea 32

¹Iar Iacob s’a dus în drumul său. Şi cătând el cu ochii, a văzut oştirea lui Dumnezeu adunată’ntr’o tabără; şi îngerii lui Dumnezeu i-au ieşit în întâmpinare.

²Şi dacă i-a văzut Iacob, a zis: „Asta-i tabăra lui Dumnezeu!” Şi i-a pus acelui loc numele Mahanaim, adică Două-tabere[1].

³Iar Iacob a trimis înaintea lui nişte soli la Esau, fratele său, în ţinutul Seir din ţara Edomului,

⁴şi le-a poruncit, zicând: „Iată cum veţi vorbi către domnul meu Esau: Aşa grăieşte robul tău Iacob: Am locuit împreună cu Laban şi am zăbovit la el până acum.

⁵Am boi şi asini, oi, slugi şi slujnice, şi am trimis să-l vestească pe domnul meu Esau, pentru ca robul tău să afle bunăvoinţă în ochii tăi”.

⁶Şi dacă solii s’au întors la Iacob, i-au spus: „Am fost la fratele tău Esau; iată, el vine în întâmpinarea ta cu patru sute de oameni”.

⁷Iar Iacob s’a înspăimântat foarte şi s’a descumpănit[2]. A împărţit oamenii care erau cu el, boii, oile şi cămilele în două tabere

⁸şi a zis: „Dacă Esau dă năvală asupra unei tabere şi o nimiceşte, să scape tabăra cealaltă”.

⁹Apoi Iacob a zis: „Doamne, Dumnezeul părintelui meu Avraam şi Dumnezeul tatălui meu Isaac, Tu, Cel ce mi-ai zis: Întoarce-te în ţara ta de naştere, şi Eu îţi voi face bine!,

¹⁰nu sunt vrednic de toate’ndurările şi de toată credincioşia pe care Tu le-ai săvârşit faţă de robul Tău; că numai cu toiagul am trecut Iordanul acesta, iar acum am devenit Două-tabere.

¹¹Scapă-mă dar de mâna fratelui meu, de mâna lui Esau; că mă tem ca nu cumva el să vină şi să mă lovească, pe mine şi pe aceste mame cu copii.

¹²Că Tu eşti Cel ce ai zis: Mult bine îţi voi face, iar neamul ţi-l voi face ca nisipul mării, că nu va putea fi numărat din pricina mulţimii”.

¹³Şi a rămas acolo în noaptea aceea. Apoi a luat din bunurile sale şi i-a trimis daruri fratelui său Esau:

¹⁴două sute de capre şi douăzeci de ţapi, două sute de oi şi douăzeci de berbeci,

¹⁵treizeci de cămile cu lapte şi mânjii lor, patruzeci de vaci şi zece tauri, douăzeci de asine şi zece asini.

¹⁶Şi pe fiecare din aceste turme le-a dat, una câte una, în seama slugilor sale; şi le-a zis slugilor sale: „Treceţi înaintea mea, iar între turme lăsaţi o anume depărtare”[3].

¹⁷Celui dintâi i-a poruncit, zicând: „Când te va întâlni fratele meu Esau şi te va întreba: Al cui eşti tu?, unde te duci?, ale cui sunt acestea ce merg înaintea ta?,

¹⁸tu să zici: Ale robului tău Iacob; e un dar trimis lui Esau, stăpânul meu; iată că vine şi el după noi!”

¹⁹Aceeaşi poruncă i-a dat-o Iacob şi celei de a doua slugi, şi celei de a treia, şi tuturor celor ce mergeau cu turmele: „Aşa să-i spuneţi lui Esau când îl veţi întâlni;

²⁰veţi zice: Iată că şi robul tău Iacob vine după noi”. Căci el îşi zicea: Îl voi îmblânzi cu darurile ce-mi merg înainte, şi numai după aceea îi voi vedea faţa; poate că aşa îmi va face o bună primire.

²¹Şi au pornit darurile înaintea lui, iar el a rămas în noaptea aceea în tabără.

²²Dar peste noapte s’a sculat, le-a luat pe cele două femei ale sale şi pe cele două roabe şi pe cei unsprezece copii ai săi şi a trecut Iabocul prin vad.

²³I-a luat şi i-a trecut râul; au trecut apoi şi toate bunurile lui.

²⁴Şi dac’a rămas Iacob singur, Cineva[4] S’a luptat cu el până’n revărsatul zorilor.

²⁵Văzând însă Acela că nu-l poate răpune, i-a atins încheietura şoldului, iar încheietura şoldului lui Iacob a amorţit în timp ce acesta se lupta cu El.

²⁶Şi El i-a zis: „Lasă-Mă să plec, că s’au ivit zorile!” [Iacob] I-a răspuns: „Nu-Ţi dau drumul până nu mă vei binecuvânta!”

²⁷Acela i-a zis: „Care-ţi este numele?” Şi el a zis: „Iacob”.

²⁸Zisu-i-a Acela: „De-acum nu-ţi va mai fi numele Iacob, ci Israel te vei numi, pentru că ai fost tare cu Dumnezeu; şi cu oamenii puternic vei fi”[5].

²⁹A întrebat şi Iacob, zicând: „Spune-mi numele Tău!” Iar Acela a zis: „De ce’ntrebi tu de numele Meu? El e minunat”[6]. Şi chiar acolo l-a binecuvântat.

³⁰Iacob a numit locul acela cu numele Penuel[7], „căci [şi-a zis el] L-am văzut pe Dumnezeu faţă către faţă şi mântuit a fost sufletul meu!”

³¹Soarele răsărea deasupră-i când trecuse de Penuel, dar el şchiopăta din pricina şoldului.

³²De aceea nici până astăzi fiii lui Israel nu mănâncă muşchiul[8] acela ce amorţise’n încheietura şoldului, pentru că Acel Cineva a atins încheietura şoldului lui Iacob în dreptul acelui muşchi şi l-a amorţit.